Fiind la origine un moștenitor spiritual al lui Freud, Carl Jung (1875-1961) și-a dezvoltat propria teorie a personalității, care se diferențiază în mare parte de psihanaliza ortodoxă.
Asociat cu Freud începând din 1907, Jung nu a fost în totalitate un discipol necritic al acestuia, iar în momentul când a început să-și exprime propriile noțiuni neortodoxe, a devenit inevitabilă separarea lor în două tabere, în 1913.
Primul punct asupra căruia Jung a avut de adus completări și chiar revizuiri este natura libidoului. Spre deosebire de Freud, care considera libidoul ca pe o energie exclusiv sexuală, Jung folosește termenul ca fiind o energie difuză, generală, a vieții.
Energia psihică are corespondențele sale cu energia fizică folosită pentru întreținerea activităților fiziologice ale organismului. Jung a descris o relație reciprocă între aceste două forme de energie: energia organismului poate fi transformată într-o energie a psihicului, așa cum și energia psihicului poate fi transformată într-o energie a organismului.
Principiile psihologiei lui Jung
Modul de funcționare a energiei psihice a fost explicat de Jung prin prisma unor principii, majoritatea inspirate din fizică.
Principiul opoziției este principiul major al teoriei lui Jung despre personalitate. „Eu văd tot ceea ce se întâmplă în jocul opozițiilor”, scria el, observând că acest conflict între polarități este prima mișcare a comportamentului, generatorul tuturor energiilor. Într-adevăr, cu cât este mai ascuțit acest conflict între polarități, cu atât mai mare este energia produsă.
Principiul echivalenței, prima lege a termodinamicii în fizică, reprezintă principiul conservării energiei, aplicat la energia psihică. Dacă noi ne pierdem interesul față de un hobby, energia psihică investită în această direcție este schimbată spre o alta. De asemenea, energia psihică folosită pentru activitățile conștiente în timp ce suntem treji este schimbată în cadrul viselor, atunci când dormim.
A doua lege a termodinamicii este reprezentată în sistemul lui Jung de principiul entropiei. Ideal, personalitatea ar trebui să aibă o distribuție egală a energiei psihice în toate sistemele și aspectele sale, dar această situație nu este niciodată în totalitate îndeplinită. De exemplu, dacă două dorințe sau tendințe diferă în mare măsură în intensitate sau valoare psihică, energia va „zbura de la cel mai puternic la cel mai slab”.
Sistemul major al teoriei lui Jung despre personalitate este „eul”, care reprezintă conștientul nostru, ale cărui reacții către lumea exterioară sunt determinate de atitudinile extraversiei și introversiei. Fiecare, în concepția lui Jung, este capabil de orice atitudine, dar una dintre ele devine dominantă.
Atitudinea nedominantă însă nu dispare, ci devine o parte a inconștientului personal, care este capabil să influențeze comportamentul. O persoană introvertă poate, într-o anumită ocazie, să afișeze caracteristicile extraversiei, să dorească să capteze atenția celor din jur sau poate fi atrasă de cineva care este extravert.
Tipurile psihologice ale lui Jung
Jung relevă patru funcții ale psihicului: gândirea, senzația, intuiția și afectivitatea. Prin combinarea celor două atitudini și a celor patru funcții, Jung a descoperit opt tipuri psihologice de personalitate.
- Tipul extravert-gânditor: trăiește după legi rigide; are tendința de a-și reprima sentimentele și emoțiile, de a fi obiectiv în toate aspectele vieții și de a fi dogmatic în gânduri și opinii.
- Tipul extravert-senzitiv: se focalizează pe plăcere și fericire, căutând încontinuu noi experiențe și senzații; tinde să fie puternic orientat spre realitate și foarte adaptabil la oameni și situații diferite.
- Tipul extravert-sentimental: își reprimă gândirea și tinde să fie extrem de emoțional; se agață de valorile și tradițiile pe care le-a învățat și se conformează acestora.
- Tipul extravert-intuitiv: este excelent în afaceri și politică, deoarece are abilitatea de a exploata ocaziile; este atras de idei noi și tinde să fie creativ.
- Tipul introvert-gânditor: este neadaptabil, cu dificultăți în comunicarea ideilor; se concentrează pe gândire mai mult decât pe sentimente și are o judecată practică săracă.
- Tipul introvert-senzitiv: este irațional, detașat de lume; privește majoritatea activităților umane cu bunăvoință și amuzament; este foarte sensibil la estetic.
- Tipul introvert-sentimental: are gândirea reprimată, un aer misterios și inaccesibil celorlalți; tinde să fie modest și copilăros, cu puțină considerație față de sentimentele și gândurile celorlalți.
- Tipul introvert-intuitiv: se poate concentra intens pe intuiție, chiar dacă are un contact minor cu realitatea, fiind vizionar și visător cu ochii deschiși; este puțin înțeles de ceilalți și poate părea ciudat și excentric.
Aceste tipuri pure reprezintă cazuri extreme și există o mulțime de variații în orice tip, niciunul nefiind mai bun sau mai preferat decât altul.
A doua diferență majoră față de teoria freudiană se referă la direcția forțelor care influențează personalitatea. În timp ce Freud vedea ființele umane ca pe niște prizonieri sau victime ale proceselor și evenimentelor trecute, Jung a replicat că noi suntem modelați de propriul nostru viitor la fel de bine ca și de trecutul nostru. Teoria lui este, în mare măsură, o privire înainte, prezentul individual fiind determinat atât de ceea ce persoana speră să fie, cât și de ceea ce ea a devenit.
Inconștientul
Ultimul punct major al diferenței dintre Freud și Jung se referă la problema inconștientului. În sistemul lui Jung există două niveluri ale inconștientului: unul înalt, superficial, și unul adânc, mult mai profund. Primul este inconștientul personal, care este, în esență, rezervorul materialului ce a fost odată conștient, dar care a fost uitat sau suprimat, deoarece era ori neînsemnat, ori supărător.
Există o punte evidentă între ego și inconștientul personal, toate experiențele noastre fiind sortate într-un fel de „dosar” al inconștientului personal. Nu trebuie decât un efort minim pentru a avea grijă de un lucru, a-l examina un timp și a-l pune înapoi, unde va rămâne până data viitoare, când îl vom dori sau ne vom aminti de el.
Înregistrarea mai multor experiențe în inconștientul personal duce la categorizarea și gruparea acestora într-un „ciorchine” pe care Jung l-a numit complex: un miez de emoții, amintiri, percepții și dorințe adunate laolaltă într-o temă comună.
Odată ce un complex a fost format, el nu va mai fi mult timp sub controlul conștientului, dar poate să deranjeze sau să interfereze cu acesta. Deși majoritatea complexelor de care s-a ocupat Jung sunt dăunătoare, ele pot fi și folositoare. Spre exemplu, complexul succesului poate impulsiona o persoană să lucreze din greu pentru a-și dezvolta un talent sau o îndemânare.
Inconștientul colectiv
Cel mai adânc și inaccesibil nivel al psihicului este inconștientul colectiv sau transpersonal, fiind cel mai controversat aspect al sistemului lui Jung. În el, ființa umană, ca întreg, acumulează experiența umanului și a speciilor preumane, pe care o transmite generațiilor următoare. Pentru Jung, inconștientul colectiv este „depozitul experiențelor ancestrale”, legătura personalității prezente cu trecutul.
Vechile experiențe conținute în inconștientul colectiv sunt manifestate sau exprimate în forma unor imagini pe care Jung le-a denumit arhetipuri: predispoziții care așteaptă o experiență actuală în viața unei persoane înainte ca aceasta să devină clară în conținutul ei și care sunt manifestate în visele și fantasmele noastre.
Unele arhetipuri asupra cărora s-a aplecat Jung au fost: mama, magicianul, eroul, copilul, Dumnezeu, moartea, puterea și bătrânul înțelept. Dar cele mai dezvoltate și care influențează în mod deosebit psihicul sunt: persona, anima și animus, umbra și sinele.
Sinele este un punct al echilibrului, o cale de mijloc între polarități și conștient-inconștient, care formează nucleul psihicului. Astfel, sinele servește ca o forță motivațională, ceva ce împinge individul înainte, mai degrabă decât înapoi, cum este cazul experienței trecute.
Contribuțiile lui Jung în domeniul psihologiei sunt remarcabile, un exemplu fiind chiar sublinierea rolului important al viitorului în determinarea comportamentului. În cea mai mare parte însă, conceptele sale majore și modurile de abordare au fost ignorate și respinse, motivul principal al acestor atitudini fiind poate lipsa de sistematizare în teoria sa: „Eu îmi pot formula gândurile doar atunci când le simt că izbucnesc din mine. Exact ca un gheizer. Cei care vin după mine vor trebui să le pună în ordine”.