În anul 1964 s-a petrecut la New York un eveniment care a marcat opinia publică: o tînără, Kitty Genovese, a fost ucisă cu bestialitate , pe stradă, fără ca nimeni să intervină. Cercetările ulterioare ale poliţiei au arătat că 38 de persoane au asistat la crimă din interiorul locuinţelor dar nu au intervenit.
Această întîmplare a stimulat mult cercetările din psihologia socială. Psihologii au încercat să înţeleagă de ce în anumite situaţii oamenii nu acordă ajutor persoanelor aflate în situaţii critice.
Cercetările au pus în evidenţă un aspect surprinzător: suntem mai predispuşi să acordăm ajutor cînd suntem singuri decît cînd ne aflăm în compania altora. Cu cît numărul celor prezenţi este mai mare, cu atît este mai puţin probabil că cineva va interveni. Acest fenomen a fost denumit efectul de trecător (bystander effect).
Un experiment din 1970 al psihologilor Latané şi Darley a pus în evidenţă acest efect. Cercetătorii au invitat nişte studenţi la un interviu. În timp ce studenţii completau un chestionar s-a introdus fum în încăpere şi după cîteva minute camera s-a umplut de fum. Cel mai repede au reacţionat studenţii care se aflau singuri în încăpere: 75% dintre ei au intervenit imediat. Dintre cei care se aflau în compania altor studenţi, doar 38% au intervenit imediat. Cel mai interesant rezultat a fost obţinut pentru situatia în care alături de studenţi se afla un complice al cercetătorilor care rămînea complet pasiv: doar 10% dintre studenţi au acţionat.
Un alt studiu denumit A lady in distress (O doamnă la ananghie) a confirmat aceste concluzii. Experimentul a arătat că oamenii pot rămîne indiferenţi chiar cînd cineva este în pericol. În timp ce subiecţii bărbaţi completau un chestionar, o funcţionară lua o scară din camera unde se aflau subiecţii spunînd că are nevoie de un dosar de pe un dulap înalt. După un minut subiecţii auzeau cum femeia cade cu zgomot în biroul vecin. 70% dintre cei care se aflau singuri au sărit în ajutorul femeii. Dintre cei care se aflau împreună cu un subiect real doar 40% au intervenit. Cei care se aflau împeună cu un complice al experimentatorului care a ignonrat situaţia au intervenit numai în proporţie de 7%.
Alte experimente au confirmat existenţa acestui efect. Cercetătorii au oferit mai multe explicaţii pentru comportamentul pasiv în situaţii critice al persoanelor aflate într-un grup:
- Difuziunea responsabilităţii
În situaţiile de urgenţă prezenţa altora îi oferă individului posibilitatea de a transfera responsabilitatea de a acţiona sau de a nu acţiona. Nu este necesar ca individul să îi vadă pe ceilalţi, este suficient să ştie că ei există, cum s-a întîmplat în cazul Kitty Genovese. Un individ singur va acţiona pentru că lui îi revine întreaga responsabilitate.
- Inhibarea produsă de public
În astfel de situaţii poate să apară teama de a nu face o gafă. Oamenii se tem să nu pară ridicoli în ochii celorlalţi reacţionînd exagerat şi atunci preferă să nu acţioneze.
- Imitarea
Cînd se află în situaţii ambigue, în care nu este clar cum trebuie să acţioneze, oamenii au tendinţa de a imita comportamentul celorlalţi. Dacă aceştia nu reacţionează şi se arată pasivi, situaţia va fi percepută mai puţin gravă decît este în realitate.
Ce influenţează acordarea ajutorului?
Factorii care influenţează acordarea ajutorului pot să ţină de situaţii tranzitorii sau pot fi trăsături stabile de personalitate.
- Buna dispoziţie
S-a descoperit că în zilele în care suntem bine dispuşi predispoziţia de a oferi ajutor este mai pronunţată. Chiar vremea însorită are un efect de facilitare a comportamentului de ajutorare. Se întîmplă aceasta deoarece cînd oamenii se simt bine sunt mai puţin preocupaţi de ei îşişi şi mai sensibili la nevoile altora.
- Competenţa percepută şi calitatea de lider
Cînd oamenii se simt capabili să stăpînească situaţia critică sunt mai predispuşi să acorde ajutor. De asemenea, s-a constatat că cei care sunt lideri într-un grup au o tendinţă mai pronunţată de a interveni în comparaţie cu membrii non-lideri.
- S*xul
Studiile au arătat că bărbaţii sunt mai predispuşi să acorde ajutor femeilor decît sunt femeile predispuse să acorde ajutor bărbaţilor. Acest efect a fost pus pe seama motivaţiei s*xuale a bărbaţilor. Un experiment a testat această ipoteză manipulînd starea de excitare s*xuală a subiecţilor prin prezentarea unui film erotic. La ieşire subiecţii se întîlneau cu un complice al experimentatorului care scăpa nişte foi pe jos.
Rezultatele au arătat că bărbaţii care vizionaseră un film erotic erau mai predispuşi să ajute o femeie decît cei care vizionaseră un film fără scene erotice.
De asemenea a fost evidenţiat un contrast frapant: cu cît bărbaţii se simt mai excitaţi s*xual, cu atît petrec mai mult timp ajutînd o femeie; dimpotrivă, cu cît femeile resimt mai mult starea de excitaţie s*xuală, cu atît petrec mai puţin timp ajutînd un bărbat.
În mod suprinzător, mărimea oraşului de origine pare să aibă un efect asupra comportamentului de ajutorare: cei care au copilărit în oraşe mici tind să acorde ajutor mai frecvent decît cei originari din metropole.