Curajul înseamnă să știi de ce anume să nu îți fie frică.

Sindromul profeţiilor care se autoîmplinesc

sindromul profetiilor

Dacă vi s-a întîmplat vreodată să simţiti că ceilalţi vă evită într-un grup de persoane, oricît de surprinzător ar părea, este posibil ca reacţia de evitare să fi fost provocată chiar de dumneavoastră. Dacă la un examen sau la un interviu de angajare aţi avut în mod inexplicabil performanţe mai slabe decît v-aţi aşteptat, există o posibilitate ca performanţele slabe să fi fost provocate de aşteptările examinatorului în legătură cu dumneavoastră.

Este ceea ce în psihologia socială poartă numele de profeţii care se autoîmplinesc – fenomenul prin care aşteptările unei persoane cu privire la o alta alterează comportamentul acesteia din urmă.

Cum funcţionează profeţiile autoîmplinite

Întotdeauna cînd interacţionăm cu ceilalţi utilizăm credinţe şi aşteptări (expectanţe). Ne aşteptăm ca oamenii cu care avem de-a face să fie prietenoşi sau distanţi, competenţi sau incompetenţi. Psihologii au descoprit însă că aceste aşteptări au o proprietate interesantă: determină la subiectul aşteptărilor comportamente care vin să confirme aşteptările noastre iniţiale.
De exemplu, dacă într-o discuţie credem că interlocutorul este prietenos din fire, ne vom comporta îndatoritor şi amabil, ceea ce îl va face pe interlocutor să ne răspundă la fel. Aceasta ne va confirma aşteptarea iniţială. În mod sigur nu ne vom gîndi că dacă ne-am fi imaginat că persoana respectivă este rece şi distantă aceasta ar fi adoptat un stil de interacţiune rece şi distant.

Într-un experiment din 1977 al psihologilor Snyder, Tanke şi Berscheid este evidenţiat acest fenomen. Cercetătorii au pus la dispoziţia unor studenţi fotografii cu fetele pe care urmau să le cunoască prin intermediul telefonului. Una dintre fete era foarte frumoasă, cealaltă era mai puţin atrăgătoare. Înaintea convorbirii studenţii au fost chestionaţi în legătură cu expectanţele lor. Cei care primiseră fotografia fetei atrăgătoare anticipau că vor discuta cu o persoană sociabilă, amabilă, cu simţul umorului. Ceilalţi se aşteptau ca fata să fie rigidă şi nesociabilă. În timpul convorbirii, cei care au avut aşteptări pozitive au avut o atitudine cordială, plină de umor faţă de interlocutoare. Ceilalţi au fost rezervaţi şi distanţi.
Reacţia fetelor a venit să confirme aşteptările băieţilor: cele despre care băieţii au crezut că sunt frumoase s-au arătat foarte prietenoase. Celelalte au adoptat la rîndul lor o atitudine rezervată şi rece faţă de băieţi. Este deci clar că băieţii din acest experiment au iniţiat ei îşişi un lanţ de evenimente care a dus la confirmarea credinţelor lor iniţiale.

Mecanismul psihologic prin care aşteptările unei persoane (observatorul) sunt confirmate de comportamentul subiectului aşteptărilor (actorul) are mai multe componente:

  1. Observatorul percepe acţiunile, comportamentul actorului, dar expectanţele sale îl fac să interpreteze aceste acţiuni într-o manieră care să se potrivească cu aceste expectanţe. Mai mult, s-a constatat că avem tendinţa să „vedem” la ceilalţi doar acele acţiuni care concordă cu credinţele pe care le avem despre acea persoană; celelalte informaţii avem tendinţa de a le ignora.
  2. Observatorul este predispus să pună comportamentul actorului pe seama unor trăsături stabile de personalitate ale acestuia şi să ignore factorii situaţionali care pot să determine comportamentul actorului, inclusiv schimbările în comportamentul acestuia induse chiar de către observator. În acest fel, observatorul se va comporta faţă de actor într-o manieră care va schimba comportamentul actorului, şi anume îl va schimba astfel încît să confirme credinţele sale.
    Confirmarea acestor credinţe îi va întări observatorului expectanţele iniţiale vis-a-vis de actor.
  3. S-a constatat că modificările de comportament ale actorului induse de observator au tendinţa să persiste în timp.
    Într-un experiment din 1978, subiecţii experimentului au fost împărţiţi în gupuri de cîte doi membri: membrul A şi membrul B. În jumătate din grupuri membrul A a fost făcut să creadă că B este prietenos, în cealaltă jumătate expectanţele au fost manipulate ca A să creadă că B este agresiv. Rezultatele au arătat că membrii B despre care A au crezut că sunt agresivi s-au comportat mai agresiv decît ceilalţi membri B. Atitudinea lor agresivă s-a păstrat şi în partea a doua a experimentului, cînd au interacţionat cu o persoană care nu avea expectanţe speciale despre ei.
    Se poate deci trage concluzia că expectanţele observatorului modifică nişte variabile de personalitate ale actorului, astfel încît efectele expectanţelor tind să dăinuie în timp.

Consecinţe ale profeţiilor autoîmplinite

  1. Interacţiuni la nivelul grupului
    Profeţiile care se autoîmplinesc pot fi modifica relaţiile interpersonale în două moduri:

     

    • Expectanţele individului modifică atitudinea grupului

      Persoanele timide, timorate, anxioase tind să aibă expectanţe negative în ceea ce priveşte modul în care vor interacţiona cu grupul din care fac parte. Aceste aşteptări sunt recepţionate (inconştient) de ceilalţi membri ai grupului, care ajung în acest fel să se conformeze aşteptărilor acelei persoane. Astfel, o persoană nesigură pe sine, cu stimă de sine redusă îi poate face literalmente pe ceilalţi să o privească de sus!
      Efectul este valabil şi în cazul celor cu o bună părere despre ei. În cazul lor însă efectul va fi invers, îi vor determina pe ceilalţi să aibă o atitudine pozitivă faţă de ei.

    • Expectanţele grupului modifică atitudinea individului

      Atunci cînd un grup dezvoltă expectanţe în legătură cu un membru al său, acea persoană va tinde să confirme expectanţele grupului. Este situaţia în care se află anumite grupuri sociale minoritare care nu reuşesc niciodată să iasă din cercul vicios al segregării: negri, ţigani, etc.

  2. Relaţii interpersonale oficiale

     

    Studiile au arătat că la interviurile de angajare expectanţele recruiterului influenţează semnificativ performanţele candidaţilor. În S.U.A s-a constatat că recruiterii au expectanţe mai puţin favorabile fată de candidaţii de culoare, ceea ce îi face pe aceştia să confirme aşteptările obţinînd performanţe mai slabe decît albii la interviuri.

  3. Relaţiile părinte – copil

     

    Aşteptările părinţilor nu numai că determină nivelul de performantă (pe mai multe planuri) al copiilor, dar contribuie la modul în care se structurerază personalitatea copilului. După cum am văzut mai sus, efectul expectanţelor nu este limitat la situaţia în care au avut loc: modificarea de comportament este persistentă şi în cazul copiilor, a căror personalitate este foarte maleabilă, ea se poate transforma în trăsătură stabilă de personalitate. Copiii ai căror părinţi au aşteptări negative în raport cu ei au un risc mai mare de eşec şcolar şi ulterior pot claca social şi profesional.

  4. Relaţiile profesor – elev, profesor – student

     

    Într-un experiment realizat în S.U.A în 1968 şi intitulat „Pygmalion în clasă”, cercetătorii au încercat să afle care este efectul aşteptărilor profesorilor asupra performanţelor elevilor.
    Profesorilor dintr-un liceu li s-au pus la dispoziţie rezultatele elevilor la un test de inteligenţă. Rezultatele erau însă fictive, urmărindu-se manipularea aşteptărilor profesorilor faţă de elevi.
    Ulterior s-a văzut că elevii despre care profesorii au crezut că au scoruri înalte la testele de inteligenţă au obţinut rezultate şcolare mai bune decît colegii lor despre care profesorii credeau că au obţinut scoruri mai mici.