Hipnoza poate fi definită ca o stare modificată a conștiinței provocată la sugestia altei persoane care se numeşte “hipnotizator”, caracterizată printr-o susceptibilitate crescută la influenţa hipnotizatorului şi printr-o diminuare a reactivităţii la alte influenţe.
Transa hipnotică este provocată cu ajutorul unei proceduri numite “inducție hipnotică”, formată dintr-o serie de instrucțiuni și sugestii.
Contrar credințelor obișnuite, hipnoza nu este o stare de inconștiență sau somn; în cursul transei hipnotice subiecții rămîn conștienți și își pot concentra atenția. Ceea ce deosebește transa hipnotică de starea obișnuită de conștiență este faptul că subiecții sunt mai receptivi decît în starea de veghe obişnuită la sugestii, iar intensitatea senzaţiilor corporale este diminuată.
Fenomenul de hipnoză este condiţionat de acceptarea de către subiect a sugestiilor hipnotizatorului, deci dacă subiectul se împotrivește transa hipnotică nu se poate instala. De asemenea, se ştie că există persoane care nu pot fi hipnotizate chiar dacă nu manifestă rezistenţă conştientă la sugestiile hipnotizatorului. Pentru ca un subiect să poată fi hipnotizat trebuie să prezinte sugestibilitate hipnotică, adică să fie predispus la a se lăsa influenţat de sugestiile unei alte persoane. Persoanele cu imaginație bogată, care se lasă frecvent în voia reveriilor sau care sunt hiperemotive sunt mai ușor de hipnotizat decît persoanele raționale, bine ancorate în realitate. S-a constatat că sportivii care participă la competiţii şi oamenii de ştiinţă sunt persoanele cel mai dificil de hipnotizat.
Inducția hipnotică
Instalarea hipnozei este de obicei precedată de procedeul numit “inducție hipnotică”. Acesta constă într-o serie de tehnici care au rolul de a concentra atenția subiectului asupra sugestiilor hipnotizatorului și de a îl pregăti pentru starea de hipnoză. Există o varietate enormă de tehnici utilizate; cea mai cunoscută metodă este “fixarea privirii” inventată de medicul James Braid, care mai este numită din această cauză “braidism”.
În tehnica numită “fixarea privirii” hipnotizatorul ține între degete un obiect strălucitor la o distanță de aproximativ 30 de centimetri de fruntea subiectului, solicitîndu-i acestuia să privească fix obiectul şi să se concentreze asupra acestuia. Mai întîi pupilele subiectului se vor contracta, apoi se vor dilata, după care vor începe să se mişte uşor. Dacă hipnotizatorul desprinde două degete de pe obiect şi le apropie de ochii subiectului, pleoapele se vor închide involuntar.
Inducţia hipnotică nu este necesară întotdeauna, aşteptările subiectului şi alţi factori psihologici putînd declanşa transa hipnotică fără inducţie. Totuşi, în marea majoritatea a cazurilor, inducţia hipnotică trebuie realizată cel puţin o dată. După aceea unii subiecţi sunt capabili să intre în transă fără utilizarea acestei tehnici.
Sugestia
Sugestia este un fenomen psihologic prin care gîndurile, trăirile, percepţiile sau comportamentul unei persoane sunt modificate de influenţa unei alte persoane. Sugestia este elementul esenţial al hipnozei — transa hipnotică, modificarea stării de conştiinţă, este obţinută prin intermediul sugestiei. O dată instalată transa, subiectul poate primi diverse alte sugestii, la care va fi mai receptiv decît în starea obişnuită de veghe.
În practica hipnozei sunt utilizate diverse tipuri de sugestie: sugestii verbale directe, sugestii verbale indirecte (solicitări sau insinuări), metafore sau alte artificii de limbaj. Mai sunt folosite sugestii nonverbale precum imagini mentale sau manipulări fizice.
Anumite sugestii primite de subiect în timpul transei hipnotice se pot manifesta după ce acesta a ieşit din starea de hipnoză, în acest mod terapia prin hipnoză avînd posibilitatea să modifice comportamente nedorite precum fumatul sau adicţia la jocurile de noroc.
Istoric
Tehnicile contemporane de hipnoză îşi au rădăcinile în ritualurile de vindecare practicate de popoarele din antichitate. Primele utilizări din epoca modernă ale hipnozei îi sunt atribuite lui Franz Mesmer, un medic german din secolul al XVIII-lea care credea că bolile pot fi vindecate prin transferul de la terapeut la pacient, în timpul transei, a unui fluid zis “magnetic”. Din această cauză hipnoza se numea în epocă “magnetism animal”. Unul dintre discipolii lui Mesmer, marchizul de Puysegur a descris pentru prima oară fenomenul transei hipnotice, aşa cum este cunoscut astăzi. Stomatologul britanic James Braid a folosit hipnoza pentru a îşi anestezia pacienţii şi a pus bazele unei teorii a hipnozei într-o lucrare publicată în 1843. J.M. Charcot a studiat în aceeaşi epocă efectele hipnozei asupra pacienţilor isterici iar S. Freud are meritul de a fi evidenţiat că hipnoza lasă cale liberă manifestării activităţilor inconştientului. Plecînd de la studiul hipnozei Freud a descoperit psihanaliza.
Aplicaţiile practice ale hipnozei
Cel mai adesea hipnoza este utilizată ca metodă de tratament pentru diverse tulburări psihice sau somatice, cum ar fi: depresia, anxietatea, fobiile, tulburările de somn, dependența de tutun sau alte substanțe dependenţa de jocuri de noroc, ticurile, sindromul de intestin iritabil, etc.
Transa hipnotică nu are un efect terapeutic prin ea însăşi, dar sugestiile şi imaginile induse pacientului în timpul transei îi pot modifica profund comportamentul ulterior.
Hipnoza poate fi utilizată și pentru a reduce și controla durerea în anumite afecțiuni ori pentru a pregăti sau înlocui anestezia chimică în cadrul operațiilor chirurgicale.