Ficatul este un organ vital al omului şi animalelor – deci nu este posibilă supravieţuirea în absenţa ficatului.
Dacă unele organe pot lipsi în totalitate sau în mare parte, fără a afecta deloc sau în mică măsură echilibrul organismului (cazul splinei, a organelor genitale, a unor părţi de stomac, intestin, etc) ficatul este esenţial desfăşurării în bune condiţii a proceselor vitale.
După ablaţia experimentală a ficatului, animalele decedează în câteva zile cu fenomene de intoxicaţie acută endogenă.
Functiile ficatului
Ficatul îndeplineşte multe funcţii esenţiale bunului mers al proceselor din organism fiind aşezat într-o poziţie centrală care face ca sângele să treacă prin ficat în proporţie majoritară – la trecerea prin ficat, între sînge şi ţesutul hepatic având loc o serie de schimburi de substanţe.
Astfel, se opresc în ficat – cu denaturare ulterioară, majoritatea substanţelor toxice de origine interna sau pătrunse din exterior, inclusiv a unor medicamente, şi in acelaşi timp sângele primeşte componente- nutritive, necesare celorlalte organe din corp (unele simple provenite direct din alimentaţie, sau altele, mai complexe, sintetizate în ficat din aceste componente alimentare primare).
Prin structura specială şi prin funcţiile sale multiple, ficatul a fost comparat cu o uzină complexă ce contribuie:
- prin secreţia biliară, la digestia alimentelor înghiţite, iar prin activitatea internă preia ulterior componentele hranei după digestia în stomac şi absorbţia lor din intestin, asigură prelucrarea acestora în alte forme de substanţe hrănitoare la nivel celular şi distribuirea lor în restul organismului, asigură detoxifierea (degradarea) şi eliminarea substanţelor toxice apărute în cursul unor prelucrări chimice
- intervine în menţinerea unor echilibre hormonale şi metabolice esenţiale organismului.
Originea ficatului
Atât la om cât şi la animale, ficatul este printre primele organe ce se formează la embrion. Prima expresie anatomică a ficatului apare foarte devreme, în primele luni de sarcină, având la început o funcţie tranzitorie în formarea globulelor sangvine.Treptat, pe măsură ce structura lui celulară devine mai complexă, diferenţiindu-se structura caracteristică de filtru străbătut de sânge, se definesc diferitele tipuri de celule specializate pentru anumite funcţiile proprii. Până la naştere ficatul nu lucrează, este doar pregătit să intre în activitate, în această perioadă copilul primind toate constituentele necesare din sângele mamei, capabile se treacă prin ţesutul special al placentei. La naştere, această sursă încetează brusc, moment în care ficatul îşi începe activitatea sa complexă.
Deşi la naştere structura ficatului este definitivată, o mare parte din capacitatea lucrativă, funcţională, a ficatului nu este încă gata, maturarea funcţională desăvârşindu-se la scurt timp după naştere. Acest fapt determină un anumit grad de incapacitate de răspuns al nou născutului la anumite solicitări din afară – cum ar fi unele medicamente ce pot fi toxice la această vârstă (nou născutul ne putând controla degradarea şi eliminarea lor, medicamentele se acumulează treptat şi ating nivele toxice chiar dacă sunt administrate în doze aparent lipsite de risc).
Această deficienţă este cu atât mai mare dacă naşterea s-a produs prematur (înainte de luna a 9-a) şi la cei născuţi subponderal.
Pe măsura dezvoltării normale a sugarului, în scurt limp ficatul se maturează şi îşi desăvârşeşte capacitatea de lucru.Zestrea celulară este atât de mare, încât un ficat normal poate asigura un volum de lucru de 7 ori mai mare decât necesităţile de lucru obişnuite unui om sănătos, de la vârsta copilăriei până la vârsta a 3-a, la bătrâneţe.
Această rezervă funcţională se poate pierde, însă, cu timpul, pe nesimţite, prin îmbătrânire, dar mai ales este măcinată prin diverse agresiuni ce survin de-a lungul vieţii, mai ales toxice .
Dintre acestea, cel mai nociv se dovedeşte acoolul, dar şi unele alimente – cum sunt condimentele iuţi în exces şi altele. Pe lângă alimentele şi băuturile toxice, diferitele infecţii şi abuzuri medicamentoase îşi pun treptat amprenta, micşorând lent capacitatea de lucru a ficatului, uneori până la limita unei solicitări normale. Deprecierea sub această limită, sau în cazul confruntării cu o solicitare mai mare decât obişnuită (de exemplu, un consum ocazional, mai mare, de alcool ) poate duce în această fază la exprimarea – pentru prima dată, a insuficienţei hepatice. Nu înseamnă că acum a început suferinţa, ci doar acum a devenit manifestă – ea evoluând latent ani şi ani de zile.Acest proces are loc în proporţii diferite la majoritatea persoanelor, dar se exprimă clinic doar la cei ce se confruntă cu diverşi factori de risc (de agresiune) în mod repetat, cronic, de-a lungul vieţii.