Partenerul tău de viață te minte sau iți ascunde ceva?

ARTICOLE / Psihologie —
Partenerul tău de viață te minte sau iți ascunde ceva?

Suntem convinși că partenerul nostru de viață nu ne minte sau, atunci când o face, putem observa acest lucru. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa.

Oricât de mult am cunoaște pe cineva, nu putem fi siguri că acesta nu ne ascunde unele lucruri, chiar dacă trăim alături de aceeași persoană de-o viață.

Științele comportamentale și psihologia modernă au descoperit însă posibilitatea de a afla cât de sinceri sunt cei cu care conviețuim, analizând unele aspecte care în 90% din cazuri scapă oricărei persoane care minte sau ascunde ceva.

Expresia fixă a feței

Bărbații care sunt sau devin mai puțin sinceri au, de regulă, o expresie ușor încordată a feței, pe care parcă se citește un zâmbet împietrit, cu o ușoară nuanță tristă. Uneori aceasta aduce a rânjet.

Această „mască” este purtată în special de bărbați, mai ales atunci când femeia le vorbește despre o situație în care timpul este un element presant. Bărbații au o reacție specifică la presiunea timpului și această expresie ușor gravă demască o fire mai ascunsă, uneori mincinoasă.

Mimica

Analiza mimicii unei persoane suspectate de nesinceritate este foarte dificilă, întrucât cei care mint sau ascund lucruri importante față de partenerul de viață învață automat să adopte cele mai sincere măști mimice. Astfel, putem spune că tocmai cei care roșesc des sunt cei mai sinceri, fiind încă neadaptați la a spune o minciună.

Cercetările recente arată că oricine poate depista semnele mimice ale nesincerității. Spre exemplu, în cazurile cele mai frecvente, mimica unei persoane nesincere tinde să se transforme neadecvat și foarte frecvent în zâmbet sau într-o tentativă de râs. Astfel, o persoană care nu este excesiv de emotivă și nu se află la începutul unei relații va zâmbi mai des și în momente nepotrivite atunci când povestește ceva sau ascultă ceva care o plictisește.

Zâmbetul apare involuntar și este un pic straniu și forțat. În general, orice zâmbet cu o doză mai mare de straniu sau lipsă de justificare poate demasca o fire care ascunde foarte multe.

Atenție! Nu trebuie confundat zâmbetul straniu cu rânjetul, care este o expresie agresivă, de multe ori incompatibilă cu nesinceritatea.

Tentativa de râs apare ca o transformare a mimicii gata de a râde și îl demască pe cel care se teme ca noi să nu aflăm ce ascunde sau ce neadevăr a spus. Această expresie apare de obicei chiar în timpul disimulării. Astfel, atunci când partenerul nostru ne minte sau noi îi punem întrebări incomplete, se pot produce descărcări nervoase motorii care-i nasc această transformare mimică.

Privirea

Atât popular, cât și științific știm că privirea directă în ochi denotă sinceritate. Această regulă este valabilă însă numai în 50% din cazuri și mai ales pentru femei. Bărbații - și mai ales cei care au o experiență a comportamentului disimulativ - pot privi direct în ochi chiar și când spun cea mai mare minciună a vieții lor. Mai mult, cei care sunt foarte obișnuiți să mintă sau să ascundă lucruri importante adoptă cele mai sincere și nevinovate priviri directe.

După unele teorii, însăși fixarea ușor agresivă a privirii în ochii partenerului este un posibil semn al unei firi mincinoase.

Atunci când partenerul tău îți spune ceva și în același timp te privește mult prea fix în ochi, aproape fără a clipi și fără a-și mișca deloc capul, este posibil ca afirmațiile pe care le face să fie o realitate mult deformată sau chiar o minciună. Acest comportament de fixare rece a privirii apare ca un fel de „instinct al mincinoșilor” care, voluntar sau involuntar, te imobilizează prin agresivitatea privirii directe.

Gesturile mâinilor

Podul palmei este orientat întotdeauna în sus, iar mâinile se îndepărtează încordat una de cealaltă. Acest gest este de fapt o imitație inconștientă a gesturilor mâinii care denotă sinceritate.

Atunci când suntem foarte deschiși și nu ascundem nimic, tindem să deschidem larg palmele, dar gestul este relaxat, iar degetele nu sunt deloc încordate și foarte puțin răsfirate.

Gesturile picioarelor

Cei care mint frecvent stau de obicei cu coapsele apropiate, aspect care arată închiderea și totala lipsă de transparență în ceea ce spun. Gestul este întâlnit însă și la cei foarte timizi, complexați sau foarte supuși celor din preajma lor.

Diferența apare prin faptul că mincinosul are o poziție mult mai încordată a picioarelor, strânse, iar labele picioarelor tind să stea paralele. Timizii și cei extrem de submisivi (supuși) tind să țină vârfurile picioarelor cât mai apropiate, iar călcâiele cât mai depărtate unul față de celălalt.

Alte elemente care pot demasca o fire mincinoasă