Gelozia a suscitat un interes de cercetare științifică abia după 1970, când s-au realizat primele experimente psihosociologice riguroase. Dar, pentru a putea fi studiată experimental, trebuia să se dea o definiție științifică fenomenului. Nimeni nu contestă faptul că gelozia este o emoție complexă, că ea se constituie din interferența mai multor emoții: mânie, angoasă, ură, iubire, umilință, rușine, mâhnire și neîncredere. Vechea distincție dintre invidie și gelozie este acum acceptată ca ipoteză de bază.
Ce este gelozia?
Se vorbește de invidie când o persoană dorește să obțină ceea ce posedă alta – situație socială, bunuri materiale, calități intelectuale, iubirea și stima semenilor etc. –, însă se estimează că nu are dreptul la acestea. Dimpotrivă, gelozia se caracterizează prin spaima de a pierde, în beneficiul altuia, ceea ce un om consideră că este posesiune personală și că are dreptul de a poseda. Se admite, de asemenea, că persoanele geloase sunt amenințate în dublu plan: la nivel afectiv, în relație cu partenera sau partenerul, și la nivelul estimării felului în care se comportă aceștia. Amenințarea în cauză poate fi reală, potențială sau în întregime imaginară.
Cum este resimțită gelozia?
Primele cercetări asupra geloziei și-au fixat ca obiective determinarea tipului de personalitate înclinată spre gelozie, stabilirea circumstanțelor care provoacă acest sentiment și găsirea răspunsului la întrebările: ce resimte o persoană geloasă? Ce comportamente induce gelozia?
Cercetările recente ale psihologilor americani Elliot Aronson, de la Universitatea din Santa Cruz, și Ayla Pines, de la Universitatea Berkeley, aduc în discuție date foarte interesante. Cu ajutorul unui chestionar cuprinzând 200 de întrebări, s-au cercetat multiplele aspecte ale geloziei. Persoanele anchetate trebuiau să încercuiască una dintre cifrele de la 1 la 7, corespunzătoare intensității sentimentelor trăite.
S-a confirmat o ipoteză mai veche, susținută de Robert G. Bringle, conform căreia gelozia este legată de un sentiment de insecuritate și de o imagine de sine negativă. Studiul la care ne-am referit a demonstrat, între altele, că intensitatea geloziei este invers proporțională cu nivelul de cultură al indivizilor.
După psihologii Aronson și Pines, gelozia ar fi resimțită de un individ în planul gândirii, considerând că partenerul îl înșală, că îi este infidel. Aceasta s-ar datora faptului că el însuși este înclinat spre infidelitate, proiectând asupra partenerului aceeași tendință.
Oamenii geloși sunt nefericiți. Bărbații și femeile care manifestă cea mai mare insatisfacție față de viața lor sunt unii și aceiași cu cei care resimt cel mai puternic sentimentul geloziei. Cei care se declară nefericiți alături de partenerii lor sunt, în același timp, stăpâniți de gelozie. Aceasta este o corelație paradoxală, după cum apreciază cei doi psihologi americani. Dacă ești nefericit alături de o persoană, de ce îți pare rău că aceasta te-a părăsit?
Gregory White a efectuat, de asemenea, cercetări psihosociologice asupra geloziei, începând din 1976. Rezultatele cercetării sale relevă și ele că gelozia este acompaniată de sentimente de dependență și inferioritate. Conform investigației lui, bărbații care se caracterizează printr-un grad înalt de gelozie estimează că au investit mult în relațiile lor cu partenerele.
Gelozia și vârsta
Ca și Bringle, Aronson și Pines au stabilit că vârsta reprezintă un factor important în declanșarea geloziei: tinerii sunt mai susceptibili de a fi geloși decât persoanele în vârstă. Este suficient un semn cât de mărunt pentru a declanșa o criză la un individ gelos. De exemplu, dacă telefonul partenerului sună ocupat, aceasta poate declanșa un acces de gelozie, lucru recunoscut chiar și de persoanele geloase. O altă descoperire a studiului, care poate să îi neliniștească pe cei cuprinși de acest sentiment, este că gelozia este foarte dificil de disimulat.
Gelozia la femei versus gelozia la bărbați
Gregory White, utilizând metoda autoevaluării, a găsit, numai în rândul bărbaților, o corelație pozitivă între gelozie și stima de sine scăzută. De aici și întrebarea: cine sunt mai geloși, femeile sau bărbații? Adevărul este că, până în prezent, nici cercetările sistematice, nici observațiile întâmplătoare nu pot oferi un răspuns clar referitor la predispoziția spre gelozie. Aceasta și pentru că bărbații, comparativ cu femeile, resimt și trăiesc altfel gelozia.
Conform investigațiilor lui Aronson și Pines, femeile ar fi mai înclinate spre gelozie; pe o scală cu 7 trepte, media răspunsurilor s-a situat la 4,4, unde 1 indica faptul că bărbații sunt mai geloși decât femeile, iar 7 faptul că femeile sunt mai geloase decât bărbații. Când cei intervievați au fost rugați să se refere la propriile lor sentimente, nu au apărut diferențe între sexe în ceea ce privește autoevaluarea geloziei. Dar problema a fost analizată și din alt unghi de vedere. Dacă intensitatea geloziei rămâne greu de stabilit, nu cumva comportamentul corespunzător geloziei diferă? Luându-se ca indicator comportamentul, s-a constatat că femeile obțin scorul 6,1, în timp ce bărbații au scorul 5 pe o scală de la 1 la 7, unde 7 semnifică gelozie maximă. În același sens, cercetările psihologice sugerează că gelozia le face pe femei să sufere mai mult decât pe bărbați. Scorul pentru femei a fost 2,1, în timp ce la bărbați a fost 1,5.
Cerându-se să se autoevalueze efectele geloziei, s-a constatat că la femei scorul mediu se ridică la 6,2 pentru durerea fizică și 6,3 pentru cea psihică. Scorul mediu la bărbați are valori mai scăzute: 4,8 și, respectiv, 5,4. Interesant ni se pare faptul că, deși femeile resimt mai intens efectele dureroase ale geloziei, sentimentele lor neplăcute nu se traduc proporțional în comportamente, acte sau acțiuni. Astfel, femeile, conformându-se modelelor culturale, se decid mult mai rar decât bărbații să rupă legătura cu persoanele care le-au înșelat încrederea. Asupra acestei concluzii există un acord deplin.
Gelozia: înnăscută sau dobândită?
Gelozia este înnăscută ori dobândită sau, altfel spus, constituie un dat biologic sau o achiziție culturală? Cercetările comparative interculturale, precum cele ale psihosociologului Ralph Hupka, de la Universitatea din California, au evidențiat importante diferențe de la o zonă socioculturală la alta, atât în ceea ce privește intensitatea și frecvența sentimentelor de gelozie, cât și în planul exprimării acestora prin acte comportamentale.
Psihosociologul menționat face chiar distincția între ceea ce el numește „culturi cu un grad de gelozie scăzut” – specifice, de exemplu, colectivităților umane din sudul Indiei – și „culturi cu un grad de gelozie ridicat” – cum ar fi cultura indienilor din America de Nord. Ralph Hupka ajunge la concluzia că există tot atâtea forme de exprimare a geloziei câte culturi există pe Terra, ceea ce echivalează cu faptul că gelozia nu este înnăscută. Socializarea, însușirea culturală a normelor de conviețuire și a valorilor sociale determină manifestarea comportamentală a sentimentului de gelozie, estomparea sau diminuarea lui, originea geloziei fiind de natură socioculturală, cum argumentează și bine-cunoscutul psiholog Otto Klineberg.
Alți cercetători, sprijinindu-se pe teoriile psihanalitice, acordă prioritate factorilor biologici. Punerea în evidență a unor reacții de gelozie la primate și la alte specii de mamifere ar constitui o probă indubitabilă că gelozia are rădăcini biologice. Pe o astfel de poziție se situează, spre exemplu, sociologul american David Kingsley, ca și antropologul Ralph Linton. Or, chiar dacă gelozia are origini biologice, determinarea socioculturală este definitorie, după opinia noastră.