Succesul se află acolo unde se întâlnesc pregătirea și oportunitatea.

Incontinenţa urinară de efort

incontinenta

Incontinenţa urinară de efort (IUE) sau incontinenţa urinară funcţională defineşte pierderile involuntare de urină care survin în condiţiile creşterii intempestive a presiunii intraabdominale, fără să fie precedată de nevoia de a urina.

Urina este produsă continuu în rinichi, şi după ce parcurge ureterele, se acumulează în vezică. Evacuarea vezicii are loc în mod periodic, prin actul micţiunii, supus controlului voluntar. Sfincterul striat al uretrei se relaxează voluntar, iar urina este evacuată din vezică prin contracţia reflexă a detrusorului. Mecanismul micţiunii nu este perfect cunoscut.


Pentru ca în afara micţiunilor, urina să nu forţeze uretra şi să se scurgă în afară, presiunea intravezicală trebuie să se menţină suficient de scăzută şi, în permanenţă, să existe un gradient de presiune în favoarea uretrei. Dacă, dintr-un motiv oarecare presiunea intravezicală creşte, trebuie să crească în mod corespunzător şi presiunea intrauretrală. Presiunea din interiorul uretrei se menţine prin urmare în mod constant superioară presiunii înregistrate în interiorul vezicii. Vezica se adaptează permanent creşterii volumului urinii, pe măsură ce aceasta se acumulează în interiorul său. Urina este stocată “la joasă presiune”, în jurul a 10 cm H20 (inferioară a 10 milibari).

Senzaţia (nevoia) de a urina apare când în vezică s-au acumulat în medie 300 ml urină. Dacă dintr-un motiv oarecare micţiunea nu are loc, vezica se readaptează cantităţii suplimentare de urină, presiunea intravezicală rnenţinându-se în continuare în jurul a 10 cm H20. Când este atins un volum de aproximativ 500 ml (cu variaţii individuale importante), nevoia de a urina reapare, are un caracter imperios şi devine dureroasă.

Contenția vezicala


La femeia “continentă”, în circumstanţele creşterilor intempestive ale presiunii intraabdominale, nu apar pierderi spontane, involuntare de urină. La asigurarea contenţiei concură cel puţin cinci mecanisme:

- structura sfincteriană netedă, dispusă în jurul treimii vroximale a uretrei. Din punct de vedere anatomic nu există un sfincter uretral neted propriu-zis, alcătuit din fibre dispuse circular. Fibrele musculare netede cu rol sfincterian provin din detrusorul vezical, unele dintre ele fiind dispuse în jurul treimii superioare a uretrei sub formă de anse;


- mecanismul sfincterian distal neted situat în jurul treimilor mijlocie şi distală a uretrei. Are valoare mică în asigurarea contenţiei urinare. (Ambele structuri netede sunt de tip a-adrenergic);


- sfincterul extern striat alcătuit din fibre musculare striate din jurul uretrei mijlocii, ce acţionează sinergie cu musculatura planşeului pelvian. Sfincterul striat asigură controlul voluntar al golirii vezicii urinare. Pentru a avea loc micţiunea, trebuie ca sfincterul striat să se relaxeze. Contractarea sa reflexă survine concomitent cu creşterea presiunii intraabdominale şi contribuie la prevenirea pierderilor involuntare de urină. Dacă survin totuşi pierderi spontane involuntare de urină, prin contracţia voluntară a sfincterului striat, femeia îşi stopează (îşi controlează) prompt emisia de urină;


- turgorul şi elasticitatea mucoasei uretrale, cu un rol totuşi minor.