Iată o întrebare care generează cel puţin două paradoxuri. Primul: din ( moment ce intuiţia este înnăscută, aşa cum consideră marea majoritate a psihologilor, mai poate fi vorba despre educarea şi dezvoltarea ei? Al doilea paradox: manifestarea spontană a intuiţiei mai lasă loc şi pentru mobilizarea efortului care ar putea fi constrîn-gător şi chiar fatal pentru percepţia intuitivă?
Din fericire, aceste paradoxuri sînt aparente. Chiar dacă am porni de la ideea potrivit căreia intuiţia este înnăscută, nu este mai puţin adevărat că mulţi oameni nu-şi iau în considerare această capacitate: mai mult, o ignoră sau o refulează. Unii dintre noi ştim şi putem să ne punem în evidenţă acel ceva înnăscut de care dispunem, alţii nu ştim şi nici nu putem, înnăscutul rămînînd neexploatat. Pe de altă parte, chiar dacă în fazele iniţiale efortul constrînge şi înăbuşă intuiţia, în cele din urmă el se dovedesc a fi factorul care facilitează cel mai mult intrarea în funcţiune a intuiţiei.
Dat fiind faptul că intuiţia are un rol enorm în aproape orice tip de activitate umană, ea a suscitat interesul multor cercetători. Sînt greu de conceput creativitatea, rezolvarea problemelor, relaţiile interper-sonale fără intervenţia intuiţiei. Muzicienii, actorii, poeţii se arată a fi extrem de deschişi pentru modelele intuitive de cunoaştere. Matematicienii recunosc roiul ei în formarea noilor ipoteze, demonstrarea şi verificarea venind abia în al doilea rînd.
Intuiția în psihologie
Psihologii au considerat intuiţia ca o capacitate sau ca o funcţie psihică fundamentală a omului. Jung. de pildă, alătură intuiţia celorlalte trei funcţii psihice esenţiale (gîndi rea, sentimentul, senzaţia), împreună cu care formează fundamentul psihicului uman. Prin intuiţie omul percepe ceea ce este ascuns, iluminează sensul obscur al imaginilor simbolice, al motivaţiilor inconştiente, în funcţie de elementul cu care se asociază (percepţia internă sau dinamica situaţiilor externe), Jung desprinde intuitivul Introvertit şi intuitivul extravertit.
Unele diferenţe apar între psihologi de îndată ce se încearcă precizarea mai riguroasă a specificului psihologic al intuiţiei. Pentru unii, intuiţia este o cunoaştere bazată pe experienţa transmisă subiectului printr-un canal senzorial. Deşi corectă, definiţia este limitată. Ea consideră individul la naştere ca o “tabula rasa”, cunoştinţele provenind prin experienţă. De asemenea, o serie de experienţe ale individului care depăşesc sfera celor cinci simţuri nu sînt luate în considerare, iată de ce diverşi psihologi au lărgit sfera noţiunii de intuiţie, cuprinzînd în ea şi o serie de fenomene psihice sau poate psihofizio-logice mai puţin “ortodoxe”, cum ar fi percepţiile subliminale sau extrasenzoriale (telepatia, visele precognitive, clarviziunea etc).
Intuiţia a fost abordată de psihologi şl experimental. Malcolm Westcott, în cartea sa Către o psihologie contemporană a intuiţiei, publicată în 1968, măsurînd capacităţile gîndirii intuitive, a desprins două categorii de subiecţi: unii numiţi intuitivi, extrem de performanţi, care porneau în rezolvarea problemelor de la jumătate din informaţia necesară în mod normal, alţii numiţi “supuşi hazardului”, care aveau tendinţa de a utiliza puţină informaţie pentru a ajunge la rezultate mediocre. Subiecţii intuitivi s-au dovedit a fi nonconformişti, încrezători în ei, independenţi, cu simţul riscului, cu interese abstracte, spontani, îndrăzneţ etc.
Cum ne putem dezvolta intuiția
Au fost imaginateo multitudine de metode, procedee şi exerciţii menite a conduce la amplificarea potenţialităţilor intuitive. Pentru că nu ne putem referi acum la ele, vom trece în revistă cîteva puncte de reper absolut necesare pentru dezvoltarea intuiţiei. Ele sînt preluate din lucrarea lui Frances E. Vaughan, intitulată Trezirea intuiţiei, apărută în traducere franceză în 1984. După opinia autorului citat, esenţiale pentru dezvoltarea intuiţiei ar fi:
INTENŢIA: dorinţa de a acorda o valoare intuiţiei şi de a dori s-o dezvolţi.
TIMPUL: durata absolut necesară consacrată intuiţiei, acordarea unui loc în propria viaţă.
RELAXAREA: reducerea tensiunii fizice şi emoţionale, care permite accesul la percepţia interioară conştientă.
LINIŞTEA: intuiţia înfloreşte în liniştea interioară.
ONESTITATEA: a fi sincer cu tine însuţi şi cu alţii.
RECEPTIVITATEA: calmul, deschiderea permit apariţia intuiţiei, în timp ce excesul de activitate şi de programare conştientă împiedică percepţia interioară.
DETAŞAREA: acceptarea lucrurilor aşa cum sînt, perceperea lor în nuditatea lor, în loc de a le considera conforme cu aşteptările şi propriile idei.
PRACTICA ZILNICĂ: percepţia intuitivă se dezvoltă dacă este cultivată în fiecare zi; neglijată, ea riscă a nu se manifesta.
CONSEMNAREA ÎNTR-UN JURNAL: notarea presentimentelor, a percepţiilor intuitive, a imaginilor ce apar spontan.
GRUPUL DE SUSŢINERE: împărţirea cu amicii a succeselor şi eşecurilor, speranţelor şi temerilor, fără ca acestea să fie nici judecate, nici interpretate.
PLACEREA: ea este cea care procură resursele creative ale intuiţiei; provine din sentimentul satisfacţiei proprii, a extensiei conştiinţei, ca şi din luarea în propriile mîini a existenţei.
SENSIBILITATEA: dă acces mai multor informaţii şi extinde cunoaşterea intuitivă.
JOCURI NONVERBALE: desen, muzică, modelaj, activităţi corporale şi alte forme de expresie nonverbale practicate prin optica jocului.
ÎNCREDEREA: a te încrede în tine însuţi, în propria experienţă şi în mecanismele experienţei intuitive.
DESCHIDEREA: orientarea spre orice experienţă, mai degrabă interioară decît exterioară, dă intuiţiei spaţiul necesar dezvoltării ei.
CURAJUL: acceptarea de a cunoaşte şi înfrunta propriile temeri facilitează expansiunea intuiţiei.
ACCEPTAREA: atitudinea necritică, acceptarea de sine şi a altor lucruri aşa cum sînt.
DRAGOSTEA: abandonarea în voia sentimentelor de dragoste şi de compasiune, fără prejudecăţi care favorizează empatia afectivă şi identificarea intuitivă.
Toate aceste “repere” sau “directive”, traduse în exerciţii practice, pot ghida omul în vederea dezvoltării şi integrării armonioase a propriilor sale potenţialităţi intuitive.