Aspectul esențial al autismului îl reprezintă incapacitatea de comunicare și de interacțiune socială, precum și un repertoriu restrâns, sărăcăcios, de activități și preocupări. Un copil autist poate fi recunoscut după lipsa de interes față de persoanele din jurul său, după limbajul slab dezvoltat și după gesturile repetitive, inutile, pe care le face.
Interacțiunea socială este componenta psihologică cel mai afectată în autism. Deteriorarea acesteia se poate manifesta la nivelul comportamentelor nonverbale: copilul evită privirea interlocutorului, prezintă gesturi stereotipe și poziții bizare ale corpului. Copiii mai mici pot fi complet lipsiți de interes pentru stabilirea de prietenii, iar cei mai mari pot manifesta un oarecare interes pentru relațiile sociale, dar nu reușesc să înțeleagă convențiile interacțiunii sociale.
Copiii autiști nu simt nevoia să împărtășească bucuriile cu ceilalți, nu participă la jocuri sociale, preferă activitățile solitare și nu înțeleg durerea sau suferința altora.
De asemenea, limbajul copilului autist este deteriorat considerabil, putând exista o lipsă totală de dezvoltare a limbajului vorbit. Cei care vorbesc au probleme în a iniția și a susține o conversație sau prezintă o utilizare mecanică, repetitivă a limbajului, repetând fără rost fraze auzite. Adesea, limbajul acestor copii are un caracter foarte particular, încât nu pot fi înțeleși decât de cei apropiați. Sunt incapabili să înțeleagă întrebările și indicațiile simple sau farsele.
Comportamentul copilului autist prezintă activități și interese restrânse și repetitive. Copiii pot fi extrem de atașați de anumite rutine, insistând, de exemplu, să fie așezați mereu în același loc la masă sau să meargă la școală tot timpul pe același drum. Schimbările minore în ambianță, precum modificarea unor mobile sau a unor perdele, pot avea un impact afectiv foarte puternic asupra lor. Au o gamă redusă de activități distractive și sunt preocupați de lucruri mărunte, precum colecționarea unor obiecte.
Uneori, prezintă mișcări anormale ale corpului: bat din palme, își flutură degetele, își leagănă sau își înclină corpul etc. Au o preocupare persistentă pentru părți ale obiectelor sau ale corpului, precum butoanele, sau pot fi fascinați de obiecte care se mișcă rapid, precum roțile sau moriștile. Sunt foarte atașați de obiecte fără nicio semnificație, precum bucăți de material textil sau de plastic.
Modalități de terapie
Există o varietate de tehnici psihoterapeutice care pot fi utilizate în tratamentul autismului. Prezentăm aici câteva:
- Analiza aplicată a comportamentului
Analiza aplicată a comportamentului, în engleză Applied Behavior Analysis — ABA, încearcă să trateze simptomele autismului folosind principiile comportamentale ale stimulului, răspunsului și recompensei, bazându-se pe metode precise de măsurare și evaluare a comportamentului.
Metodele ABA s-au dovedit eficiente în tratarea autismului în mai multe studii controlate, îmbunătățind performanța școlară, comportamentul adaptativ și limbajul. ABA este una dintre cele mai utilizate metode pentru tratamentul autismului.
- Terapia răspunsurilor principale
Terapia răspunsurilor principale, în engleză Pivotal Response Therapy, este o intervenție derivată din metodele ABA, dar care, în loc să se axeze pe comportamente individuale, țintește aspecte mai generale din dezvoltarea unui copil, precum motivația, capacitatea de a răspunde la stimuli multipli și inițierea comportamentelor sociale.
- Intervenția pentru dezvoltarea relațională
Intervenția pentru dezvoltarea relațională este o tehnică terapeutică ce pornește de la ideea că dezvoltarea inteligenței dinamice este esențială pentru ameliorarea simptomelor copiilor autiști.
Metoda pornește de la premisa că autiștii pot stabili contacte emoționale autentice dacă sunt stimulați în manieră sistematică și graduală să facă acest lucru.
IDR este o terapie centrată pe familie, în care specialiștii îi învață pe părinți cum să își adapteze modul de interacțiune și de comunicare cu copilul.
Cum alegeți un terapeut
Dacă sunteți părintele unui copil cu autism, este posibil să vă fie greu să alegeți terapeutul potrivit pentru copilul dumneavoastră. Iată câteva lucruri de care ar trebui să țineți cont când alegeți un terapeut:
- Verificați studiile și formările profesionale ale terapeutului
Un psihoterapeut serios trebuie să aibă o diplomă de licență în psihologie sau medicină și un masterat în psihoterapie. De asemenea, trebuie să aibă formare profesională pentru lucrul cu copiii autiști și experiență suficientă în acest domeniu.
- Puneți-i o serie de întrebări
Ce experiență are cu copii de vârsta copilului dumneavoastră și cu un diagnostic asemănător?
Cât de complexe sunt programele terapeutice pe care le-a dezvoltat până în prezent?
Există terapeuți care au formare profesională și expertiză numai pentru stadiile elementare ale terapiei, neavând calificare pentru a aborda stadiile avansate.
Cum procedează pentru a stabili un program de terapie?
Este foarte important ca terapeutul să evalueze copilul și să stabilească un plan coerent de intervenție înainte de începerea terapiei. Un terapeut competent va ști, măcar în linii mari, cum se va desfășura intervenția înainte de a începe.
Cu câți copii lucrează simultan? Cât timp va aloca copilului dumneavoastră?
Este posibil ca un terapeut extrem de ocupat să nu poată obține rezultate optime.
Are recomandări din partea altor familii cu care a mai lucrat?
Cum vă va implica pe dumneavoastră, ca părinți, în terapie?
O intervenție terapeutică eficientă necesită ca părinții să învețe și să înțeleagă principiile terapiei, astfel încât demersul terapeutic să fie convergent cu relațiile părinte-copil.