Nu toate familiile au același nivel de sănătate emoțională. O modalitate de a măsura starea de bine dintr-o familie este scala Beavers a funcționării familiale, numită astfel după creatorul ei, psihiatrul Robert Beavers.
Familia este un sistem de relații emoționale, iar scala Beavers identifică cinci stadii de dezvoltare și modalități de relaționare într-o familie. Iată o clasificare a tipurilor de familie, bazată pe acest instrument:
Nivelul 5: Familia în suferință
Este vorba despre un sistem familial disfuncțional și perturbat. Acesta este caracterizat prin dezorganizare și sentimente de anxietate, membrii săi având permanent senzația că îi paște un pericol iminent.
Acest sistem familial este marcat de pierderi care nu sunt recunoscute ca atare și nu sunt tratate în niciun fel. În acest tip de familie, autoritatea și leadershipul lipsesc cu desăvârșire.
Nu există relații interpersonale între membrii familiei care să inspire încredere. Aceste familii sunt ca niște națiuni aflate în anarhie.
Nivelul 4: Familia borderline
Acest tip de familie prezintă un nivel limitat de îmbunătățire a funcționării relaționale, în comparație cu nivelul precedent. În efortul de a controla un sistem familial haotic, lipsit de structură și de reglementare internă, acest tip de familie adoptă un sistem rigid de reguli familiale.
Dezordinea a fost înlocuită prin dictatură. Lipsa autorității a creat posibilitatea ca la putere să ajungă un tiran care guvernează prin pedepsire și intimidare.
Familia este caracterizată prin relații de dominare și supunere. Este un univers emoțional caracterizat de o supraveghere strictă, menită să controleze nu numai acțiunile, ci și gândurile și sentimentele membrilor familiei.
Este un sistem guvernat prin percepții de tip alb-negru, fiind intolerant la ambiguitate. Un membru al familiei este perceput fie ca perfect, fie ca monstruos.
Nivelul 3: Familia bazată pe reguli
Este un sistem familial mai puțin compromis și mai puțin primitiv decât cel anterior. Deși funcționează pe baza unor directive de comportament stricte, la fel ca familia borderline, aceste reguli sunt internalizate și asumate de membrii familiei, fără a fi impuse de o figură autoritară a sistemului.
Cu alte cuvinte, controlul conduitei își are originea în convingerile membrilor familiei, fără să emane de la un despot familial.
Membrii familiei se conformează principiilor pe care le-au adoptat cu toții ca pe un cod de comportament în familie. Aici este însă punctul esențial: regulile familiei sunt mai importante decât membrii familiei.
Ceea ce simt sau cred membrii familiei este sacrificat pentru ceea ce ar trebui să simtă sau să creadă. Astfel, membrii familiei își pierd conexiunea cu propria viață emoțională, care trebuie reprimată pentru ca regulile să fie respectate.
Nivelul 2: Familia adecvată
Nivelul 2, familia adecvată, și nivelul 1, familia optimă, au multe caracteristici comune și reprezintă cel mai mare progres în dezvoltarea familială. Ambele sisteme sunt structuri egalitariste, care au capacitatea de a asculta punctele de vedere ale tuturor membrilor.
Diferențele țin de gradul în care sunt prezente anumite însușiri și de potențialul acestor sisteme de a crea intimitate pentru membrii familiei.
Într-o familie adecvată, regulile sunt clare, dar nu sunt rigide. Scopul lor este să servească interesele membrilor familiei, ceea ce reprezintă prioritatea principală.
Din acest motiv, regulile pot fi schimbate când circumstanțele prin care trece familia cer acest lucru. Astfel, familia adecvată este un sistem emoțional flexibil, fiind dotat cu o capacitate de creștere structurală și de schimbare.
Nivelul 1: Familia optimă
Familia optimă se adaptează mai bine decât toate nivelurile precedente la schimbările familiale și la evenimentele care compun viața. Această caracteristică se datorează, în primul rând, unui sentiment profund de siguranță și încredere în conexiunile emoționale care se realizează între membrii familiei.
Când apar conflicte, există convingerea fermă că acestea pot fi rezolvate sau, dacă nu pot fi rezolvate, că se va respecta dreptul fiecăruia la o opinie personală.
Acest tip de familie poate să accepte atât dragostea, cât și ura între membrii familiei. Familia optimă acceptă exprimarea multor sentimente, iar acest aspect face parte din cultura familiei respective.
Diferențele individuale sunt percepute mai degrabă ca un element pozitiv decât ca o amenințare la adresa existenței familiei. Membrii familiei optime experimentează satisfacție veritabilă când se află în compania celorlalți membri ai familiei.
Stilul de interacțiune emoțională al familiilor se poate schimba. Tot ce este necesar pentru ca schimbarea să apară, pozitivă sau negativă, este ca unul dintre membrii familiei să își schimbe modul în care interacționează și se raportează la familie.