Efortul își arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească.

Hipertensiunea arterială esențială

hipertensiunea

Hipertensiunea arterială esențială este o boală foarte răspândită afectând 10% din populaţie, mai ales persoanele în vârstă, cu o incidenţă echilibrată între cele două s*xe până în jurul vârstei de 60 de ani. La persoanele trecute de 60 de ani, frecvenţa devine mai mare în rândul femeilor.
Din totalul cazurilor cu hipertensiune arterială (HTA), 80-90% prezintă hipertensiune arteriala esențială şi numai 10-20% hipertensiune arterială secundară.

Între factorii care se presupune că favorizează apariţia HTAE se numără:

- transmiterea ereditară, care se presupune că este implicată în determinismul HTAE în circa 30-60% din cazuri;
- vârsta, care intervine prin fenomenul de scădere a elasticităţii pereţilor vasculari; s-a constatat că la persoanele cu vârste peste 60 ani, tensiunea arterială creşte în medie aproximativ 5-10 mmHg/an;
- s*xul, HTAE fiind mai frecventă la femei decât la bărbaţi după vârsta de 60 ani; cauza probabilă o reprezintă oprirea sângerărilor menstruale după această vârstă, sângerări care până în acel moment le proteja prin reducerea volemiei;
- rasa, în ţările dezvoltate şi mai ales în mediul urban, negrii fac HTAE mult mai frecvent decât persoanele de rasă albă:
- consumul de sare, reprezintă factorul cauzal al HTAE cel mai bine studiat şi demonstrat.

Sunt afectate persoanele ale căror rinichi nu-şi pot adapta excreţia (eliminarea) de sodiu la nivelurile plasmatice crescute ale acestui ion.
Menţionăm că prin consum crescut de sare se înţelege o ingestie de peste 10 grame/24 ore.

Consumul de alcool peste 50 ml/zi, în special bere şi vin, pe o perioadă îndelungată determină creşteri ale tensiunii arteriale. Ceea ce este benefic este faptul că hipertensiunea arteriala esentiala determinată de consumul de alcool poate fi reversibilă odată cu încetarea consumului.

Fumatul prin nicotină şi consumul de cafea prin cofeină favorizează apariţia HTA prin efectul vaso-constrictor.
Obezitatea în special asociată cu stress-ul psihic reprezintă şi ei factori etiologici importanţi.

Toţi aceşti factori enumeraţi mai sus devin mai activi atunci când individul în cauză suferă şi de unele afecţiuni sistemice cum ar fi – diabetul zaharat, ateroscleroza, afecţiuni renale.

Simptome:

Hipertensiunea arteriala esentiala are o evoluţie îndelungată, manifestată la început numai prin valori crescute ale tensiunii arteriale decelabile prin măsurarea cu tensiometrul, pentru ca ulterior să apară leziuni organice la nivelul întregului sistem arterial şi cu precădere la nivelul organelor ţintă.

De obicei, hipertensiunea arteriala esentiala evoluează lent, insidios, debutul bolii nemanifestându-se de multe ori clinic. Indivizii pot prezenta valori tensionale peste normal, dar neînsoţite de nici un simptom, ei fiind descoperiţi pur întâmplător cu ocazia unui consult efectuat din alte motive. Simptomele apar al aceşti indivizi când deja hipertensiunea este importantă din punct de vedere al valorilor TA.
Alteori simptomatologia debutează şi mai târziu, atunci când bolnavul a ajuns în faza complicaţiilor hipertensiunii arteriale.

La debut, tabloul clinic se compune din următoarele simptome:
- durere de cap (cefalee) mai frecvent localizată în regiunea occipitală, dimineaţa la trezire, deoarece poziţia culcat favorizează afluxul de sânge către extremitatea cefalică;
- oboseală;
- tulburări de somn;
- ameţeli;
- palpitaţii;
- înţepături în zona inimii declanşate de emoţii sau supărări.

Dacă bolnavul tolerează hipertensiune arteriala mult timp, în absența unui tratament adecvat, apar leziuni la nivelul organelor ţintă – creier, rinichi, inimă – care vor determina simptomatologie specifică.

Cefaleea, amețelile devin mai intense, persistente, trenante, asociate cu grețuri și vărsături și eventual cu pierderi de cunoștință sau scotoame, vâjâituri în urechi, amorțeli sau furnicături la nivelul extremităților sau chiar insensibilitate la nivelul unui deget.

Hipertensiunea arteriala esentiala (HTAE) are o evoluție îndelungată, de ani sau zeci de ani, iar efectele asupra organelor țintă se resimt sub forma complicațiilor uneori după 10-15-20 ani sau chiar mai mult.