În viaţa de toate zilele ne găsim adesea în situaţia de a face cunoştinţa cu cineva. Orice prietenie, iubire sau simpla relaţie începe printr-un “Faceţi cunoştinţă!”. Ceea ce este esenţial pentru actul de a face cunoştinţa cu cineva este faptul ca cei care fac cunoştinţa nu s-au văzut niciodată anterior acelui moment Uneori însă, a face cunoştinţa cu cineva este doar vizualizarea reciprocă, întrucît persoana poate fi cunoscută sau despre ea se ştie ceva, dar nu a mai fost văzută niciodată. În acest caz, a face cunoştinţă nu înseamnă altceva decât a ataşa informaţiilor avute despre o persoană o imagine vizuală care uneori concordă, alteori contrazice sau este foarte diferită de cea reală.
Actul cunoaşterii unei persoane este foarte important din punct de vedere psihologic. Importanţa lui este determinată de ceea ce numim prima impresie. Există multe proverbe care exprimă nu numai cît de mult contează prima impresie, dar şi ce consecinţe are ea asupra viitorului unei relaţii interperso-nale. Spunem viitor chiar dacă prima impresie nu duce la nimic sau duce la nonrelaţie. Expresia “cum a păşit pragul” sugerează, evident, ideea de prag-, de demarcaţie între un spaţiu al necunoaşterii -ceea ce psihologii numesc “gradul zero al cunoaşterii” – şi cel al cunoaşterii propriu-zise. De fapt, dincolo de faptul că orice relaţie între două persoane are anumite trăsături particulare, un anumit conţinut, se poate spune că registrul pe care îl reprezintă cunoaşterea inter-personală este larg.
“Prima impresie” este o realitate psihologică deloc simplă. Ea a fost şi este mult studiată de psihologii care se ocupă de domeniul relaţiilor interpersonale, mai ales pentru rolul ei în determinarea viitoarelor interacţiuni. Ştim foarte bine cît de mult poţi pierde în urma unei proaste impresii sau cît de greu este să schimbi impresia pe care ai produs-o la început.
“Prima impresie” poate fi întîmplătoare sau, dimpotrivă, poate fi controlată şi supusă unor strategii în vederea unor intenţii clare. In orice caz, nici un individ normal nu urmăreşte cu bună ştiinţă să facă o proastă impresie, să se comporte astfel ca prima impresie să fie una nefavorabilă. Dacă acest lucru se întîmplă, nu este, în general, pentru că este dorit.
Un psiholog spunea că un bărbat i-a declarat că după primul minut de la cunoaşterea unei femei el îşi dă seama dacă va petrece sau nu noaptea cu ea; se consideră, în general, că primele patru minute de interacţiune sunt definitorii pentru consecinţele în plan interpersonal şi totuşi în manualele de psihologie se afirmă că primele cinci secunde de interacţiune determina cursul viitor al relaţiei. De altfel, înregistrarea contactului vizual între două persoane în interacţiune – conversaţie, de pildă – a arătat că depăşirea unui timp de fixare vizuală a partenerului îl face pe acesta să suspecteze intenţii sexuale, tulburări mintale sau apartenenţă la altă cultură (este străin) din partea celuilalt. Desigur că aceste afirmaţii referitoare la durata de timp nu trebuie luate drept reguli pentru că nu timpul este cel ce defineşte relaţia în viitor, ci dacă cei care sînt implicaţi sînt capabili, sau nu, de a judeca, aprecia relativ corect pe celălalt şi de a-i da, în acelaşi timp, o primă impresie favorabilă. Altfel ce rost ar avea să se vorbească atît despre dragostea la prima vedere?
De aceea, putem spune că prima interacţiune cu o persoană străină are două laturi: pe de o parte, a-ţi face despre celălalt nu o impresie bună sau proastă, ci una relativ corectă şi, pe de altă parte, a obţine o impresie favorabilă despre sine.
Iată deci că prima impresie este un proces psihologic în care atenţia este îndreptată simultan asupra propriei persoane şi asupra celuilalt. În acest fel, ea se dovedeşte a fi o realitate complexă, influenţată semnificativ de trei factori importanţi: aşteptările; atractivitatea fizică; similaritatea.