Într-un articol anterior am vorbit despre cum apare conformismul, sau de ce oamenii aflaţi într-un grup au tendinţa de a se conforma opiniilor exprimate de o majoritate care există în grupul respectiv. Conformismul este doar una dintre modalităţile prin care opiniile sau atitudinile unei persoane pot fi modificate; opusul conformismului este influenţa minoritară, situaţia în care un număr redus de membri ai unui grup reuşesc să îşi impună opiniile modificînd concepţiile majorităţii. După cum este de aşteptat, efectul influenţei minoritare este folosit adesea în scopuri de manipulare.
Psihologul social Serge Moscovici a propus la sfîrşitul anilor ‘60 ipoteza conform căreia nu numai grupul poate exercita o presiune asupra individului în sensul schimbării opiniilor, ci şi indivizii pot exercita astfel de influenţe. Influenţele exercitate de minoritari se bazează pe iniţierea unui “conflict social” care se rezolvă prin adoptarea în cele din urmă a opiniei minoritarilor.
Solomon Ash arătase în 1951 că un individ izolat care dă răspunsuri absurde în faţa unei majorităţi este luat în derîdere şi efectul acţiunii sale este egal cu zero.
Moscovici a emis ipoteza că în cazul în care indivizii devianţi îşi menţin cu încăpăţînare punctul de vedere în ciuda tuturor evidenţelor, adică manifestă un comportament constant şi consistent în timp, atunci conflictul social este întreţinut iar majoritatea îl va rezolva adoptînd opiniile minoritarilor. Un comportament consistent presupune adoptarea unui limbaj verbal şi non-verbal care să comunice cu claritate mereu acelaşi mesaj, în manieră cît mai convingătoare, eventual sugerînd că nu există alternative.
Într-unul din primele experimente, Moscovici, Lage şi Naffrechoux (1969) solicită unui număr de 4 subiecţi naivi să aprecieze culoarea unui diapozitiv albastru. 2 complici ai experimentatorului dau continuu răspunsul “verde”, rămînînd neclintiţi în aprecierea lor eronată. În aceste condiţii, 8,42% dintre răspunsurile subiecţilor naivi se modifică. În condiţia în care minoritatea deviantă dăduse răspunsuri neconsistente (alternase răspunsuri incorecte cu răspunsuri corecte) doar 1,25% din răspunsuri sunt influenţate de minoritate. Deci consistenţa în timp a răspunsurilor minoritarilor are importantă asupra capacităţii lor de influenţă socială.
Mugny a arătat în 1975 că nu numai simpla repetare a răspunsului deviant este importantă, ci şi stilul de negociere cu majoritatea: flexibil sau rigid.
Influenţe latente
După primele experimente asupra acestui fenomen s-a constatat că influenţa minoritară, spre deosebire de confomism, nu se manifestă direct ci este mai degrabă un proces latent. Mai precis, deşi majoritatea nu adoptă imediat opiniile exprimate de minoritari, opiniile ulterioare ale majoritarilor sunt influenţate de expunerea la un mesaj deviant minoritar.
Într-un experiment din 1980 asemănător cu cel prezentat mai sus, Moscovici a arătat că influenţa minoritară se poate manifesta tardiv. După ce au asistat la evaluarea unui diapozitiv albastru ca fiind verde de către complicii experimentatorului, subiecţii naivi ai experimentului au fost întrebaţi care este complementara culorii pe care tocmai o văzuseră (albastru). Ei au avut tendinţa să răspundă “roşu”, care de fapt este complementara culorii verde. Există deci o influenţă tardivă a răspunsurilor minoritarilor.
Cercetătorii au explicat acest fenomen avansînd ipoteza că în cazul sursei minoritare de influentă apare un conflict de identificare între majoritate şi influenţa minoritară deviantă. Persoana refuză la început să îşi atribuie caracteristicile sursei minoritare, care sunt valorizate negativ. Deoarece conflictul nu poate fi rezolvat în plan manifest el va fi interiorizat, iar ţinta îşi va concentra atenţia pe opinia minoritarilor. Aceasta va duce la o serie de procese de gîndire (inferenţe) cu privire la opinia minoritară care ulterior vor face ca majoritarii să îşi însuşească pînă la urmă punctul de vedere minoritar.
ce
Studii din ultimii ani au arătat că influenţele minoritare au mai mult succes atunci cînd ţinta (majoritatea) nu se aşteaptă la un consens, existînd mai multe alternative posibile.
În legătură cu caracteristicile minorităţii există două poziţii teoretice diferite. Punctul de vedere al lui Maas şi colaboratorii arată că minorităţile care diferă fată de majoritate numai la nivelul opiniilor exprimate, dar se aseamănă cu majoritatea la nivelul caractersticilor sociale şi culturale au mai mult succes în schimbarea opiniilor majorităţii.
Totuşi Martin (1988) a pus în evidenţă influenţe latente mai mari ale minorităţilor care se deosebesc ca statut social de minoritate. Acest lucru se întîmplă deoarece o astfel de minoritate constrastează cu majoritatea, iar acest contrast face ca opiniile sale să fie mai “vizibile” şi mai eficiente.
Au fost cercetate şi modalităţile de contracarare a influenţei minoritare. După cum este de aşteptat, una dintre cele mai utilizate metode este negarea sau discreditarea discursului minoritar. Dar, după cum arată Clark (1994), această strategie are ca efect blocarea influenţei la nivel direct şi amplificarea acesteia la nivel latent. O influentă minoritară cenzurată sau interzisă tinde să devină în timp mai puternică.