Asertivitatea este un tip de comportament caracterizat prin afirmarea propriilor drepturi într-o manieră directă, onestă și pașnică. A avea o atitudine asertivă presupune a interacționa cu alte persoane fără a avea un comportament agresiv și dominator și de asemenea fără a permite alcuiva să vă încalce drepturile, să vă domine sau să vă minimalizeze punctul de vedere.
Gîndiți-vă la următoarele situații:
- Cineva ar dori să facă gimnastică dimineața, dar nu este sigur (ă) că partenerul său. este de acord cu aceasta. Și atunci renunță la gimnastică.
- Cineva se află în vizită la o cunoștință și este invitat (ă) să gustați o prăjitură cu multe calorii. De teamă ca gazda să nu se supere, consumă prăjitura oferită chiar dacă ține o dietă strictă.
- Un prieten face o remarcă răutăcioasă pe seama unei persoane. dar aceasta nu reacționează în niciun fel, de teamă să nu strice bunele relații cu acel prieten.
În fiecare dintre aceste situații persoana în cauză ar fi trebuit să își spună punctul de vedere dar nu a făcut-o. Acțiunile celor care se comportă în această manieră sunt non asertive, dîndu-le altora posibilitatea să le încalce drepturile sau să le minimalizeze sentimentele ori punctul de vedere.
De obicei, scopul comportamentului non asertiv este să evite conflictul. Totuși, pe termen lung o astfel de modalitate de comportament erodează stima de sine și duce la sentimente de frustrare, neajutorare și furie.
Non-asertivitatea îndurată prea mult timp se poate transforma ușor în agresivitate. De la a îndura fără să crîcnească răutățile și înțepăturile, persoana nonasertivă va trece rapid la o atitudine de tipul: „Ducă-se naibii, nu mai suport!”. Agresivitatea este un comportament în care sunt încălcate drepturile celorlalți și arareori poate fi considerată o soluție la problemele cu care ne confruntăm în viața de fiecare zi.
Din fericire, există o a treia cale: asertivitatea, care este calea de mijloc între supunerea necondiționată la doleanțele altora și agresivitate.
Asertivitatea presupune un amestec de compasiune pentru cei din jur și cunoaștere a propriului interes. Pentru a fi asertiv(ă) trebuie să manifestați empatie în raport cu persoanele cu care interacționați și să le respectați drepturile, sentimentele și opiniile.
În același timp trebuie să aveți clar în minte care sunt scopurile și dorințele dvs și să fiți hotărît(ă) să insistați pînă cînd celălalt ajunge să țină cont de drepturile, dorințele și opțiunile dvs..
Iată cîteva strategii pentru a vă îmbunătăți deprinderile de interacțiune asertivă:
- Tehnica „discului stricat”
Această metodă constă în repetarea solicitării sau a opiniei dvs. ori de cîte ori întîmpinati o rezistență nejustificată. Numele provine de la discurile vechi de vinil care, cînd se strică, repetă la infinit aceeași secvență de sunete.
Un dezavantaj al acestei tehnici ține de faptul că dacă rezistența continuă, argumentele dvs. vor avea din ce în ce mai puțină autoritate. Dacă se întîmplă asta, este bine să aveți posibilitatea de a îl sancționa cumva pe celălalt. - Distanța fizică și spațiul personal
Dacă îi lăsați pe ceilalți să vă invadeze spațiul personal veți fi mai ușor de dominat. (Este un mod de comportare tipic pasiv-agresiv.) Pentru a avea o comunicare asertivă este important să nu le permiteți celor cu care aveți de-a face să stea prea aproape de dvs și veți ști cînd spațiul personal vă este invadat pentru că veți resimți disconfort. - Tehnica „Fogging”
În situația unei dispute verbale, constă în găsirea unui chestiuni asupra căreia să cădeți de acord cu interlocutorul dvs. Aceasta va reduce tensiunea emoțională și va scădea riscul ca disputa să escaladeze într-un conflict. În plus, poate fi un punct de plecare pentru obținerea unui acord mai consistent. - Solicitarea negativă
- Constă în a îi solicita interlocutorului să formuleze critici mai specifice, mai articulate la subiectul aflat în dezbatere. Dacă nu poate da curs solicitării, sunt șanse ca interlocutorul să devină mai rezonabil (ă).
- Afirmația negativă
Constă în a va declara acordul formal cu ceea ce declară interlocutorul, dar a nu da totuși curs cererii formulate. - Dezvăluirea
Utilizarea dezvăluirii poate fi foarte utilă cînd doriți să stabiliți de comun acord un aspect pe care cel (cea) cu care dialogați îl ignoră. De exemplu, o persoană care nu aude bine poate să informeze despre acest aspect persoana cu care discută, pentru ca aceasta să vorbească mai tare.