Poate că da. Însă, pe de altă parte, e o pierdere de timp să cauți ceva ce poate că nici nu există. Dacă pleci cu inima îndoită ori de câte ori apare un posibil partener la orizont, realizezi cât de periculos poate fi mitul sufletului pereche? Timpul trece, viața se duce și ce folos dacă până la urmă îl găseșți - dar pe la vreo 70 de ani?
E tentant să crezi în acest mit. Numai că în viață apar tot felul de probleme și drumul nu-i așa lin tot timpul. Există însă și poveșți cu final fericit, dar n-ai să descoperi niciodată asta dacă nu ești dispusă să riști, pornind cu inima deschisă și cu mai mult curaj.
Niciodată nu există garanții 100 %. Totul depinde de "noi", de cei doi parteneri ai unui cuplu, de personalitatea acestora, de stilul de gândire și de nevoile acestora, și în funcție de acești factori integrați într-un mediu conjunctural cuplul va fi unul trainic, stabil, sau dimpotrivă instabilitatea va duce la destrămarea lui.
Relațiile pe care le avem cu ceilalți au diferite scopuri: să ne satisfacă nevoia de dragoste, de prietenie, de securitate, de stimulare, de împlinire amoroasă, de stabilitate financiară etc. și în încercarea noastră de a obține ceea ce vrem tindem să-i manipulăm și să-i controlăm pe ceilalți, conștient sau inconștient, astfel încât să-i "modelăm" așa cum am dori noi să fie.
Aceste relații depind de relația primară pe care o avem cu noi înșine, și în cadrul căreia fiecare își dezvoltă anumite aspecte ale personalității, punându-le în relație, devenind astfel un întreg, un om unic prin felul sau de-a fi. Relația noastră cu alți oameni reflectă exact nivelul la care ne aflăm în acest proces, dezvăluindu-ne sensul și direcția în care ar trebui să ne îndreptăm în cadrul acestui proces interior. Este important să privim relațiile ca oglinzi al procesului nostru interior.
Astfel ele pot deveni una din cele mai valoroase surse de vindecare și de învățare din viața noastră, oglindind ceea ce trebuie să învățăm despre noi înșine.
De obicei, cel mai bine ne înțelegem cu acei oameni care reflectă aspecte ale personalitățîi noastre care ne plac și pe care le acceptăm (și nu ne înțelegem cu aceia care reflectă aspecte ale noastre pe care le respingem, aspecte din "umbră" personalității noastre).
Însă deseori ne simțim atrași de oameni cu personalități opuse personalității noastre, oameni care și-au dezvoltat calități opuse celor cu care ne identificăm noi. În aceste relații căutăm, în mod inconștient, să devenim întregi, și suntem atrași de oameni care exprimă acele energii care sunt nedezvoltate în personalitatea noastră.
La un anumit nivel recunoaștem că ei au potențialul de a ne ajuta să devenim mai echilibrați. Însă, dacă nu suntem capabili să recunoaștem că această persoană ne oferă o reflecție a unor aspecte pe care trebuie să le descoperim în noi înșine, aceste diferențe, care la început ne-au atras, pot deveni o principala sursă de conflict.
Dificultățile pe care le întâmpinăm în relațiile cu persoana iubită, cu familia, prietenii, colegii sau chiar și cu oamenii întâlniți ocazional ca și vânzătorii din magazine deseori reflectă părți din noi ce ar trebui vindecate (schimbate). De exemplu dacă ne deranjează faptul că-l vedem pe celălalt că fiind leneș, lucru ce stârnește multiple conflicte, trebuie să ne gândim care ar putea fi aspectul pozitiv al lenii - abilitatea de a te relaxa - și să reflectăm asupra modului în care am putea dezvolta puțin mai mult această calitate în noi înșine, obtinând un mai mare echilibru în viața noastră.
Dacă judecăm pe cineva ca fiind leneș probabil că noi suntem foarte activi și am putea beneficia mult prin dezvoltarea capacității de a ne relaxa. Această persoană este o oglindă, reflectând calitatea de a te relaxa, calitate negată de tine, astfel încât devi conștient de aspectele ce trebuiesc dezvoltate. Tot așa se întâmplă și când considerăm că cineva este prea dependent, noi identificându-ne cu puterea și autosuficiența, având nevoie de a întră în contact mai mult cu propria vulnerabilitate; dacă cineva ni se pare prea dominator s-ar putea ca noi să fim prea timizi și trebuie să devenim un pic mai impunători, iar dacă judecăm pe cineva că fiind egoist s-ar putea ca noi să fim prea generoși.
Nu trebuie să ajungem ca acea persoană, pentru că s-ar putea ca respectiva trăsătură să fie manifestată într-un mod extrem sau distorsionat, însă ne putem folosi trăirile negative legate de ea pentru a descoperi aspecte ale personalității noastre ce trebuie dezvoltate.
Gestaltismul contemporan vorbește despre IMAGO, o compoziție inconștiență a trăsăturilor pozitive și negative ale părinților, o imagine formată în copilărie. Și atunci când îți întâlnești acest IMAGO, această imagine familiară transpusă altei persoane, vei simți în mod inconștient oportunitatea de a "regla" anumite "nereguli" din copilărie.
Aspectele pozitive sunt cele care îți fac să tremure genunchii (la nivel conștient), însă trăsăturile negative prezintă un magnetism inconștient, ele fiind cele care oferă o nouă șansă rezolvării problemelor din trecut. În fiecare stadiu de dezvoltare al copilului trebuie satisfăcute anumite nevoi, iar acelea care nu sunt satisfăcute - sau sunt percepute că fiind nesatisfăcute - se transformă în frustrări în relația cu partenerul.
În copilărie dragostea și durerea sunt greu de înțeles. În încercarea de a da un înțeles legăturii paradoxale dintre acestea, copilul poate face presupoziții greșite ce vor avea consecințe pe termen lung. O asemenea presupunere constă în faptul că un cadou este primit doar cu costul unei suferințe sau a unei nevoi nesatisfăcute; o alta este că dragostea doare sau că dragostea nu este un lucru sigur.
Ca și copil, te poți simți neiubit și chiar nedemn de a fi iubit (a nu merita să fi iubit). Această percepție distorsionată a realității produce patternuri puternic imprimate în memorie, și, în timp, orice eveniment, oricât de puțin asemănător cu amintirea experiențelor trecute, reproduce întreaga încărcătură emoțională asociată acelor amintiri.
Deoarece copilul are o percepție îngustă (limitată) asupra lumii, ocaziile când părinții nu-i înțeleg și nu le satisfac anumite nevoi devin exagerate și se imprimă în minte. Aceste experiențe stau la baza imaginii inconștiente a "părintelui perfect" sau al "partenerului perfect".
Ca și adult acesta proiectează imaginea nerealistă a "părintelui perfect" asupra partenerului sau potențialului partener. Speranța ascunsă a acestuia este că această persoană îi va satisface nevoile nesatisfăcute în trecut și că îl va completa oarecum într-un mod magic
Problemele apar atunci când ne deranjează că partenerul are acele trăsături negative pe care le asociem părinților și pe care încercăm să le evităm. Este ironic din moment ce tocmai acele trăsături negative întăresc atracția, și dacă nu ar fi existat acestea nu am fi fost atrași de partenerul nostru în primul rând. Atunci când relația noastră prezentă nu se ridică la nivelul ideilor noastre fanteziste legate de cum "ar trebui" să fie o relație credem în mod greșit că "dragostea a dispărut".
Și astfel, de multe ori, în mod paradoxal, din teamă de despărțire stopăm relația chiar înainte să fi început. De mult prea multe ori temerile noastre se transformă în profeții ce se autoconfirma. Indiferent cât de bună este o relație, atunci când apar dificultăți, unul sau ambii parteneri sunt tentați să renunțe - permițând gândurilor negative și temerilor să domine speranțele de viitor.
Deseori oamenii cred că au doar două variante: să rămână în relații nesănătoase (toxice) sau să fie singuri. Însă au mult mai multe variante: să se cunoască mai bine, să-și cunoască propriile temeri, să se relaxeze și să se simtă bine într-o relație, să învețe să se "joace" împreună, să se conecteze, deconecteze și să se reconecteze fără să se rănească reciproc. Viața presupune riscuri și trebuie să te plasezi pe nivele mai profunde de apropiere și de intimitate pentru a putea savura această călătorie.
Relațiile presupun anumite stadii de dezvoltare.
La început este atracția, așa-zisă fază a lunii de miere în care se văd numai asemănările, numai aspectele pozitive, idealizand persoana de care te îndrăgosteșți. În faza a doua apar defectele (de fapt ele nu apar acum, ele erau acolo și înainte, însă doar acum sunt conștientizate). Urmează faza în care îți dai seama peste ce defecte ești dispus să treci și ce defecte nu poți să accepți, și dacă treceți de această faza înseamnă că puteți depăși problemele prin comunicare, ascultare, negociere și raționare.
Astfel, într-o fază ulterioară, se consolidează o relație de durata, stabilă, în care cunoscându-se destul de bine, știind la ce să se aștepte, având o istorie împreună, supraviețuind unor crize, partenerii au învățat să trăiască împreună. Contrar unei credințe populare, relațiile bune nu apar din senin. Ele presupun analiză, timp, dragoste și muncă.
Pentru a avea o relație stabilă partenerii trebuie să aibă încredere unii în alții, să se simtă în siguranță împreună. Ei trebuie să depășească defensele prin care încearcă să protejeze sentimentele celuilalt și să învețe să își dezvăluie sentimentele adevărate, să facă dezvăluiri tulburătoare - adevăruri importante despre sine- astfel încât să minimizeze riscul de a distruge tocmai lucrul pe care vor să-l provoace. Ei trebuie să-și stabilească anumite hotare care să delimiteze zona de siguranță emoțională care permite cuplului să-și împărtășească propriile secrete.
Hotarele includ ziduri psihice, limite temporale care protejează timpul petrecut împreună, hotarele spațiului personal care definesc modul în care unul poate fi atins de către celălalt. Hotarele protejează relația de competitori romantici, de prietenii și familiile binevoitoare, și de copii. Paradoxul constă în faptul că hotarele, deși par a fi restrictive, ele de fapt conferă mai multă libertate și pasiune într-o relație.
Stabilitatea ce caracterizează un cuplu este un termen amplu și greu de definit. Însă, în urma unui sondaj de opinie ce avea ca scop tocmai definirea acestui termen, s-au obținut următorii indicatori relevanți: dragoste, încredere, înțelegere, comunicare, respect, sinceritate și fidelitate.
Să cunoșți și să iubești este cel mai frumos cadou pe care îl putem oferi celuilalt. Să te cunoști pe tine este primul pas în descoperirea potențialilor parteneri.
Însă cel mai bine ne cunoaștem prin intermediul celorlalți, și deci trebuie să riscăm, și trebuie să învățăm să vedem mai mult decât văd oamenii în ei înșiși, să le descoperim potențialitățile, profunzimile, frumusețea interioară, având speranța că și ei vor face la fel. Amintește-ți că ceea ce vezi în partenerul tău, în copii tăi sau în colegii tăi s-ar putea să fi tu.
Personalitatea și relațiile
Mulți dintre noi sunt tentați de ideea că relațiile există fără efort. Ne place să credem că relațiile noastre intime sunt necondiționate și că suntem destul de puternici să rămânem împreună orice ar fi. La un moment dat în viața noastră, cei mai mulți dintre noi trebuie să realizăm că relațiile cer efort pentru a le menține puternice și pozitive, și chiar dacă sunt frumoase și relațiile puternice pot fi distruse prin neglijență.
Înțelegerea propriei personalități cât și a celuilalt va îmbunătății și perfecționa relația, transformând-o, determinând o mai bună înțelegere și comunicare.
Opusele se atrag
Faptul că opusele se atrag este foarte adevărat când este vorba de relații de dragoste. S-a demonstrat prin cercetări că oamenii sunt atrași de opușii lor la scalele de extraversiune/introversiune și judecată/percepție.
Suntem natural atrași de indivizi care sunt diferiți de noi, și astfel sunt percepuți a fi mai interesanți. Dar nu doar diferențele tentante ne atrag la aceșți indivizi, ci este și o cerere naturală pentru complementare.
De obicei, suntem atrași de indivizii care au o putere care nouă ne lipsește. Când două personalități opuse funcționează ca un cuplu, ele devin o uniune funcțională bine definită.Există o teorie, care demonstrează că atracția noastră naturală față de opuși este o cale subconștientă care ne forțează să acceptăm aspectele slabe a naturii noastre.
Două personalități opuse angajate într-o relație intimă de multe ori au (discuții) certuri semnificative și bariere de comunicare ce trebuiesc învinse.
Deci, într-un fel, atracția noastră față de persoane opuse personalițății noastre poate fi văzut precum impunerea subconștientului nostru în scopul de a deveni un individ mai complet, pentru a învinge ariile vieții care sunt cele mai dificile pentru noi.
Cine se aseamănă se adună
Deși suntem atrași de oameni care sunt foarte diferiți de noi în modul cum fac față realității, suntem atrași de alții care au în viață lor un focus similar. Cuplurile care au aceleași funcții dominante în personalitatea lor par să aibă relațiile cele mai fericite și cele mai lungi.
Deci, de exemplu, un individ a cărui funcție dominantă este introversiune-sensibilitate (ISTJ sau ISFJ) pare să fie atras de parteneri cu funcții dominante de extraversiune-sensibilitate (ESTP sau ESFP).
Doi indivizi de orice tip care sunt bine dezvoltați și echilibrați pot comunica în mod efectiv și pot face o relație să meargă, dar cei mai mulți oameni comunica bine cu oamenii care preferă să adună aceleași informații, cu care sunt pe aceleași lungime de undă.
Dar totuși pentru a avea o relație intimă bună trebuie să ai un psihic dezvoltat. Trebuie să înțelegi ce este important pentru ține. Fiecare tip de personalitate are o idee diferită despre ce înseamnă să ai succes. Cunoașterea de sine este un scop comun care va ajuta pe fiecare să atingă succesul personal.
Recunoașterea propriilor slăbiciuni, fără a ne ascunde după ele, este de asemenea foarte important în realizarea unei relații stabile.
Trebuie să recunoaștem că sistemul de valori al altor persoane nu este mai puțin important decât al nostru. În aceleași timp, trebuie să acceptăm că trăim într-o societate în care unele tipuri de personalitate și comportamente sunt mai acceptate în situații specifice.
Dacă învățăm despre tipul nostru de personalitate și despre tipul altora vom înțelege de ce oamenii reacționează diferit în situații diferite, putem să înțelegem și să acceptăm comportamentul celorlalți care este diferit de comportamentul nostru.
Acestea sunt foarte importante pentru noi. Trebuie să avem grijă să nu folosim slăbiciunile tipului nostru de personalitate ca o scuză pentru un comportament nepotrivit. Trebuie să recunoaștem că tipul nostru de personalitate are slăbiciuni, dar trebuie să învingem aceste slăbiciuni și nu să ne scuzăm cu ele pentru comportamentele noastre inadecvate. Nu putem fi responsabili pentru comportamentele altora, dar putem să-l controlăm pe al nostru.