Recoltarea analizelor de laborator

ARTICOLE / Sănătate —
Recoltarea analizelor de laborator

Analizele medicale sunt ansamblul de procedee, mai mult sau mai puțin complexe, care furnizează informații asupra aspectului și funcționalității diferitelor organe și compartimente ale organismului, cât și asupra gradului de sănătate sau boală ce afectează organismul în cauză. Pentru ca analizele să reflecte cu adevărat situația organismului, pe lângă performanțele laboratorului, este foarte importantă și pregătirea pacientului înaintea recoltării.

Când ne facem analize?

Analizele se fac, de obicei, la solicitarea medicului de familie, a medicului specialist din ambulatoriul de specialitate sau în condițiile spitalizării. Există și analize profilactice care se fac la angajare sau cu ocazia examenelor medicale periodice, solicitate de instituția pentru care ne desfășurăm activitatea, și analize medicale solicitate de firmele de asigurări unde avem asigurarea de viață.

Mai există analizele pe care le facem din proprie inițiativă, din curiozitate și pentru a ne verifica starea de sănătate, fără a avea trimitere de la un medic sau de la o instituție.

Indiferent de motivele pentru care dorim să ne facem analize, ne vom prezenta la laborator dimineața, preferabil între orele 7:00 și 9:00, nu pentru că acesta ar fi programul laboratorului, ci pentru că este perioada optimă pentru recoltarea produselor biologice din care se vor face analizele.

Puține sunt excepțiile de la această regulă, iar acestea ne vor fi indicate de medicul care ne trimite, de exemplu dozarea cortizolului de la ora 18:00.

Pregătirea pentru recoltarea sângelui

Recoltarea sângelui se face dimineața, înainte de consumul unor alimente sau lichide, mai ales dulci, pentru a nu denatura rezultatele unor analize, cum ar fi, spre exemplu, glicemia, colesterolul sau trigliceridele.

Alte analize sunt influențate indirect de alimentație, prin creșterea turbidității sângelui, ceea ce va interfera cu anumite metode de determinare.

Există analize care necesită o perioadă mai lungă de inaniție, chiar și 12 ore sau mai mult, sau o perioadă variabilă de dietă, de exemplu bilanțul lipidic sau dozările de insulină. Acest lucru ne va fi comunicat de către medicul trimițător sau de personalul laboratorului.

E bine ca, atunci când ni se recomandă anumite analize sau dorim din proprie inițiativă să le facem, să nu uităm să întrebăm medicul trimițător sau personalul laboratorului unde ne adresăm despre condițiile care trebuie îndeplinite înainte de recoltare.

Există o serie de medicamente care ne pot modifica analizele medicale. De aceea, trebuie să întrebăm medicul care ne trimite la analize dacă este necesar să întrerupem medicația sau dacă trebuie doar să comunicăm personalului laboratorului ce fel de tratament urmăm.

Există anumite teste care se fac după administrarea unor substanțe sau medicamente, cum ar fi testul de toleranță la glucoză, hiperglicemia provocată, care se face după administrarea de glucoză, sau testele în dinamică, de stimulare sau inhibare, pentru diferiți hormoni.

Pregătirea pentru recoltarea urinei

Pentru examenul obișnuit de urină, biochimie și sediment, recoltarea se face din prima urină de dimineață, într-un recipient foarte curat, dacă este posibil în cel furnizat de laborator.

Pentru urocultură, recoltarea se face tot dimineața, din prima urină, dar cu anumite precauții. Recipientul de recoltare este steril, se numește urocultor și trebuie obținut obligatoriu, pentru a garanta calitatea analizei, de la laboratorul unde dorim să efectuăm analiza.

Recoltarea se face după o toaletă riguroasă a regiunii genitale cu apă și săpun. Primele picături de urină, care sunt contaminate de bacteriile care există în mod obișnuit în segmentul inferior al uretrei, sunt eliminate în toaletă, iar urina din jetul mijlociu este colectată direct în urocultor, având grijă să nu atingem dopul acestuia de niciun obiect din jur, pentru a nu se contamina cu germenii existenți pe acesta.

Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea tratamentului cu antibiotice deoarece, în general, antibioticele distrug flora microbiană, iar rezultatul uroculturii va fi negativ, chiar dacă infecția urinară există.

Dacă totuși semnele clinice de infecție urinară nu dispar în cursul tratamentului, putem face urocultura și în aceste condiții deoarece, foarte probabil, agenții patogeni din urină nu sunt sensibili la antibioticul administrat.

Urocultura de control, care va stabili eficiența tratamentului, se va face la cel puțin trei zile după terminarea tratamentului.

Pentru dozări chimice cantitative din urină, de exemplu glucoză, creatinină, proteine, calciu, magneziu, sodiu, potasiu, catecolamine, acid vanilmandelic, 17-cetosteroizi etc., este necesară recoltarea urinei pe parcursul a 24 de ore. Explicațiile exacte în cazul acestor recoltări se vor primi de la medicul care a solicitat aceste analize sau de la personalul specializat al laboratorului.

Pregătirea pentru recoltarea materiilor fecale

Recoltarea materiilor fecale se face în recipiente specializate, numite coprocultoare, obținute de la sediul laboratorului.

Examenul coproparazitologic impune recoltarea fecalelor în coprocultorul fără mediu de cultură. Acest examen necesită repetarea lui la intervale de câteva zile, deoarece ouăle, chisturile sau larvele unor paraziți nu se elimină zilnic.

Examenul coprobacteriologic, coprocultura, necesită recoltarea materiilor fecale fie în coprocultorul fără mediu de cultură, fie în coprocultorul cu mediu de cultură, atunci când materiile fecale nu pot fi aduse la laborator într-un interval de 30-60 de minute de la recoltare.

Recoltarea materiilor fecale pentru testul de digestie sau pentru depistarea hemoragiilor oculte necesită o dietă specială prealabilă, care va fi comunicată de medicul trimițător sau de către personalul laboratorului.

Pregătirea pentru recoltarea exudatului faringian

Ideal, exudatul faringian se recoltează dimineața, înainte de a consuma alimente sau lichide, deoarece acestea îndepărtează agenții patogeni existenți pe suprafața amigdalelor și/sau a mucoasei faringiene.

Este important să evităm spălarea dinților, deoarece majoritatea pastelor de dinți conțin substanțe antibacteriene care distrug flora microbiană faringiană, denaturând rezultatul exudatului faringian, care, în aceste condiții, nu va semnala prezența agenților patogeni.

Dacă aceste condiții nu pot fi respectate, putem totuși efectua recoltarea exudatului faringian la 3-4 ore de la ultima masă sau de la ultimul periaj dentar.

Pregătirea pentru recoltarea secrețiilor provenite din zona genitală

Recoltarea secrețiilor provenite din zona genitală la femei impune încetarea administrării unor tratamente locale, a irigațiilor vaginale, precum și evitarea contactului sexual cu 48 de ore înaintea prelevării probelor.

În cazul secreției uretrale, pacientul nu trebuie să urineze cu o oră înainte de recoltare.

Pentru recoltarea altor produse biologice, secreții purulente, secreții otice, secreții conjunctivale ș.a., precum și pentru nelămuriri privitoare la pregătirea pentru recoltarea produselor biologice menționate anterior, sunteți rugați să vă adresați laboratorului unde doriți să vă faceți analizele. Această rugăminte este susținută și de necesitatea de a vă interesa dacă laboratorul respectiv lucrează pe bază de programare.