Nu zi niciodată NU SE POATE, ci începe cu SĂ VEDEM.

Look hot in numai 7 zile

look hot

Ponturi pentru o alimentatie corecta si tratamente de beauty care te vor ajuta sa ai un corp de invidiat la inceperea sezonului estival.


Temperaturile ridicate indicate de termometru sunt cea mai buna motivatie: renunta la moleseala din perioada iernii si intra in actiune.

Programul nostru complet pentru sapte zile este extrem de interesant: nu va trebui sa te infometezi iar rezultatul va depasi placut asteptarile tale.

Ziua 1

Alimentatie
Muschi fermi inseamna forme placute. De aceea, in aceasta saptamana, incearca sa ai o alimentatie cat mai bogata in proteine. Alegerea perfecta: carne slaba de pasare si oua. Evita sa consumi galbenusul, deoarece acesta este destul de bogat in grasimi.

Beauty
Suplimentele alimentare bazate pe extract de ceai verde si guarana accelereaza circulatia sangvina si acest lucru se reflecta si la nivelul pielii. Consumul zilnic al acestor suplimente accelereaza arderea grasimilor. Iar calciul si extractul de coaja de pin anima tesuturile si pielea va fi mai ferma.

Ziua 2

Alimentatie
Chiar si in alimentatie ar trebui sa se regaseasca cateva produse care determina o ardere mai rapida a grasimilor si revigoreaza organismul: chili (iuteala sa duce la accelerarea arderilor), ghimbir (stimuleaza metabolismul) si anghinare (continutul de Cynarin determina o digestie mult mai rapida).

Beauty
Cantitatea de apa pe care trebuie sa o bei zilnic, chiar daca nu urmezi nici o dieta, este de cel putin 2 litri. Apa este esenÂÂtiala si pentru aspectul tenului sau al parului, dar si pentru hidratarea intregului organism. De asemenea, apa te ajuta sa scapi de celulita. La fel de eficienta pentru purificarea organismului este si limonada, cu conditia sa fie facuta cu apa necarbogazoasa si fara adaos de zahar.

Ziua 3

Alimentatie
Chiar si atunci cand vrei sa slabesti, nu trebuie sa sari peste masa de pranz. Cel mai bine, atunci cand te afli la birou, ia-ti de acasa pranzul constand intr-o salata si friptura de curcan si, in acest fel, vei avea suficient timp sa te plimbi jumatate de ora dupa ce ai servit masa.

Beauty
Celulita este declansata de mai multi factori: prea multe celule grase, un tesut conjunctiv deficitar, care determina o deteriorare celulara, sau vase sanguine subtiri, care stimuleaza depunerile de apa si, prin urmare, un aspect neplacut al pielii. Cremele cu cafeina, extracte de struguri rosii sau carnitina vor face si mai eficiente exercitiile fizice si te vei putea bucura de o piele mult mai stralucitoare si de o reducere a stratului de grasime. Cel mai bine ar fi sa aplici aceste creme pe corp si apoi sa iti infasori zonele masate intr-un prosop fierbinte.

Ziua 4

Alimentatie
Daca vrei sa scapi de celulita, trebuie sa renunti la sare, zahar si grasime. O alternativa eficienta: sirop de artar, supa de legume – si o tigaie de teflon, care te va ajuta sa folosesti cat mai putin ulei.

Beauty
In ceea ce priveste cafeaua, ar trebui sa bei cat mai putina, daca pielea ta incepe sa aiba aspectul cojii de portocala. Foloseste cafeina in alt scop – mai ales ca nu se afla in toate produsele cosmetice: amesteca zatul cu o lingurita de ulei de jojoba pentru a face un peeling. Sau, ce spui de un bodywrap? Aplica zatul pe picioare, acopera-l cu alge (se gasesc la plafar), acopera-te cu folie de plastic si asteapta 30 minute pentru ca acest tratament sa devina eficient.

Ziua 5

Alimentatie
Intreaga saptamana, in fiecare seara, trebuie sa consumi cat mai putini carbohidrati. Cea mai buna alegere pentru aceasta zi este orezul: are continut scazut de calorii si este bogat in potasiu, o binecuvantare pentru muschii tai. Prin urmare, astazi mananca 250 g – dimineata cu iaurt si fructe, iar la pranz cu legume crude.

Beauty
Pe langa sport si alimentatie, masajul este o metoda eficienta pentru distrugerea depozitului de grasime si stralucirea pielii. Maseaza zonele cu probleme, atunci cand te afli la dus si folosesti un peeling, stimuleaza pielea uscata cu o perie pentru masaj sau aplica crema anticelulitica cu role pentru masaj. Dupa 5 minute de masaj, pielea se va inrosi.

Ziua 6

Alimentatie
Astazi consuma avocado: continutul de vitamina E impiedica imbatranirea pielii si aparitia celulitei, iar biotina iti asigura un ten proaspat.

Beauty
Impulsioneaza-ti metabolismul cu o senzatie de cald si rece: daca in timpul unei sedinte de sauna fierÂÂbinte sunt eliminate cat mai multe toxine din organism, un dus rece dupa provoaca circulatia sangvina si tesuturile si determina reducerea stratului de grasime. Prin urmare, pielea corpului va deveni mult mai ferma, mai fina si va capata o stralucire sexy.

Ziua 7

Alimentatie
Astazi trebuie sa consumi cat mai multe alimente bogate in apa, astfel incat rinichii tai sa functioneze la capacitate maxima. Prin urmare, in timpul zilei, bea doua portii de suc de legume si de fructe, un litru de ceai infuzie neindulcit si cata apa minerala iti doresti. Important: consuma toate aceste bauturi cu inghitituri mici si cu pauze scurte, in asa fel incat organismul sa se bucure cat mai mult de aceasta „oferta“ si de beneficiile sale. In cazul in care senzatia de foame devine din ce in ce mai acuta in timpul zilei, poti sa iti faci o salata de castraveti.

Beauty
Completeaza acest program de toxifiere si cu o drenare limfatica foarte eficienta (de exemplu, sedinte de fizioterapie sau tratamente cosmetice). Printr-un masaj specific, orientat spre anumite zone cu probleme ale corpului, vei determina o relaxare a tesuturilor, fapt care va duce la o circulatie limfatica mult mai buna, care este benefica pentru organism. O alta consecinta foarte placuta: zonele masate ale corpului incep sa se subtieze.