Spre deosebire de alte tulburări anxioase, în care teama este difuză şi uneori persoana nici nu ştie de ce anume se teme, în fobii obiectul fricii este bine delimitat şi cunoscut. Persoana se poate teme de anumite animale (caini, serpi, broaste), de fenomene naturale (traznet, furtuna) sau de unele situaţii (transportul public, zborul cu avionul, condusul masinii). Frica este intensa şi persistentă şi apare de îndată ce persoana ia contact cu obiectul fobiei, putînd avea loc un atac de panică circumscris situaţional.
Persoanele care suferă de fobii înţeleg că frica lor este excesivă şi exagerată, dar nu pot face nimic pentru a diminua intensitatea anxietăţii.
Frica este de obicei centrată pe un eventual prejudiciu care ar putea surveni. De exemplu, teama de avion are la bază gîndul că avionul s-ar putea prăbuşi iar teama de caini ţine de preocuparea de a nu fi muşcat. Fobicii se mai tem adesea că îşi pot pierde controlul în situaţii publice: să leşine sau să aibă un atac de panică sau sa aiba ameteli la vederea obiectului care le provoacă frica.
Anxietatea apare imediat după contactul cu obiectul fricii şi poate varia în funcţie de cît de apropiat sau îndepărtat este obiectul respectiv sau de posibilitatea de a scăpa din acea situatie. Cei care suferă de fobii evită în mod sistematic apropierea de obiectul fobiei. Dacă totuşi nu pot să evite ceea ce le produce frica sau cred că scăparea este imposibilă, pot dezvolta atacuri de panică autentice. Dacă persoana este confruntată cu posibilitatea de a intra în contact cu obiectul sau situaţia fobogena apare o anxietate de anticipare intensă.
Fobiile produc deteriorări semnificative în calitatea vieţii persoanelor afectate. Astfel, persoana fobică poate ajunge să ducă un stil de viaţă restrîns din cauza necesităţii continue de a evita situaţiile care provoacă frică. Există persoane care sunt nevoite să îşi schimbe serviciul din această cauză: un astfel de exemplu este situatia cînd locul de muncă cere călătorii dese cu avionul iar persoana se teme de avioane.
Tratament
Elementul esenţial al fobiei, care determină persistenţa în timp a simptomelor, este evitarea de către pacient a obiectului sau a situaţiei fobogene. De aceea psihoterapia fobiilor se concentrează pe învăţarea pacientului să îşi controleze comportamentul de evitare şi în cele din urmă să renunţe la el.
- Tratamentul prin expunere
Persoana fobică este expusă în mod gradual şi controlat la obiectul fricii. Deşi iniţial experimentează teamă, pacientul învaţă cu timpul că frica sa este absurdă. Astfel, răspunsul anxios şi evitarea dispar în cele din urmă.
- Desensibilizarea sistematica
În această tehnică pacientul este învăţat să înlocuiască reacţia anxioasă cu o reacţie de relaxare, astfel încît obiectul care mai înainte a provocat teamă să fie acum asociat cu stări de relaxare. Mai întîi pacientul este antrenat într-una din tehnicile de relaxare. Apoi,împreună cu psihoterapeutul, se elaborează o listă cu situaţii anxiogene ierarhizate de la cele cele care provoacă cea mai mică teamă pînă la cele care provoacă teama cea mai intensă. În a treia etapă se lucrează cu fiecare situaţie în parte pentru ca pacientul să înveţe să înlocuiască comportamentele anxioase cu răspunsuri de relaxare.
În terapia fobiilor este important ca pacientul să înveţe să recunoască şi să anuleze gîndurile negative automate care apar în momentul confruntării cu obiectul temut. Aceste gînduri apar foarte repede şi de cele mai multe ori persoana nu este conştientă de ele. Gîndurile automate sunt responsabile pentru teama intensă resimţită.