Prin termenul „alcoolism” se înțelege o pierdere a libertăţii unui individ de a se abţine de la alcool (P. Fouquet).
În 1849, un medic suedez, M. Huss, observând că numeroase afecţiuni gastroenterologice, neurologice, psihiatrice, cardiologice erau în mod manifest legate de absorbţia excesivă de băutură cu un înalt grad alcoolic, a creat cuvântul alcoolism, desemnând astfel numitorul comun al acestei patologii atât de diverse.
Termenul folosit până atunci era „patima beţiei”. Acest nou cuvânt în „ism” prezenta avantajul de a nu mai vehicula sau, cel puţin, de a micşora încărcătura afectivă care-i arunca pe beţivi în domeniul păcatului. Acest „viciu”, considerat multă vreme de către clasele conducătoare ca apanajul claselor muncitoare, a fost la început raportat doar la consumul excesiv al băuturilor distilate, în timp ce băuturile fermentate (vin şi bere) aveau cu uşurinţă reputaţia de a fi „igienice” şi neprimejdioase. Noţiunea de alcoolism ca maladie a preva lat numai după cel de-al doilea Război Mondial, când cercetări obiective au fost întreprinse şi când au fost instaurate schimburi internaţionale, cu participarea Organizatiei Mondiale a Sănătăţii (O. M. S. ).
Pentru a înţelege condiţiile etiologice susceptibile să-l facă vulnerabil la alcool (devenit atunci agent patogen) pe un individ în mediul său trebuie să luăm în seamă trei dimensiuni ale sindromului alcoolic.
Cauzele alcoolismului
Factori psihologici ai alcoolismului
Există oare la anumiţi indivizi anumiţi factori psihologici sau psihopatologici, înnăscuți sau dobândiţi, susceptibili sa provoace sau să interzică apariţia unei alcoolo-patii? Putem să reţinem noţiunea de personalitate prealco-olica? Consumul patologic de alcool este legat de efectele sale psihotrope: pentru mulţi oameni. placerea, pentru unii dintre ei, anihilarea angoasei.
0r, angoasa, simptom major al patologiei mentale, poate, potrivit lui J. Bergeret, sa fie expresia unei structuri psihotice, a unei structuri nevrotice sau a anumitor stari borderline. Recursul la alcool poate calma tensiunile, dar numai temporar, de unde necesitatea unor noi libaţii, ceea ce poate constitui o cale de apariţie a dependenţei. Psihiatria tradiţională s-a aratat
relativ puţin fecundă in sectorul alcoologic, mai puţin in privinţa relaţiilor posibile dintre alcoolism şi depresie: unele observaţii clinice şi studii genetice tind să pună în evidenţă, în anumite cazuri, alcoolismul şi stările depresive (G. Winokur, 1972).
La începutul secolului, psihanaliza a elaborat unele ipoteze psihogenetice: K. Abraham (1908), S. Ferenczi (1911), S. Rado (1933). Mai recent, câţiva autori francezi, precum J. Clavreul (1959), A. de Mijolla şi S. A. Shentoub (1973), F. Perrier (1974), J. Bergeret (1978), F. Curtet (1978), C. Brisset (1978), M. Lasselin (1979), şi-au manifestat interesul faţă de alcoolism, analizând cel mai adesea anomaliile sau alterările schemelor identificatoare iniţiale şi deficitele narcisice. Alte tipuri de studii au fost realizate mulţumită unor informaţii adunate prin aplicarea unor teste de eficienţă sau de personalitate, al căror obiectiv este de a identifica trăsăturile presupuse specifice ale unei per-sonalităţi alcoolice. De asemenea, sunt studiate şi condiţiile educative şi anomaliile parentale. În sfârşit, sunt efectuate anumite cercetări pe termen lung având un caracter predictiv: W. MacCord (1960), C. Robins (1962) şi G. H. Jones (1968).
Ansamblul acestor lucrări multiple, divergente, uneori contradictorii, nu permite trasarea nici unui profil tip. Dar interesul ipotezelor formulate în câmpul psihologic în încercarea de a se răspunde la provocarea pe care o reprezintă opacitatea conduitei alcoolice rămâne de actualitate.
Factori fiziologici ai alcoolismului
Ei constituie ansamblul dispoziţiilor somatice sau al predispoziţiilor atipice, susceptibile să influenţeze vulnerabilitatea şi toleranţa la alcool. Au fost emise mai multe ipoteze referitoare la mecanismele biochimice: la nivelul neurotranamiţătorilor (rolul produşilor de condensare, rolul cateeolaminelor şi al serotoninei), la nivelul metabolismului cerebral şi la nivelul membranelor neuronale în funcţie de structurile lor. Lucrările de acest tip se află în centrul interesului cercetătorilor contemporani. De asemenea, anumite studii genetice care pun problema transmiterii unei dispoziţii ereditare ce provoacă o vulnerabilitate înnăscută la alcool au pus în evidenţă, mulţumită observării unor gemeni sau copii adoptaţi, partea probabilă a unui factor ereditar (noţiune de prolil genetic specific).
Factorii socioculturali ai alcoolismului
Prin factor sociocultural se înţelege ansamblul influenţelor care se exercită asupra individului în măsura în care el aparţine unui anumit mediu, face parte dintr-un grup etnic definit, respectând moravuri sau cutume tradiţionale, ori aderă la o religie, la anumite concepţii metafizice sau morale. Influenţa structurii societăţii, capitalistă sau socialistă, rurală sau urbană, în care trăieşte individul joacă un rol important. Mai mult, acest individ evoluează la un nivel profesional stabil sau variabil în interiorul piramidei sociale.
În sfârşit, modalităţile educaţiei sale, poziţia grupului său social faţă de alcoolism influenţează conduitele individuale sau colective.
Iată câteva exemple. în mod tradiţional, evreii, consumatori de băuturi alcoolice, au avut întotdeauna reputaţia că rămân sobri. S. Synder a realizat mai multe anchete în Statele Unite, arătând că procentul de alcoolism în grupul celor care practicau efectiv această religie era extrem de mic. Dar, în anii 1980, observarea diferitelor grupuri de imigranţi în Israel a revelat că problema alcoolismului există realmente în această tânără ţară. Imigranţii irlandezi în Statele Unite, foarte numeroşi în secolul al XlX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, cel mai adesea de origine rurală, au fost nevoiţi să facă faţă unor mari dificultăți de adaptare. Procentul de alcoolism la indivizii formând acest grup este foarte ridicat, dar, încă de la a doua generaţie, trece de la 38% la 20%. Comunităţile chinezesti instalate in Statele Unite exercită, din cauza tradiţiilor culturale foarte vechi, un control familial şi social deosebit de vigilent faţă de alcool, control pe care contactele cu civilizaţia americană nu l-au alterat.
Un antropolog francez, A. Robert, a studiat amănunţit datele istorice, sociologice şi etnologice ale comportamentelor populare faţă de băuturile alcoolice. Rolul cabaretului, al cârciumilor, tavernelor sau cafenelelor este cel al unui loc privilegiat unde se ţes legăturile de sociabilitate. Multe remedii populare apelează pe larg la alcool.
Atitudinile culturale în privinţa alcoolului se exprimă în anchetele de opinie publică. Alcoolul simbolizează şi evocă mult mai mult întâlnirile plăcute şi mesele copioa-se decât eventualele neajunsuri pe care le poate determi na. Respingându-l pe alcoolic, opinia publică franceza admite mitul beţiei vesele si virile.
Factori economici ai alcoolismului
Ei constituie ansamblul elementelor referitoare la producţia, distribuirea şi consumul de alcool, ca şi la presiunile exercitate asupra grupului sau indivizilor care au in terese în acest sector de activitate.
Franţa este primul producător mondial de vin, cu o parte de 45% dintre schimburile internaţionale (în valoare), în 1996, exporturile de băuturi alcoolice – aproximativ 1/5 din totalul exporturilor agroalimentare – au ajuns la suma de 36, 8 miliarde de franci (adică, aproape 120 de Airbus-uri), din care o treime pentru băuturile spirtoase: este evident cât de importante sunt interesele aflate în joc în jur de 600 000 de persoane muncesc în sectorul vinurilor, berilor şi spirtoaselor, dintre care 270 000 au slujbe directe. Preţurile de vânzare sunt relativ scăzute, eforturile de distribuire, prezentare şi accesibilitate sunt manifeste, susţinute de o publicitate puternică. Aceasta a făcut obiectul câtorva limitări în 1988 şi 1991 (Legea Evin). Importanţa factorilor economici, neglijabilă în regiunile neproductive, cântăreşte greu în ţările producătoare.
Concluzie
Intricarea a trei tipuri de factori — fiziologici, sociologici şi economici – este constantă. Influenţa lor este re ciprocă. Părerea lui E. M. Jellinek, formulată încă din 1960, rămâne şi astăzi valabilă: În grupurile sociale care nu tolerează decât mici consumuri cotidiene de alcool, numai indivizii care, din cauza unei mari vulnerabilităţi, au tendinţa de a se opune acestor norme sociale prezintă riscul de intoxicare. Invers, în grupurile sociale care autorizează mari consumuri zilnice, este de ajuns ca un individ să prezinte o vulnerabilitate minoră, de ordin psihologic, pentru a fi expus la acest risc”.
Etiologia alcoolismului este multitactorială. Desigur, definirea acestor multipli factori, precizarea modului lor de acţiune, amplasarea lor corectă, stabilirea valorii lor rămân dificile,
cu atât mai mult cu cât există întotdeauna o îmbinare şi o interacţiune între ei.