Depresia este o afecţiune psihică ce se caracterizează printr-o modificare profundă a dispoziţiei în sensul tristeţii şi a suferinţei morale.
Fiind uneori însoţită de anxietate, depresia întreţine la pacient o impresie dureroasă de neputinţă şi provoacă gînduri şi meditaţii pe tema vinovăţiei, a lipsei de merit sau a lipsei de perspective.
Debutul depresiei poate să treacă neobservat, dar pe măsură ce boala avansează consecinţele asupra vieţii şi a sănătăţii celui afectat devin din ce în ce mai grave. Pacienţii depresivi îşi îndeplinesc cu dificultate obligaţiile familiale şi de serviciu sau nu reuşesc să le îndeplinească deloc, iar o parte dintre ei în cele din urmă se sinucid.
Pentru ca efectele negative asupra vieţii şi sănătăţii persoanelor afectate de depresie să fie cît mai mici este necesar ca depresia să fie diagnosticată la timp, iar pacienţii să beneficieze de un tratament adecvat.
Tratamentele pentru depresie se împart în două categorii: cele bazate tehnicile specifice ale psihoterapiei, care nu presupun utilizarea medicamentelor şi terapii bazate pe medicamente.
Serviciile psihoterapeutice sunt în general oferite de psihologi specializați în psihologie clinică și psihoterapie. Terapiile medicamentoase sunt prescrise de medici psihiatri sau neurologi.
De asemenea este foarte important sprijinul şi suportul acordat pacientului de către familie şi cei apropiaţi. Este necesar ca familia să înţeleagă problemele cu care se confruntă persoana care suferă de depresie şi modificările survenite în comportamentul său pentru a îi putea oferi ajutorul de care are nevoie.
Psihoterapia
Psihoterapia desemnează un ansamblu de tehnici psihologice ce au drept rol tratarea unei maladii mentale, a unei inadaptări sau a unei tulburări somatice. Tratamentul psihoteraputic foloseşte capacitatea terapeutului de a influenţa pacientul aflat sub terapie şi de aceea nu utilizează medicamente. Se poate realiza individual sau se pot organiza şedinţe la care să participe mai multe persoane. Principalele tehnici terapeutice utilizate în tratarea depresiei sunt următoarele:
- Terapia interpersonală (TIP)
Este o formă de psihoterapie în care accentul este pus pe relaţia pacientului cu cei apropiaţi şi cu familia şi pe modul în care se percep aceştia reciproc. Terapia interpersonală se bazează pe explorarea problemelor care există în relaţia pacientului cu alte persoane şi consideră că sursa multor probleme psihice, printre care şi depresia, sunt relaţiile defectuoase cu cei din jur. TIP foloseşte 2 strategii pentru tratarea depresiei:
- pacientului i se explică natura depresiei ca afecţiune, modul în care debutează şi se manifestă, astfel încît pacinetul să înţeleagă modificările care au survenit în viaţa sa
- descoperirea pas cu pas a problemelor care generează depresia, precum necazuri ascunse sau relaţii conflictuale
- Terapia cognitiv-comportamentală
Aceste tehnici se concentrează mai puţin pe cauzele afecţiunilor mentale şi mai mult pe simptomele pe care le prezintă pacienţii, căutînd să vindece depresia prin schimbarea modului în care pacientul se gîndeşte la boala sa şi la propria persoană. Mai întîi pacienţii învaţă să aibă aşteptări pozitive de la terapie şi să colaboreze cu terapeutul, apoi sunt învăţaţi să descopere şi să controleze gîndurile negative automate care cauzează depresia.
- Terapia comportamentală
Acest tip de terapie consideră că tulburările psihice (inclusiv depresia) sunt cauzate de comportamente disfuncţionale pe care pacientul le-a învăţat de-a lungul timpului. De aceea terapia comportamentală se concentrează pe dezvoltarea la pacient a unor deprinderi noi de comportament care să contracareze simptomele depresiei.
De exemplu: dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi negociere, de management al situaţiilor conflictuale, învăţarea unor tehnici de relaxare pentru eliminarea stresului, etc.
Principalul avantaj al tratamentului psihoterapeutic constă în faptul că nu sunt utilizate medicamente, deci nu există riscul introducerii în organism a unor substanţe toxice, a apariţiei dependenţei sau a reacţiilor adverse pe care le provoacă uneori medicamentele.
Psihoterapia implică și niște dezavantaje: are costuri mai mari decît terapiile medicamentoase (în special datorită faptului că serviciile psihologilor nu sunt decontate de casele de asigurări de sănătate), iar adesea pacientul nu răspunde la acest tip de terapie.
Medicamente antidepresive
În unele situaţii, în special atunci cînd simptomele sunt foarte grave, este necesar să se apeleze la terapia medicamentoasă.
Pentru tratarea cu ajutorul medicamentelor a depresiei sunt folosite medicamentele antidepresive. Acestea acţionează la nivel biochimic asupra sistemului nervos pentru a face să dispară simptomele asociate cu depresia, cel mai adesea acţionînd asupra nivelului de serotonina, un neurotransmiţător care s-a dovedit a avea legătură cu tulburările depresive.
Acestea sunt principalele clase de medicamente antidepresive:
- IMAO (inhibitorii de monoaminoxidază). Datorită toxicităţii crescute şi a interacţiunilor cu alte medicamente, aceste substanţe sunt mai puţin folosite decît alte antidepresive şi sunt mai ales utilizate în tratamentul depresiei atipice. Principalii IMAO sunt procarbazina, tranilcipromina, fenelzina şi izocarboxazida.
- Antidepresivele triciclice. Sunt printre cele mai vechi antidepresive, fiind descoperite în anii ’50 ai secolului trecut, în prezent au fost înlocuite aproape în totalitate de medicamente mai noi. Exemple: amitriptilină, clomipramină (anafranil).
- Antidepresivele tetraciclice. Au fost introduse în anii ’70 ai secolului trecut şi sunt numite astfel deoarece structura lor chimică e compusă din 4 cicluri benzenice. Exemple: amoxapina, maprotilina (Ludiomil), mianserin, mirtazepină (Remeron).
- Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS). Aceste substanţe acţionează crescînd nivelele de serotonină în creier. De cele mai multe ori sunt primele medicamente prescrise în cazul unui pacient diagnosticat cu depresie. Exemple: Fluoxetina (Prozac), Sertralina (Zoloft), paroxetina, fluvoxamină (Fevarin)
- Inhibitorii recaptării serotoninei-norepinefrinei. Sunt folosite în tratamentul depresiei majore şi al altor tulburări ale dispoziţiei şi au o utilizare mai puţin frecventă decît ISRS. Acţionează prin creşterea nivelelor serotoninei şi norepinefrinei, un alt neurotransmiţător, în creier. Exemple: Venflaxina, duloxetina, milnacipran.
În afară de medicamente antidepresive, în depresie mai sunt prescrise în mod frecvent anxiolitice sau sedative(medicamente care înlătură anxietatea şi induc o stare de calm) deoarece tulburările depresive sunt însoţite adesea de anxietate şi agitaţie. Exemple de anxiolitice: aprazolam (Xanax), lorazepam (Anxiar), diazepam, etc.
Medicamentele antidepresive prezintă o serie de dezavantaje: toxicitatea, riscul de a dezvolta dependenţă în cazul utilizării pe perioade lungi, reacţiile adverse. Printre reacţiile adverse ale antidepresivelor se enumeră: tulburări gastrointestinale, cefalee (durerea de cap), agitaţie, tulburări ale somnului, tulburări ale vieţii intime, creştere în greutate.