Prin termenul „alcoolism” se înțelege pierderea libertății unui individ de a se abține de la alcool, după definiția lui P. Fouquet.
În 1849, un medic suedez, M. Huss, observând că numeroase afecțiuni gastroenterologice, neurologice, psihiatrice și cardiologice erau în mod manifest legate de absorbția excesivă de băuturi cu un înalt grad alcoolic, a creat cuvântul „alcoolism”, desemnând astfel numitorul comun al acestei patologii atât de diverse.
Termenul folosit până atunci era „patima beției”. Acest nou cuvânt în „-ism” prezenta avantajul de a nu mai vehicula sau, cel puțin, de a micșora încărcătura afectivă care îi arunca pe bețivi în domeniul păcatului.
Acest „viciu”, considerat multă vreme de către clasele conducătoare ca apanaj al claselor muncitoare, a fost la început raportat doar la consumul excesiv al băuturilor distilate, în timp ce băuturile fermentate, precum vinul și berea, aveau cu ușurință reputația de a fi „igienice” și neprimejdioase.
Noțiunea de alcoolism ca maladie a prevalat numai după cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost întreprinse cercetări obiective și când au fost instaurate schimburi internaționale, cu participarea Organizației Mondiale a Sănătății.
Pentru a înțelege condițiile etiologice susceptibile să-l facă vulnerabil la alcool, devenit atunci agent patogen, pe un individ în mediul său, trebuie să luăm în seamă trei dimensiuni ale sindromului alcoolic.
Cauzele alcoolismului
Factori psihologici ai alcoolismului
Există oare la anumiți indivizi factori psihologici sau psihopatologici, înnăscuți sau dobândiți, susceptibili să provoace sau să interzică apariția unei alcoolopatii? Putem să reținem noțiunea de personalitate prealcoolică?
Consumul patologic de alcool este legat de efectele sale psihotrope: pentru mulți oameni, plăcerea, iar pentru unii dintre ei, anihilarea angoasei.
Or, angoasa, simptom major al patologiei mentale, poate, potrivit lui J. Bergeret, să fie expresia unei structuri psihotice, a unei structuri nevrotice sau a anumitor stări borderline. Recursul la alcool poate calma tensiunile, dar numai temporar, de unde necesitatea unor noi libații, ceea ce poate constitui o cale de apariție a dependenței.
Psihiatria tradițională s-a arătat relativ puțin fecundă în sectorul alcoologic, mai puțin în privința relațiilor posibile dintre alcoolism și depresie: unele observații clinice și studii genetice tind să pună în evidență, în anumite cazuri, alcoolismul și stările depresive.
La începutul secolului, psihanaliza a elaborat unele ipoteze psihogenetice prin K. Abraham, S. Ferenczi și S. Rado. Mai recent, câțiva autori francezi, precum J. Clavreul, A. de Mijolla, S. A. Shentoub, F. Perrier, J. Bergeret, F. Curtet, C. Brisset și M. Lasselin, și-au manifestat interesul față de alcoolism, analizând cel mai adesea anomaliile sau alterările schemelor identificatoare inițiale și deficitele narcisice.
Alte tipuri de studii au fost realizate pe baza unor informații adunate prin aplicarea unor teste de eficiență sau de personalitate, al căror obiectiv este de a identifica trăsăturile presupuse specifice ale unei personalități alcoolice. De asemenea, sunt studiate și condițiile educative și anomaliile parentale.
În sfârșit, sunt efectuate anumite cercetări pe termen lung, având un caracter predictiv, precum cele realizate de W. MacCord, C. Robins și G. H. Jones.
Ansamblul acestor lucrări multiple, divergente, uneori contradictorii, nu permite trasarea niciunui profil tip. Dar interesul ipotezelor formulate în câmpul psihologic, în încercarea de a se răspunde la provocarea pe care o reprezintă opacitatea conduitei alcoolice, rămâne de actualitate.
Factori fiziologici ai alcoolismului
Factorii fiziologici constituie ansamblul dispozițiilor somatice sau al predispozițiilor atipice, susceptibile să influențeze vulnerabilitatea și toleranța la alcool.
Au fost emise mai multe ipoteze referitoare la mecanismele biochimice: la nivelul neurotransmițătorilor, prin rolul produșilor de condensare, al catecolaminelor și al serotoninei, la nivelul metabolismului cerebral și la nivelul membranelor neuronale, în funcție de structurile lor.
Lucrările de acest tip se află în centrul interesului cercetătorilor contemporani. De asemenea, anumite studii genetice care pun problema transmiterii unei dispoziții ereditare ce provoacă o vulnerabilitate înnăscută la alcool au pus în evidență, prin observarea unor gemeni sau copii adoptați, partea probabilă a unui factor ereditar, adică noțiunea de profil genetic specific.
Factorii socioculturali ai alcoolismului
Prin factor sociocultural se înțelege ansamblul influențelor care se exercită asupra individului în măsura în care el aparține unui anumit mediu, face parte dintr-un grup etnic definit, respectă moravuri sau cutume tradiționale ori aderă la o religie, la anumite concepții metafizice sau morale.
Influența structurii societății, capitalistă sau socialistă, rurală sau urbană, în care trăiește individul joacă un rol important. Mai mult, acest individ evoluează la un nivel profesional stabil sau variabil în interiorul piramidei sociale.
În sfârșit, modalitățile educației sale și poziția grupului său social față de alcoolism influențează conduitele individuale sau colective.
Iată câteva exemple. În mod tradițional, evreii, consumatori de băuturi alcoolice, au avut întotdeauna reputația că rămân sobri. S. Synder a realizat mai multe anchete în Statele Unite, arătând că procentul de alcoolism în grupul celor care practicau efectiv această religie era extrem de mic.
Dar, în anii 1980, observarea diferitelor grupuri de imigranți în Israel a relevat că problema alcoolismului există realmente în această tânără țară.
Imigranții irlandezi în Statele Unite, foarte numeroși în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, cel mai adesea de origine rurală, au fost nevoiți să facă față unor mari dificultăți de adaptare. Procentul de alcoolism la indivizii care formează acest grup este foarte ridicat, dar, încă de la a doua generație, trece de la 38% la 20%.
Comunitățile chinezești instalate în Statele Unite exercită, din cauza tradițiilor culturale foarte vechi, un control familial și social deosebit de vigilent față de alcool, control pe care contactele cu civilizația americană nu l-au alterat.
Un antropolog francez, A. Robert, a studiat amănunțit datele istorice, sociologice și etnologice ale comportamentelor populare față de băuturile alcoolice. Rolul cabaretului, al cârciumilor, tavernelor sau cafenelelor este cel al unui loc privilegiat unde se țes legăturile de sociabilitate. Multe remedii populare apelează pe larg la alcool.
Atitudinile culturale în privința alcoolului se exprimă în anchetele de opinie publică. Alcoolul simbolizează și evocă mult mai mult întâlnirile plăcute și mesele copioase decât eventualele neajunsuri pe care le poate determina. Respingându-l pe alcoolic, opinia publică franceză admite mitul beției vesele și virile.
Factori economici ai alcoolismului
Factorii economici constituie ansamblul elementelor referitoare la producția, distribuirea și consumul de alcool, ca și la presiunile exercitate asupra grupului sau indivizilor care au interese în acest sector de activitate.
Franța este primul producător mondial de vin, cu o parte de 45% dintre schimburile internaționale, în valoare. În 1996, exporturile de băuturi alcoolice, aproximativ o cincime din totalul exporturilor agroalimentare, au ajuns la suma de 36,8 miliarde de franci, adică aproape 120 de Airbus-uri, dintre care o treime pentru băuturile spirtoase.
Este evident cât de importante sunt interesele aflate în joc: în jur de 600.000 de persoane muncesc în sectorul vinurilor, berilor și spirtoaselor, dintre care 270.000 au slujbe directe.
Prețurile de vânzare sunt relativ scăzute, iar eforturile de distribuire, prezentare și accesibilitate sunt manifeste, susținute de o publicitate puternică. Aceasta a făcut obiectul câtorva limitări în 1988 și 1991, prin Legea Evin.
Importanța factorilor economici, neglijabilă în regiunile neproductive, cântărește greu în țările producătoare.
Concluzie
Intricarea celor trei tipuri de factori — fiziologici, sociologici și economici — este constantă. Influența lor este reciprocă.
Părerea lui E. M. Jellinek, formulată încă din 1960, rămâne și astăzi valabilă: „În grupurile sociale care nu tolerează decât mici consumuri cotidiene de alcool, numai indivizii care, din cauza unei mari vulnerabilități, au tendința de a se opune acestor norme sociale prezintă riscul de intoxicare. Invers, în grupurile sociale care autorizează mari consumuri zilnice, este de ajuns ca un individ să prezinte o vulnerabilitate minoră, de ordin psihologic, pentru a fi expus la acest risc”.
Etiologia alcoolismului este multifactorială. Desigur, definirea acestor multipli factori, precizarea modului lor de acțiune, amplasarea lor corectă și stabilirea valorii lor rămân dificile, cu atât mai mult cu cât există întotdeauna o îmbinare și o interacțiune între ei.