Cu siguranţă că fiecare părinte doreşte tot ce e mai bun şi mai frumos pentru copilul său, şi se străduieşte să-i ofere orice crede el că-l va face fericit. Dar nu este uşor să fii părinte. Trebuie să realizezi că atunci când îţi ţii în braţe bulgărele de aur, eşti responsabil pentru el, că trebuie să-l înveţi cum să crească şi cum să trăiască într-o lume din ce în ce mai violentă. Unii părinţi îşi iubesc atât de tare copii, încât uită să fie fermi, deşi ferimitatea este ceva necesar procesului de educare. Dacă vrem să le oferim educaţia de care au nevoie, trebuie s-o facem cu inteligenţă, optimism, cu speranţă neclintită că cel mic îşi construieşte cu fiecare zi un viitor mai bun.
În primii ani, mai ales, e foarte importantă atmosfera din familie. Felul în care părinţii se poartă unul cu celălalt, felul în care îşi respectă promisiunile, felul în care îşi împart "însărcinările casnice", toate aceastea devin modele pentru copil.
La fel de important este şi optimismul: trebuie să insuflăm încredere copiilor, pentru că mai târziu să se poate descurca mai uşor în viaţă. Cel mai bine este atunci când aşezăm credinţa la baza optimismului: credinţa în bine, în frumos, în echilibru şi în toate valorile morale. Dacă vom insufla copiilor noştrii nişte obiceiuri frumoase, el "le va lua" cu el atunci când îşi va întemeia o familie. La fel se întâmplă şi cu obiceiurile mai puţin bune. De aceea e foarte important să ne obişnuim copilul cu lucruri bune, demne de a fi transmise din generaţie în generaţie.
Un alt factor important este să descoperim calităţile copiilor şi să încercăm să le cultivăm. S-a văzut de atâtea ori cum un părinte încearcă să-şi convingă copilul să-i urmeze drumul (meserie, afaceri de familie, în sport sau în orice altceva). Dar nu toţi copiii moştenesc pasiunile şi calităţile părinţilor şi nu are rost ca părinţii să-și oblige copiii să facă ceva pentru care nu au chemare. Rolul nostru ca părinţi este acela de a-l ajuta pe copil să descopere ce anume îi place, ce anume vrea să facă în viaţă în aşa fel încât să-l facă cu plăcere şi să se simtă un om împlinit.
Cu siguranţă că, mai ales în perioada copilăriei, vor exista şi eşecuri sau mici nereuşite. Trebuie să ne învăţăm copiii că lucrurile nu ies întotdeauna cum vrem noi, chiar dacă facem tot ce ne stă în putinţă. Trebuie să învăţăm alături de ei cum să transformăm un eşec într-o victorie, prin experienţa căpătată. Disciplina impusă în familie ajută copilul să nu-şi irosească resursele şi să-şi atingă scopurile. Atunci când ne vom bucura de reuşitele copiilor, ne vom da seama că pentru a creşte nişte copii buni, trebuie să devenim noi înşine nişte părinţi buni.