Aspectul esenţial al autismului îl reprezintă incapacitatea de comunicare şi de interacţiune socială şi un repertoriu restrîns, sărăcăcios de activităţi şi preocupări. Un copil autist poate fi recunoscut după lipsa de interes pentru persoanele din jurul său, după limbajul slab dezvoltat şi după gesturile repetitive, inutile, pe care le face.
Interacţiunea socială este componenta psihologică cel mai afectată în autism. Deteriorarea acesteia se poate manifesta la nivelul comportamentelor nonverbale (copilul evită privirea interlocutorului, prezintă gesturi stereotipe şi poziţii bizare ale corpului). Copiii mai mici pot fi complet lipsiţi de interes pentru stabilirea de amiciţii, cei mai mari pot prezenta un oarecare interes pentru relaţiile sociale dar nu reuşesc să înţeleagă convenţiile interactiunii sociale.Copiii autişti nu simt nevoia să împărtăşească bucuriile cu ceilalţi, nu participă la jocuri sociale, preferă activităţile solitare, nu înţeleg durerea sau suferinţa altora.
De asemenea, limbajul copilului autist este deteriorat considerabil, putînd exista o lipsă totală de dezvoltare a limbajului vorbit. Cei care vorbesc au probleme în a iniţia şi a susţine o conversaţie sau prezintă o utilizare mecanică, repetitivă a limbajului (repetă fără rost fraze auzite). Adesea limbajul acestor copii are un caracter foarte particular, încît nu pot fi înţeleşi decît de cei apropiaţi. Sunt incapabili să înţeleagă întrebările şi indicaţiile simple sau farsele.
Comportamentul copilului autist prezintă activităţi şi interese restrînse şi repetitive. Pot fi extrem de ataşaţi de anumite rutine (insistă, de exemplu, să fie aşezaţi mereu în acelasi loc la masă sau să meargă la şcoală tot timpul pe acelaşi drum). Schimbări minore în ambianţă (modificarea unor mobile, a unor perdele) pot avea un impact afectiv foarte puternic asupra lor. Au o gamă redusă de activităţi distractive şi sunt preocupaţi de lucruri mărunte precum colecţionarea unor obiecte.
Uneori prezintă mişcări anormale ale corpului (bat din palme, îşi fîlfîie degetele, îşi leagănă şi îşi înclină corpul, etc). Au o preocupare persistentă pentru părţi ale obiectelor sau ale corpului (butoane) sau pot fi fascinati de obiecte care se mişcă rapid (roţi, morişti). Sunt foarte ataşaţi de obiecte fără nicio semnificaţie (bucăţi de material textil sau de plastic).
Modalităţi de terapie
Există o varietate de tehnici psihoterapeutice care pot fi utilizate în tratamentul autismului. Prezentăm aici cîteva:
- Analiza aplicată a comportamentului (în engleză Applied Behavior Analysis — ABA)
Aceste tehnici încearcă să trateze simptomele autismului folosind principiile comportamentale ale stimulului, răspunsului şi recompensei, bazîndu-se pe metode precise de măsurare şi evaluare a comportamentului.
Metodele ABA s-au dovedit eficiente în tratarea autismului în mai multe studii controlate, îmbunătăţind performanţa şcolară, comportamentul adaptativ şi limbajul. ABA este una dintre cele mai utilizate metode pentru tratamentul autismului. - Terapia răspunsurilor principale (în engleză Pivotal Response Therapy)
TRP este o intervenţie derivată din metodele ABA dar care, în loc să se axeze pe comportamente individuale, ţinteşte aspecte mai generale din dezvoltarea unui copil precum: motivaţia, capacitatea de a răspunde la stimuli multipli, iniţierea comportamentelor sociale.
- Intervenţia pentru dezvoltarea relaţională
Este o tehnică terapeutică care consideră că dezvoltarea inteligenţei dinamice este esenţială pentru ameliorarea simptomelor copiilor autişti.
Metoda porneşte de la premiza că autiştii pot stabili contacte emoţionale autentice dacă sunt stimulaţi în manieră sistematică şi graduală să facă acest lucru.
IDR este o terapie centrată pe familie în care specialiştii îi învaţă pe părinţi cum să îşi adapteze modul de interacţiune şi de comunicare cu copilul.
Cum alegeţi un terapeut
Dacă sunteţi părintele unui copil cu autism, este posibil să vă fie greu să alegeţi terapeutul potrivit pentru copilul dvs. Iată cîteva lucruri de care ar trebui să ţineţi cont cînd alegeţi un terapeut:
- Verificaţi studiile şi formările profesionale ale terapeutului
Un psihoterapeut serios trebuie să posede o diplomă de licenţă în psihologie sau medicină şi un masterat în psihoterapie. De asemenea trebuie să posede formare profesională pentru lucrul cu copiii autişti şi experienţă suficientă în acest domeniu.
- Puneţi-i o serie de întrebări:
- Ce experienţă are cu copii de vîrsta copilului dvs. şi cu un diagnostic asemănător?
- Cît de complexe sunt programele terapeutice pe care le-a dezvoltat pînă în prezent?
Există terapeuţi care posedă formare profesională şi expertiză numai pentru stagiile elementare ale terapiei, neavînd calificare pentru a aborda stagiile avansate. - Cum procedează pentru a stabili un program de terapie?
Este foarte important ca terapeutul să evalueze copilul şi să stabilească un plan coerent de intervenţie înainte de începerea terapiei. Un terapeut competent va şti măcar în linii mari cum se va desfăşura intervenţia înainte de a începe. - Cu cîţi copii lucrează simultan? Cît timp va aloca copilului dvs?
Este posibil ca un terapeut din cale afară de ocupat să nu poată obţine rezultate optime. - Posedă recomandări din partea altor familii cu care a mai lucrat?
- Cum vă va implica pe dvs., ca părinţi, în terapie?
O intervenţie terapeutică eficientă necesită ca părinţii să înveţe şi să înţeleagă principiile terapiei, astfel încit demersul terapeutic să fie convergent cu relaţiile părinte – copil.