Mâncatul în exces, tulburările de memorie și consumul de zahăr
Mâncatul în exces, tulburările de memorie și de învățare, depresia – cercetările recente indică faptul că toate aceste probleme au legătură cu consumul excesiv de zahăr. Această legătură pune în lumină o problemă care abia acum începe să fie înțeleasă mai bine: ce se întâmplă în creier ca urmare a consumului cronic de zahăr adăugat în alimente.
Potrivit Departamentului American pentru Agricultură (USDA), un american obișnuit consumă, în medie, 70 de kilograme de zahăr adăugat în alimente pe an. Asta înseamnă cam cinci rafturi de supermarket încărcate cu pungi de zahăr. Probabil că aceste cifre nu diferă prea mult de consumul de zahăr din Europa. Dacă ți se pare greu de crezut că poți consuma atât de mult zahăr, asta se întâmplă deoarece zahărul este omniprezent în dieta noastră, iar majoritatea dintre noi habar nu avem cât zahăr mâncăm. Se pare că înghițim, în medie, cam 27,5 lingurițe de zahăr pe zi, ceea ce înseamnă 440 de calorii – aproape un sfert din necesarul zilnic de 2.000 de calorii pentru o persoană adultă.
Cuvântul-cheie în cele afirmate mai sus este „zahăr adăugat”. În vreme ce o dietă sănătoasă conține o cantitate semnificativă de zaharuri naturale, aflate în fructe și cereale, de exemplu, problema este că noi consumăm în mod cronic o cantitate mare de zahăr adăugat în procesul de fabricare a alimentelor, în general sub formă de fructoză, care se absoarbe rapid.
Aceasta este o clarificare importantă, deoarece creierul are nevoie de zahăr pentru a funcționa corect. Celula nervoasă are nevoie de două ori mai multă energie decât alte celule din corp, aproximativ 10% din necesarul zilnic de energie al organismului. Această energie este obținută din glucoză, adică zahărul din sânge, combustibilul sistemului nervos. Nu zahărul este inamicul creierului, ci zahărul adăugat în alimente.
Cercetările arată că o dietă bogată în zahăr adăugat reduce cantitatea unei substanțe numite BDNF, adică Brain-derived neurotrophic factor. Fără BDNF, creierul nu poate stoca amintiri noi și nu poate învăța nimic. Nivelurile de BDNF sunt scăzute mai ales în cazul persoanelor cu un metabolism al glucozei disfuncțional, precum diabeticii și prediabeticilor. Pe măsură ce cantitatea de BDNF scade, metabolismul glucozei se înrăutățește.
Altfel spus, consumul cronic de zahăr adăugat în alimente reduce cantitatea de BDNF, ceea ce conduce la rezistență la insulină. Aceasta cauzează diabet de tip 2 și sindrom metabolic, care, la rândul lor, produc alte probleme. În momentul în care se întâmplă asta, creierul și organismul sunt prinse într-un cerc vicios din care este dificil de ieșit.
Alte cercetări au indicat o posibilă legătură între nivelurile scăzute de BDNF și depresie sau demența Alzheimer. De asemenea, a fost pusă în evidență o legătură între consumul de zahăr și mâncatul excesiv. Se știe de multă vreme că există o legătură între obezitate și consumul de dulciuri, deoarece zahărul are multe calorii, dar nu a fost găsit încă motivul pentru care consumul de dulciuri ne face să mâncăm mai mult.
O serie de cercetări recente au arătat că o cantitate prea mare de glucoză în sânge dereglează sistemul prin care creierul controlează pofta de mâncare. Acest sistem se bazează pe hormonul numit oxitocină, care inhibă pofta de mâncare după ce am mâncat suficient. Prea multă glucoză face ca activitatea oxitocinei să fie redusă, astfel încât continuă să ne fie foame și după ce am mâncat.
Concluzia care se poate trage din aceste studii este că alimentele care conțin mult zahăr sunt periculoase pentru sănătate, iar efectele negative încep la nivelul creierului.