„Boala este o strâmbătură internă pe care deseori o produc supărările”, spunea G. Chr. Lichtenberg. De foarte multă vreme se cunoaște faptul că necazurile și supărările duc, de regulă, la îmbolnăvire. Această acțiune nu se exercită, în general, pe cale directă, ci pe cale indirectă. Cu alte cuvinte, aceste stresuri nu acționează asemenea microbilor sau virusurilor de tot felul, producând în mod nemijlocit boala, ci creează premise favorabile pentru ca boala să apară și să se dezvolte.
Și, pentru a ilustra cele afirmate mai sus, vă vom exemplifica. Primul exemplu s-ar referi la obișnuitul herpes, ce reprezintă o boală de natură virotică, produsă de un virus pe care îl purtăm în mod permanent în organismul nostru și care devine patogen numai în anumite condiții. Această boală se localizează preponderent în jurul orificiului bucal și, în special, pe buze, constând în erupții de vezicule grupate, a căror apariție este precedată de o senzație de arsură locală.
Majoritatea dintre noi cunoaștem din proprie experiență disconfortul estetic și, mai ales, biologic al acestor eflorescențe dezagreabile care apar pe buze, însoțind uneori boli bacteriene febrile, iar alteori dându-ne senzația că sunt independente de o altă boală.
Herpesul apare mai ales când sunteți supărat
Medicina cunoaște de multă vreme faptul că aceste eflorescențe sunt produse de anumite virusuri pe care, de regulă, organismul uman le posedă în structurile sale, fără a se resimți de pe urma acestui fapt. În anumite condiții însă, aceste virusuri devin patogene, generând eflorescențele menționate.
Acest aspect a fost elucidat de către un cercetător britanic de la Universitatea din Cambridge, pe nume Paul Martin, care, ținând sub observație timp îndelungat un lot semnificativ de infirmiere, a observat că boala survenea la acelea dintre ele care, din diverse motive, aveau la un moment dat moralul mai scăzut.
O experiență similară a întreprins și doctorul Stanislav Kasl, împreună cu echipa sa de la Universitatea Yale din SUA. Ținând sub observație un lot de cadeți de la Academia West Point, SUA, au făcut observații similare celor din cazul precedent, ajungând la concluzia că necazurile și supărările duc indiscutabil la îmbolnăvire.
În cazul cadeților era vorba despre vulnerabilitatea în fața virusului care produce boala denumită științific mononucleoză infecțioasă, iar popular „boala sărutului”. Această boală se caracterizează prin prezența unui număr crescut de leucocite mononucleare în sânge și se manifestă clinic prin febră, angină, variate erupții cutanate și uneori prin adenohepatosplenomegalie, adică mărirea ganglionilor, a ficatului și a splinei.
Doctorul Stanislav Kasl și colegii săi sunt convinși, în urma investigațiilor pe care le-au efectuat, că tinerii care au contractat boala făceau parte din categoria celor care erau confruntați zi de zi, în activitățile lor, cu stresul ineficienței și al nereușitei.
Există un comportament individual susceptibil de a contracta cancerul
Necazurile, supărările și indispozițiile psihice reprezintă autentice stresuri care, mai ales atunci când acționează în mod îndelungat, pun în dificultate sistemul imunitar al organismului și slăbesc, pe această cale, forțele sale de apărare față de agresiunea diverselor boli.
Cum supărările ne intră în trup prin creier și cum acest centru superior de comandă și coordonare este permanent în strânsă legătură funcțională cu acei paznici ai organismului reprezentați de limfocite și de celelalte elemente ce alcătuiesc sistemul imunitar, este cât se poate de firesc și de logic ca între sistemul imunitar și creier să existe strânse legături organice de condiționare și interdependență.
Factorii psihici se comportă față de organism asemenea unor factori microbieni. În condițiile stărilor tensionale cu caracter durabil pot apărea modificări care conduc la îmbolnăvire. Mai mult încă, după cum un individ reacționează în mod diferit în fața unei agresiuni microbiene, tot atât de diferit va reacționa și în cazul unei agresiuni psihice.
Mai mulți cercetători au demonstrat statistic faptul că infarctul își face cu precădere apariția în aria anumitor psihisme. De curând, doctorul în medicină și în sociologie Ronald Grossarth-Maticek, director al Institutului de Oncologie Sociologică din Heidelberg, Germania, a demonstrat același lucru și în cazul bolii canceroase, în cartea sa intitulată „Cancerul ca biografie”.
În opinia autorului citat, depistarea în fază incipientă a cancerului și prevenirea acestei maladii nu-și pot dovedi întreaga eficiență decât atunci când științele sociale vor fi integrate în mod sistematic în investigarea cancerului. Cercetătorul susține că există un comportament individual susceptibil de a contracta cancerul. Toate agresiunile refulate, reprezentate de stresul emoțional cronic, se reîntorc asemenea unui bumerang împotriva propriului organism, sub forma agresivității, putând declanșa cancerul.