Comunicarea umană este un fenomen complex care include în structura sa nu numai mesajele transmise la nivel verbal ci şi informaţii transferate între interlocutori prin alte canale, cum ar fi mimica (modificări la nivelul feţei) şi pantomimica (gesturile care acompaniază de obicei o conversaţie). Acestea formează comunicarea nonverbală. Comunicarea nonverbală cuprinde: modul în care se realizează contactul vizual şi traiectoria privirii, gesturile şi mişcările corpului, atitudinea posturală şi orientarea corpului, comportamentele legate de spaţiul personal şi însuşiri ale vocii precum tonul sau grosimea.
Deşi există multe cărţi de psihologie practică ce prezintă modul cum poate fi decodată semnificaţia mesajelor nonverbale, în realitate nu sunt uşor de stabilit corespondenţe precise între modificările feţei sau mişcările corpului şi ceea ce se află în mintea celui care a emis respectivul mesaj nonverbal. Dificultăţile sunt rezultatul diferenţelor care există între indivizii umani şi mai ales diferenţelor care există între culturi.
Mesajele nonverbale pot fi interpretate la mai multe nivele:
Nivelul individual
Cercetările au arătat că unele diferenţe între indivizi la nivelul trăsăturilor de personalitate sunt reflectate în comportamentele nonverbale. De exemplu, persoanele extravertite tind să stabilească un contact vizual mai strîns cu interlocutorul, să stea mai aproape de acesta şi să manifeste o expresivitate a feţei mai bogată decît introvertiţii.
În articolul despre tipurile de personalitate găsiţi definiţia termenilor extravert şi introvert.
Comportamentul nonverbal este de asemenea un indicator pentru nivelul abilităţilor sociale ale persoanei şi pentru prezenţa anumitor tulburări psihice precum depresia sau schizofrenia.
La momentul actual există controverse între cercetători dacă limbajul nonverbal oferă sau nu indicii sigure privind prezenţa anumitor emoţii specifice.
Nivelul interpersonal
La nivelul relaţiilor între persoane, limbajul nonverbal oferă indicii în legătură cu apropierea sau distanţarea afectivă dintre interlocutori. Studiile au arătat că sincronizarea şi similitudinea comportamentelor nonverbale între doi interlocutori arată în ce măsură există un acord între cei doi. De asemenea, s-a constatat că atunci cînd interlocutorii se plac ei au tendinţa de a stabili spaţii personale mai restrînse, de a îşi ajusta poziţia corpului astfel încît să se afle faţă în faţă unul cu celălalt şi de a avea un contact vizual mai strîns.
Statutul şi puterea socială (calitatea de lider sau de şef) a indivizilor influenţează exprimarea mesajelor nonverbale. Persoanele investite cu putere manifestă mai multă dominanţă vizuală. Prin dominanţă vizuală se înţelege raportul dintre cît timp petrece o persoană privindu-i pe ceilalţi cînd le vorbeşte şi cît timp petrece privindu-i cînd îi ascultă. S-a constatat că persoanele care deţin putere socială petrec aproximativ tot atîta timp utîndu-se la ceilalţi şi cînd vorbesc şi cînd ascultă. Cei care nu detin putere tind să îi privească pe interlocutori mai mult timp cînd ascultă, faţă de situaţia în care le vorbesc.
Cei care deţin putere manifestă un spectru mai larg de comportamente nonverbale faţă de cei cu statut inferior, al căror comportament nonverbal este mai restrîns şi mai uşor de prezis.
Anumiţi psihologi (Freud, de exemplu) au afirmat că mesajele nonverbale arată cu precizie dacă o persoană minte sau spune adevărul. Cu toate că uneori se poate constata chiar şi la nivel empiric că indivizii care denaturează adevărul au tendinţa de a adopta comportamente care îi trădează (lasă privirea în jos, sunt neliniştiţi, se înroşesc la faţă), studiile nu au putut confirma o relaţie clară între denaturarea adevărului şi limbajul corpului. În funcţie de diferenţele între persoane în ceea ce priveşte reactivitatea emoţională, unii reuşesc să controleze aceste manifestări nonverbale pe cînd alţii se trădează.
Diferenţe între indivizi
Cercetările au arătat că însuşiri precum s*xul, vîrsta, apartenenţa la un grup etnic sau la o clasă socială influenţează semnificativ modul în care se manifestă comportamentele nonverbale şi semnificaţia lor.
- S*xul
S-a constatat că femeile prezintă o expresivitate vocală şi facială mai mare în comparaţie cu bărbaţii şi că ele interacţionează mai strîns cu ceilalţi prin intermediul zîmbetului şi al privirii. De asemenea, femeile percep mai uşor şi mai precis decît bărbaţii semnalele nonverbale. Există două modalităţi prin care sunt explicate aceste diferenţe.
Psihologii evoluţionişti afirmă că femeile au un limbaj nonverbal mai dezvoltat deoarece de-a lungul evoluţiei speciei umane lor le-a revenit cel mai frecvent rolul de a îngriji nou-născuţii. Deoarece copiii mici nu pot comunica decît nonverbal, este normal ca femeile să aibă capacităţi de comunicare nonverbală mai bune.
Din perspectiva dezvoltării umane şi a psihologiei sociale, s-a afirmat că fetele şi băieţii învaţă de-a lungul copilăriei şi adolescenţei să manifeste comportamente conforme cu rolurile de gen acceptate în societate. - Cultura şi etnia
Manifestarea comportamentelor nonverbale este influenţată şi de grupul etnic din care face parte persoana. Limbajul nonverbal al asiaticilor diferă de cel al europenilor sau al americanilor, iar europenii din sud (Italia sau Spania) sunt mai expansivi şi folosesc mai multe gesturi cînd se exprimă decît cei din nord. S-a observat că anumite grupuri etnice prezintă distanţe interpersonale (spaţiu personal) mai mari decît altele atunci cînd mai mulţi indivizi interacţionează.
Feed-backul facial
În ultimul timp a fost pus în evidenţă un fenomen interesant, cu posibile aplicaţii terapeutice, numit feed-back facial. Cel mai adesea comportamentele nonverbale au fost considerate doar ca avînd rolul de a comunica informaţii către ceilalţi, dar s-a observat că dacă cineva adoptă o anumită expresie facială acest comportament are influenţă asupra stării de spirit a persoanei în cauză. Primul care a susţinut că expresiile faciale duc la activarea unor emoţii specifice a fost Charles Darwin, dar în ultimul timp au apărut şi dovezi experimentale pentru această ipoteză. Cele mai multe dovezi nu au legătură cu trăiri emotionale specifice, ci mai degrabă cu cele două categorii generale de emoţii: pozitive şi negative. Studiile experimentale au arătat că dacă indivizii îşi pot controla expresia facială în tip ce experimentează durere, trec mai uşor peste experienţele neplăcute.
Mişcările corpului şi gesturile
Maniera în care corpul se mişcă şi gesticulaţia transmit informaţii. Există o serie de gesturi independente de limbajul vorbit numite “embleme”, care pot fi traduse în cîteva cuvinte şi care au aceeaşi semnificaţie, indiferent de persoană. Semnificaţia lor poate să varieze însă în funcţie de cultură. Un exemplu de emblemă este alăturarea de degetul mare a arătătorului îndoit, ceea ce în America de Nord şi Europa semnifică faptul că “totul este în regulă, OK”.
Există de asemenea gesturi care susţin limbajul vorbit, numite “ilustratori”. Acestea pot să anticipeze ceea ce spune cel care comunică sau să completeze mesajul. Un exemplu de ilustrator este folosirea degetelor de la o mînă pentru a marca o enumerare: “Unu la mînă, doi la mînă… etc.) Adesea ilustratorii pot să se afle în contradicţie cu mesajul verbal emis, ceea ce reprezintă un indiciu că persoana respectivă denaturează adevărul.
Există şi mişcări ale corpului care sunt îndreptate către cel care emite mesajul. Aceste gesturi, numite şi “autoadaptori” (self-adapters), includ comportamente care presupun atingerea propriului corp precum lovirea frunţii cu palma sau încolăcirea părului în jurul degetelor. Se consideră că aceste comportamente apar cînd indivizii experimentează stări de disconfort psihologic.
Concluzie
În concluzie, comunicarea nonverbală cuprinde mai multe modalităţi diferite de exprimare şi este necesară într-o multitudine de contexte psihologice şi sociale. Limbajul nonverbal variază semnificativ în funcţie de persoană sau grup social, astfel încît este dificil să se pună în evidenţă corespondenţe precise între mesaje nonverbale şi gînduri sau emoţii. Totuşi, este clar că oamenii folosesc o gamă largă de astfel de comportamente pentru a transmite mesaje intenţionat sau neintenţionat.