Mîncat în exces, tulburări de memorie şi de învăţare, depresie – cercetările recente indică faptul că toate aceste probleme au legatură cu consumul în exces de zahăr. Şi această legătură pune în lumină o problemă care abia acum începe să fie înţeleasă mai bine: ce se întîmplă în creier ca urmare a consumului cronic de zahăr adăugat în alimente.
Potrivit Departamentului American pentru Agricultură (USDA), un american obişnuit consumă în medie 70 de kilograme de zahăr adăugat în alimente pe an. Asta înseamnă cam 5 rafturi de supermarket încărcate cu pungi de zahăr. Probabil că aceste cifre nu diferă prea mult de consumul de zahăr din Europa.
Dacă ţi se pare greu de crezut că poţi consuma atît de mult zahăr, asta e din cauză că zahărul este omniprezent în dieta noastră şi majoritatea habar nu avem cît zahăr mîncăm. Se pare că înghiţim în medie cam 27.5 linguriţe de zahăr pe zi, ceea ce înseamnă 440 de calorii – aproape un sfert din necesarul zilnic de 2000 de calorii pentru o persoană adultă.
Cuvîntul cheie în cele afirmate mai sus este „zahăr adăugat”. În vreme ce o dietă sănătoasă conţine o cantitate semnificativă de zaharuri naturale (aflate în fructe şi cereale, de exemplu), problema este că noi consumăm în mod cronic o cantitate mare de zahăr adăugat în procesul de fabricare al alimentelor, în general sub formă de fructoză care se absoarbe rapid.
Aceasta este o clarificare importantă deoarece creierul are nevoie de zahăr pentru a funcţiona corect. Celula nervoasă are nevoie de două ori mai multă energie decît alte celule din corp, aproximativ 10% din necesarul zilnic de energie al organismului. Această energie este obţinută din glucoză (zahărul din sînge), combustibilul sistemului nervos. Nu zahărul este inamicul creierului, ci zahărul adăugat în alimente.
Cercetările arată că o dietă bogată în zahar adăugat reduce cantitatea unei substanţe numite BDNF (Brain-derived neurotrophic factor). Fără BDNF creierul nu poate stoca amintiri noi şi nu poate învăţa nimic. Nivelele de BDNF sunt scăzute mai ales în cazul persoanelor cu un metabolism al glucozei disfuncţional – diabetici şi prediabetici. Pe măsură ce cantitatea de BDNF scade, metabolismul glucozei se înrăutăţeşte.
Altfel spus, consumul cronic de zahar adaugat în alimente reduce cantitatea de BDNF, ceea ce conduce la rezistenţă la insulină. Aceasta cauzează diabet de tip 2 şi sindrom metabolic, care la rîndul lor produc alte probleme. În momentul în care se întîmplă asta, creierul şi organismul sunt prinse într-un cerc vicios din care este dificil de ieşit.
Alte cercetări au indicat o posibilă legătură între nivelele scăzute de BDNF şi depresie sau demenţă Alzheimmer. De asemenea a fost pusă în evidenţă o legătură între consumul de zahăr şi mîncatul excesiv. Se ştie de multă vreme că există o legătură între obezitate şi consumul de dulciuri (deoarece zahărul are multe calorii), dar nu a fost găsit încă motivul pentru care consumul de dulciuri ne face să mîncăm mai mult.
O serie de cercetări recente au arătat că o cantitate prea mare de glucoză în sînge dereglează sistemul prin care creierul controlează pofta de mîncare. Acest sistem se bazează pe hormonul numit oxitocină, care inhibă pofta de mîncare după ce am mîncat suficient. Prea multă glucoză face ca activitatea oxitocinei să fie redusă, astfel încît continuă să ne fie foame şi după ce am mîncat.
Concluzia care se poate trage din aceste studii este că alimentele care conţin mult zahăr sunt periculoase pentru sănătate şi avaria începe la nivelul creierului.