Plânsul copilului mic furnizează informații diferite.
De cele mai multe ori copilul plânge (țipă) pentru că are un motiv, are de transmis un mesaj. Cel mai adesea tipă pentru a transmite informații prin care solicită: să fie hrănit, să îi fie cald, să doarmă, să simtă apropierea adultului, a mamei, să fie luat în brațe. Alteori semnalează o suferință, durere.
Specialiștii apreciază că bebelușul plânge cel mai mult în intervalul de vârstă dintre două săptămâni și două luni, se consideră că bebeluşii plâng aproximativ două ore și jumătate pe zi.Pare mult, dar este perfect normal. Cât de mult plânge bebelușul depinde în mare parte de temperamentul copilului, ceea ce înseamnă că unii bebeluși vor plânge mai mult decât alții.
Spre trei luni plânsul devine mult mai modulat, mai puțin frecvent și mai previzibil. Părinții îl cunosc deja și stiu ce nevoi are, ce-l deranjează așa că previn disconfortul și îi satisfac nevoile în calitatea și cantitatea specifică copilului lor.
Plânsul este singurul mod prin care bebelușii știu să exprime foamea, durerea sau oboseala.
Reaminmtim că fiecare bebeluș este o persoană cu caracteristici proprii.
Nu vă fie teama să vă luați în brațe pruncul când plânge, acest gest îl va liniști și va înțelege că vă pasă de el, nu însemnă că îl răsfățați. Bebelușul căruia i se raspunde când plânge, cu timpul va plânge mai puțin. Va învăța cum să vă solicite satisfacerea trebuințelor lui și în alt mod decât pângând.
În jurul vârstei de 8 luni, bebelușul își exprimă prin plâns starea de anxietate față de necunoscuți.
Până la această vârstă nu are o reacție clara fata de persoane necunoscute sau spatii neștiute. Rene Spitz este printre primii care a descris acestă trăire de maximă anxietate a copiilor. Remediul ar fi să încercați să transferați către persoanele necunoscute de copil încrederea de care vă bucurați dumneavoastră, în acest fel se va simți în siguranță și când lipsiți din casă.
După ce împlinește vârsta de un an, plânsul copilului exprimă situațiile de impas și nemulțumirile.
Pe măsură ce înțelege sensul și semnificația lumii din jur, plânsul devine exprimare a neimplinirii și neferirii copilului, asemănătoare cu trăirile adultului.
Când părinții vor ști să gestioneze "micile nefericiri" el va accepta frustrarea, înțelegând existența limitelor în satisfacerea dorințelor lui.
Plânsul rămâne un mod de reacție pentru descărcarea unei neimpliniri, apoi individul se mobilizează pentru rezolvarea și identificarea unei soluții.