Plictiseala în cuplu

ARTICOLE / Psihologie —
Plictiseala în cuplu

Odată cu trecerea timpului, cuplurile descoperă, în mod inevitabil, că alunecă de la un stil de viață aventuros într-o stare liniștită și confortabilă, în care prietenia dintre parteneri contează mai mult decât pasiunea de odinioară. În acest proces, trăirile intense de la începutul relației se domolesc și sunt înlocuite de acte și comportamente devenite rutină.

În relațiile noi, partenerii sunt inițial foarte dispuși să se implice în aventurile pe care interacțiunea dintre ei le produce. Sunt atrași de provocarea de a se descoperi reciproc și de a experimenta mereu gânduri, acțiuni și sentimente noi. Deoarece nu sunt încă foarte preocupați de viitorul relației lor, nu îi interesează deocamdată confortul și securitatea.

Monotonia și confortul

Pe măsură ce ajung să se cunoască mai bine și numărul descoperirilor incitante în viața de cuplu scade, partenerii devin mai interesați de viitorul relației. Unul dintre parteneri, sau ambii, ajunge să limiteze orice activitate sau transformare personală care poate pune în pericol relația. În acest mod, cei doi parteneri încep să se străduiască să își accepte reciproc limitările, în loc să caute noi provocări.

„Știu că te voi iubi întotdeauna așa cum o fac acum.”

„Să nu te schimbi. Ești perfect/perfectă așa cum ești acum.”

„Doar mă gândesc la ceea ce îmi trebuie și ea/el știe deja înainte să îi spun.”

Aceste comentarii idealiste și romantice sunt considerate de unele cupluri ca un indiciu al solidității relației. În realitate, atitudinile care se află în spatele acestor comentarii mențin o stare de amorțire care descurajează evoluția relației pe termen lung. Confortul stabilității înlocuiește fiorul descoperirilor incitante de la începutul relației, ceea ce, până la urmă, ajunge să pună în pericol relația.

Prea multă stabilitate poate duce la indiferență. De-a lungul timpului, apatia se transformă în exasperare, plictiseală și iritare. Siguranța și stabilitatea care păreau cândva atât de promițătoare s-au transformat într-un fel de închisoare. Partenerii s-au plictisit unul de celălalt.

Cuplurile adesea nu realizează că problemele pe care le au sunt produse de plictiseala pe care ele însele au creat-o, fără să își dea seama. Certurile pe marginea unor lucruri mărunte își au originea în aspecte ale relației care, de multe ori, nu au legătură cu subiectul disputei. Adevărata cauză a problemelor se dovedește a fi dispariția descoperirilor incitante de la începutul relației.

Cum să vă regăsiți interesul în relație?

Dacă vă certați frecvent cu partenerul din cauza unor nimicuri, vă adresați replici tăioase sau aveți perioade lungi în care nu vorbiți, există trei pași pe care îi puteți parcurge pentru a vă regenera interesul în relație:

Exercițiul 1 – Evaluare

Răspundeți la următoarele întrebări și adunați scorurile obținute. Când ați terminat de răspuns, solicitați-i și partenerului să răspundă la întrebări. Apoi comparați-vă răspunsurile. Puteți să vă opriți între răspunsuri ca să înțelegeți cum ați ajuns la o anumită concluzie.

Cotați-vă răspunsurile în maniera următoare:

Adunați-vă scorurile. Un scor între 10 și 20 înseamnă că nu sunteți atât de plictisiți precum ați crezut. Un scor între 20 și 30 arată că sunteți undeva între normalitate și zona în care încep problemele. Un scor între 30 și 40 arată că, în relația dumneavoastră, interesul reciproc al partenerilor începe să se diminueze. Un scor între 40 și 50 este un semn că ați putea avea probleme în cuplu.

Dacă considerați că scorurile pe care le-ați obținut sunt problematice, pasul următor este să vă evaluați motivația pentru schimbare.

Exercițiul 2 – Motivația

Cotați următoarele întrebări utilizând această metodă:

Adunați-vă scorurile:

Cheia succesului: perseverența

S-ar putea să vi se pară că nu o să obțineți nicio schimbare, orice ați face, dar dacă încercați ceva nou, atitudinea vi se va schimba, chiar dacă numai puțin. Speranța creează energie și nu aveți nevoie de mai mult pentru a vă pune relația pe picioare din nou.

Partenerii care se află în relații înfloritoare au grijă în mod constant ca echilibrul între siguranță și provocare să nu se frângă. Le place faptul că se cunosc profund unul pe celălalt, dar înțeleg, de asemenea, că au nevoie și de provocări și noi descoperiri. Știu că trebuie să continue să se transforme și să evolueze, chiar dacă acest proces le amenință siguranța de cuplu. Își mențin confortul de cuplu pe care au ajuns să îl prețuiască, dar sunt dispuși mereu să încerce lucruri noi.

Nu îi poți cere partenerului să devină mai interesant pentru tine decât dacă și tu ai grijă să lucrezi la propria capacitate de a-i trezi interesul. Începeți prin a vă schimba propriile obiceiuri previzibile. Întrebați-vă când ați căutat ultima oară înțelesuri noi ale vieții sau dacă ați renunțat vreodată la ritualurile neproductive care vă împotmolesc relația.

Ce gânduri ați ascuns de partener deoarece v-a fost frică să nu puneți în pericol siguranța relației? Dacă amândoi veți respecta aceste reguli, veți începe curând să urcați spirala ascendentă prin care veți descoperi însușiri nebănuite în persoana pe care credeați că o cunoașteți atât de bine.

Dacă vreți să adăugați mai multă provocare în relația dumneavoastră, gândiți-vă la lucrurile care vă interesau când relația era nouă. În mod ironic, oamenii care părăsesc o relație și încep una nouă fac în noua relație toate lucrurile care le-ar fi putut salva vechea relație.

Ați investit atât de mult în ceea ce ați creat împreună cu partenerul. Adăugând provocările aduse de experiențe noi și neașteptate, puteți să vă salvați relația.