Scarlatina este o boală infecțioasă eruptivă, cauzată de streptococul beta-hemolitic, contagioasă, care evoluează în epidemii. Se transmite în principal pe calea aerului, prin particule infectate cu streptococi, care sunt inhalate și produc boala în organismul receptor.
Transmiterea se poate face direct, pe cale aeriană, dar și indirect, mult mai rar, prin obiecte contaminate. Mai există și alte căi de transmitere: prin plăgi operatorii sau prin plaga uterină, în urma nașterilor sau a avorturilor.
Scarlatina afectează cel mai frecvent copiii, de regulă pe cei sub zece ani și, în special, băieții. Streptococul, care este agentul patogen al scarlatinei, produce o toxină numită eritrogenă, ce determină apariția erupției caracteristice și a sindromului toxic ce acompaniază această erupție: febră, greață, vărsături și cefalee.
Boala are o perioadă de incubație de 5-6 zile, în care nu se manifestă clinic. Acum are loc înmulțirea microbului în organism. Urmează apoi debutul cu febră mare, 39-40°C, însoțită de vărsături, dureri de cap, inflamația amigdalelor și a vălului palatin, adică a cerului gurii, numită angină.
Angina poate fi eritematoasă, adică de un roșu aprins, pultacee, cu zone de puroi, ulceronecrotică sau gangrenoasă, când apar infecții date de germeni anaerobi. Angina se însoțește de mărirea dureroasă a ganglionilor limfatici submaxilari.
Limba este acoperită de un depozit albicios care, în cursul bolii, dispare și lasă la vedere papilele linguale proeminente, aspect cunoscut drept „limbă zmeurie”.
Erupția caracteristică scarlatinei se instalează la 24-36 de ore de la debut și constă în înroșirea pielii și apariția unor mici papule roșii. Erupția începe la nivelul gâtului și toracelui pentru ca, în mai puțin de o zi, să cuprindă tot corpul.
Fața are un aspect caracteristic: obrajii sunt îmbujorați, iar regiunea din jurul gurii este foarte palidă, aspect cunoscut drept facies Filatov.
Diagnosticul scarlatinei se pune în primul rând pe tabloul clinic
Medicul român Pastia a descris un semn care îi poartă numele și care constă în apariția unor dungi roșiatice la nivelul plicii cotului. Semnul Pastia este foarte util în diagnosticul tardiv al scarlatinei, deoarece persistă câteva zile după dispariția erupției.
Febra începe să descrească în aproximativ o săptămână și se însoțește de tahicardie, adică ritm cardiac rapid, scăderea tensiunii arteriale și, uneori, afectarea rinichilor sau articulațiilor.
Există o ușoară creștere în dimensiuni a ficatului sau manifestări neuropsihice, precum convulsii și comă, mai ales în formele severe, toxice de boală.
Numărul celulelor albe din sânge este crescut, formula leucocitară este modificată, iar VSH-ul este mărit, acestea fiind semne de infecție bacteriană.
După stingerea erupției, pielea începe să se descuameze pe zone mari, în aproximativ 2-3 săptămâni. Uneori scuamele sunt de dimensiuni foarte mari; pielea de la nivelul mâinilor sau picioarelor se poate descuama sub formă de mănuși sau de ghete.
Diagnosticul pozitiv al scarlatinei se pune în primul rând pe tabloul clinic: erupția tipică, angina, vărsăturile, faciesul Filatov și semnul Pastia. Când titrul este mai mare de 250 U, se consideră reacție pozitivă și infecție streptococică.
Diagnosticul diferențial include alte boli infecțioase eruptive, precum rubeola și rujeola, erupțiile alergice, eritemul descuamativ recidivant și dishidroza palmoplantară.
Foarte rar există recăderi și reîmbolnăviri
Complicațiile scarlatinei pot fi serioase. Unele se datorează unor infecții produse de streptococ: otite, mastoidite, miocardite, pericardite, abces cerebral sau septicemii. Alte complicații sunt de natură alergică: glomerulonefrită acută difuză, reumatism articular acut, purpură sau eritem nodos.
După boală, pacientul beneficiază de o imunitate față de toxina eritrogenă a streptococului și este protejat astfel în fața unei noi scarlatine. Foarte rar, însă, există recăderi și reîmbolnăviri.
Recăderea înseamnă reapariția bolii în perioada de convalescență. Acest lucru se întâmplă când organismul nu s-a imunizat perfect împotriva streptococului. Reîmbolnăvirea reprezintă o formă ușoară de scarlatină, apărută la cel puțin două luni după stingerea primei boli. Atât recăderile, cât și reîmbolnăvirile au incidență foarte scăzută, sub 1%.
Scarlatina necesită spitalizare pe o perioadă de aproximativ o săptămână. Fiind o boală infecțioasă produsă de un microb, tratamentul se face cu antibiotice. Cel mai indicat antibiotic este penicilina. La persoanele alergice la acest medicament se administrează eritromicină.
În afara tratamentului medicamentos, este foarte important repausul la pat timp de 7-10 zile, precum și regimul alimentar. Acesta trebuie să conțină lactate, fructe și ceaiuri, mai ales în perioada febrilă. Trebuie evitate prăjelile, conservele, mezelurile și ciocolata.