Fiind la origine un moştenitor spiritual al lui Freud, Carl Jung (1875 – 1961) şi-a dezvoltat propria teorie a personalităţii, care se diferenţiază în mare parte de psihanaliza ortodoxă.
Asociat cu Freud, înce-pînd din 1907, Jung nu a fost în totalitate un discipol necritic al acestuia, iar în momentul cînd a început să-şi exprime propriile noţiuni neortodoxe, a devenit inevitabilă separarea lor în două tabere (1913).
Primul punct asupra căruia Jung a avut de adus completări şi chiar revizuiri este natura libidoului. Spre deosebire de Freud, care considera libidoul ca pe o energie exclusiv sexuală, Jung foloseşte termenul ca fiind o energie difuză, generală, a vieţii.
Energia psihică are corespondentele sale cu energia fizică folosită pentru întreţinerea activităţilor fiziologice ale organismului. Jung a descris o relaţie reciprocă între aceste două forme de energie (energia organismului poate fi transformată într-o energie a psihicului, aşa cum şi energia psihicului poate fi transformată într-o energie a organismului).
Principiile psihologiei lui Jung
Modul de funcţionare a energiei psihice a fost explicat de către Jung prin prisma unor principii, majoritatea inspirate din fizică.
Principiul opoziţiei este principiul major al teoriei lui Jung despre personalitate. “Eu văd tot ceea ce se întîmplă în jocul opoziţiilor”, scria el, observînd că acest conflict între polarităţi este prima mişcare a comporta-
mentului, generatorul tuturor energiilor. Intr-adevăr, cu cît este mai ascuţit acest conflict între polarităţi, cu atît mai mare este energia produsă.
Principiul echivalenţei (prima lege a termodinamicii în fizică) reprezintă principiul conservării energiei, aplicat la energia psihică. Dacă noi ne pierdem interesul faţă de un hobby, energia psihică învestită în această direcţie este schimbată spre o alta. De asemenea, energia psihică folosită pentru activităţile conştiente în timp ce sîntem treji este schimbată în cadrul viselor, atunci cînd dormim.
A doua lege a termodinamicii este reprezentată în sistemul lui Jung de principiul entropiei.
Ideal, personalitatea ar trebui să aibă o distribuţie egală a energiei psihice în toate sistemele şi aspectele sale, dar această situaţie nu este niciodată în totalitate îndeplinită. De exemplu, dacă două dorinţe sau tendinţe diferă în mare măsură în intensitate sau valoare psihică, energia va “zbura de la cel mai puternic la cel mai slab”.
Sistemul major al teoriei lui Jung despre personalitate este “eul”, care reprezintă conştientul nostru, aie cărei reacţii către lumea exterioară sunt determinate de atitudinile extroversiei şi introversiei. Fiecare, în concepţia lui Jung, este capabil de orice atitudine, dar una dintre ele devine dominantă. Atitudinea nedominantă însă nu dispare, ci devine o parte a inconştientului personal, care este capabil să influenţeze comportamentul. O persoană introvertă poate într-o anumită ocazie să afişeze caracteristicile extroversiei, să dorească să cap-teze atenţia celor din jur sau poate fi atras de cineva care este extrovert.
Tipurile psihologice ale lui Jung
Jung relevă patru funcţii ale psihicului: gîndirea, senzaţia, intuiţia şi afectivitatea. Prin combinarea celor două atitudini şi patru funcţii, Jung a descoperit opt tipuri psihologice de personalitate.
Tipul extrovert – gînditor: trăieşte după legi rigide; are tendinţa de a-şi reprima sentimentele şi emoţiile, de a fi obiectiv în toate aspectele vieţii şi de a fi dogmatic în gînduri şi opinii.
Tipul extrovert – senzitiv: se focalizează pe plăcere şi fericire, căutînd în continuu noi experienţe şi senzaţii; tinde să fie puternic orientat spre realitate şi foarte adaptabil la oameni şi situaţii diferite.
Tipul extrovert – sentimental: îşi reprimă gîndirea şi tinde să fie extrem de emoţional; se agaţă şi se conformează valorilor şi tradiţiilor pe care le-a învăţat.
Tipul extrovert-intuitiv: excelent în afaceri şi politică, deoarece are abilitatea de a exploata ocaziile; este atras de idei noi şi tinde să fie creativ.
Tipul introvert-gînditor: neadaptabil, cu dificultăţi în comunicarea ideilor; se concentrează pe gîndire mai mult decît pe sentimente şi are o săracă judecată practică.
Tipul introvert-senzitiv (iraţional, detaşat de lume; priveşte majoritatea activităţilor umane cu bunăvoinţă şi amuzament; foarte sensibil la estetic.
Tipul Introvert-sentimental: gîndirea este reprimată, aer misterios şi inaccesibil celorlalţi, tinde să fie făcut modest şi copilăros, cu puţină consideraţie faţă de sentimentele şi gîndurile celorlalţi.
Tipul introvert-Intultiv: se poate concentra intens pe intuiţie, chiar dacă are un contact minor cu realitatea, fiind vizionar şi visător cu ochii deschişi; puţin înţeles de ceilalţi, poate părea ciudat şi excentric.
Aceste tipuri pure reprezintă cazuri extreme şi există o mulţime de variaţii în orice tip, nici unul nefiind mal bun sau mal preferat decît altul.
A doua diferenţă majoră faţă de teoria freudiană se referă la direcţia forţelor care influenţează personalitatea, în timp ce Freud vedea fiinţele umane ca pe nişte prizonieri sau victime ale proceselor şi evenimentelor trecute, Jung a replicat că noi sîntem modelaţi de propriul nostru viitor la fel de bine ca şi de trecutul nostru. Teoria lui este în mare măsură o privire înainte, un prezent individual fiind determinat atît de ceea ce persoana speră să fie, cît şi de ceea ce ea a devenit.
Inconștientul
Ultimul punct major al diferenţei dintre Freud şi Jung se referă la problema inconştientului. În sistemul lui Jung există două niveluri ale inconştientului – unul înalt, superficial, şi unul adînc, mult mai profund. Primul este inconştientul personal, care este in esenţă rezervorul materialului ce a fost o dată conştient, dar care a fost uitat sau suprimat, deoarece era ori neînsemnat, ori supărător.
Există o punte evidentă între ego şi inconştientul personal, toate experienţele noastre fiind sortate într-un fel de “dosar” al inconştientului personal şi nu trebuie decît un efort minim pentru a avea grijă de un lucru, a-l examina un timp şi a-l pune înapoi, unde va rămîne pînă data viitoare, cînd îl vom dori sau ne vom aminti de el.
Înregistrarea mai multor experienţe în inconştientul personal duce la categorisirea şi gruparea acestora într-un “ciorchine” pe care Jung l-a numit complex: un miez de emoţii, amintiri, percepţii şi dorinţe adunate laolaltă într-o temă comună. O dată ce un complex a fost format, el nu va mal fi mult timp sub controlul conştient, dar poate să deranjeze sau să interfereze cu conştientul. Deşi majoritatea complexelor de care s-a ocupat Jung sînt dăunătoare, ele pot fi şi folositoare. Spre exemplu, complexul succesului poate impulsiona o persoană să lucreze din greu pentru a-şi dezvolta un talent sau o îndemînare.
Inconștientul colectiv
Cel mai adînc şi inaccesibil nivel al psihicului este inconştientul colectiv sau transpersonal, fiind cel mai controversat aspect al sistemului lui Jung. În el, fiinţa umană, ca un întreg, acumulează experienţa umanului şi a speciilor preumane, pe care o transmite generaţiilor următoare. Pentru Jung inconştientul colectiv este “depozitul experienţelor ancestrale”, legătura personalităţii prezente cu trecutul.
Vechile experienţe conţinute în inconştientul colectiv sînt manifestate sau exprimate în forma unor imagini pe care Jung le-a denumit arhetipuri: predispoziţii care aşteaptă o experienţă actuală In viaţa unei persoane înainte ca să devină clar conţinutul acesteia şi care sînt manifestate în visele şi fantasmele noastre.
Unele arhetipuri asupra cărora s-a aplecat Jung au fost: mama, magicianul, eroul, copilul, Dumnezeu, moartea, puterea şi bătrînul înţelept. Dar cele mai dezvoltate şi care influenţează în mod deosebit psihicul sînt: persona, anima şi animus, umbra şi sinele.
Sinele este un punct al echilibrului, o cale de mijloc între polarităţi şi conştient-inconştient, care formează nucleul psihicului. Astfel, sinele serveşte ca o forţă motivaţională, ceva ce împinge individualul în frunte, mai degrabă decît în urmă (cum este cazul experienţei trecute).
Contribuţiile lui Jung în domeniul psihologiei sînt remarcabile, un exemplu fiind chiar sublinierea rolului important al viitorului în determinarea comportamentului. În cea mai mare parte însă, conceptele sale majore şi modurile de abordare au fost ignorate şi respinse, motivul principal al acestor atitudini fiind poate lipsa de sistematizare în teoria sa: “Eu îmi pot formula gîndurile doar atunci cînd le simt că izbucnesc din mine. Exact ca un gheizer. Cei care vin după mine vor trebui să le pună în ordine”.