Lumea nu e a celor care pot, ci a celor care vor.

Importanța alăptatului în dezvoltarea bebelușului

alaptarea

Primii paşi în nutriţia bebelușului trebuie pregătiţi foarte bine, încă înainte ca el să vină pe lume, recomandă specialiştii. Gravida este esenţial să fie consiliată şi să se pregatească pentru alimentaţia naturală, considerată gold standardul după care medicii se direcţionează în alimentaţia copilului nou-născut.

Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi recomandarea noastră este ca alimentaţia la sân să se prelungească minimum şase luni şi să se întindă până la vârsta de cel puţin doi ani. Se încurajează alimentaţia naturală, deoarece ea este cea care fundamentează în primul rând relaţia dintre mamă şi copil, fundamentează dezvoltarea neuro-psiho-motorie a copilului şi nu în ultimul rând este cost eficientă.

Beneficiile alăptatului pentru bebeluş

Alăptatul asigură nutrienţii necesari dezvoltării bebeluşului, proteine, glucide, lipide, în proporţia optimă pentru dezvoltarea şi pentru sănătatea nou-născutului. Totodată, aduce aportul de macro şi micro nutrienţi, săruri minerale, vitamine, imuno-modulatoare.

Laptele de mamă conţine cea mai mare cantitate de imunoglobulină A, cea care are ca beneficiu principal stimularea imunităţii naturale a organismului copilului. Ea este cea care îl va proteja de-a lungul vieţii de tot ce înseamnă viroze, îmbolnăviri, astfel încât s-a observat clar că bebeluşii care sunt alimentaţi la sân au o imunitate mult mai bună decât cei care sunt alimentaţi artificial.

În plus, laptele matern întotdeauna este steril, are temperatura optimă şi nu este perisabil.

Un alt beneficiu al alăptatului evidenţiat de specialist este acela că laptele matern este modulat în funcţie de setea sau foamea bebeluşului. 

Laptele matern este un lapte viu. Să nu uităm că în momentul în care începe să sugă, un copil, laptele are o consistenţă, o calitate şi o proporţie de proteine, glucide, lipide. Pe parcursul alăptatului, al suptului, el se modifică în funcţie de necesităţile copilului. Are o cu totul altă concentraţie la mijlocul suptului şi cu totul altă concentraţie la final. Noi le spunem mamelor că la început bebeluşul îşi satură foamea, iar apoi setea. Recomandarea este ca la al doilea alăptat al zilei, de exemplu, să se schimbe sânii: primul devine ultimul şi al doilea devine primul. Tocmai pentru că dacă la început şi-a săturat foamea şi apoi setea, concentraţia de proteine din lapte va creşte la începutul alăptatului şi scade apoi spre sfârşitul alăptatului.

Mai mult, odată cu alimentaţia, bebeluşul primeşte algoritmii informaţiei şi energiei benefice care îi vor folosi toata viaţa.

Nu în ultimul rând, un beneficiu important al alimentaţiei naturale este faptul că, în timp ce este alăptat, bebeluşul are posibilitatea de a interacţiona cu mama într-un mod deosebit, ceea ce-i conferă rezistenţă psihică, emoţională.

Se spune că bebeluşii alăptaţi la sân sunt cei care sunt mult mai rezistenţi de-a lungul vieţii.

Beneficiile alăptatului pentru mame

Nu numai bebeluşul  beneficiază de proprietăţile alimentaţiei naturale, ci şi mama.

O mamă care alăptează este o mamă protejată de infecţii, de boli.

Mamele care alăptează au un risc mai scăzut de apariție a cancerului la sân, a explicat aceasta. Pe de altă parte, în cazul femeilor care își hrănesc bebelușul natural, după naștere, uterul se retrage mult mai repede, iar refacera este mai rapidă.

Mai mult, potrivit medicului, alăptatul modifică şi pune în funcţiune un lanţ hipotalamo-hipofizar tiroidian şi ovarian, care modifică toate concentraţiile de hormoni din organismul mamei şi favorizează vindecarea ei mult mai rapidă.

Ținând cont de aceste beneficii ale alăptatului - laptele este steril, este la îndemână, de foarte bună calitate şi un aliment viu, specialiştii recomandă ca mamele să continue alimentația la sân, dacă este posibil, până cel puţin în jurul vârstei de doi ani.