O legendă germano-nordică povestește cum s-a născut uriașul Ymir, străbunul unei dinastii de uriași care au stăpânit Pământul din gheața haosului ce se topea. Concepții asemănătoare sunt prezente în mitologia tuturor popoarelor, dar nicio dovadă arheologică nu demonstrează că au existat uriași pe pământ.
Oamenii primitivi și-au format o imagine mistică despre lume, bazându-se pe scheletele uriașe ale fosilelor de animale pe care le-au găsit prin văgăuni sau sub pământ, considerând catastrofele naturale drept lupte între giganți, prin care toate realizările omului au fost distruse. Sfântul Augustin considera dintele unui mamut drept dintele unui om uriaș.
Alături de aceste figuri uriașe, mai ales în legendele nordice, figurează piticii, cu tot cortegiul lor de legende. Tradiția ne povestește despre aceste popoare pitice, așa cum fac și exploratorii care descriu viața piticilor ce mai trăiesc astăzi în Africa, America sau în orice alt colț de lume. Ascunși în păduri seculare sau sub pământ, piticii duc o viață retrasă, atât în legende, cât și în realitate.
Acromegalia sau creșterea uriașă a corpului
Un uriaș este o persoană care este mult mai înaltă decât ceilalți indivizi de aceeași vârstă. Uriașul poate fi uriaș în mod pasager sau definitiv, dacă, în momentul atingerii unei vârste adulte, întrece sau nu cu mult înălțimea celorlalți oameni.
Sub acțiunea unui stimulent care poate fi temporar, precum bolile infecțioase, mai ales febra tifoidă sau rujeola, ori prelungit, producția osoasă crește și omul este mai înalt. Creșterea exagerată poate avea loc și în grosime, nu numai în înălțime.
Trebuie să deosebim indivizii foarte înalți, dar cu sănătate bună, de uriașii patologici, care au părțile corpului disproporționate și prezintă adesea deformări osoase.
Creșterea uriașă a corpului pare să fie cauzată de acromegalie, boală în care extremitățile, adică mâinile, capul și picioarele, cresc exagerat în volum. La autopsie se descoperă leziunea specială a acestei afecțiuni, o hipertrofie sau o tumoare a glandei pituitare, cu dilatația fosei osoase, șaua turcească, în care este așezată această glandă.
Uriașii au adesea o evoluție sexuală incompletă, au organe foarte rudimentare și, de aceea, infantilismul a fost socotit drept o cauză a gigantismului, secrețiile interne ale glandei testiculare și ale ovarului având o acțiune asupra creșterii.
Uriașii au membrele foarte lungi, mai cu seamă picioarele, în raport cu trunchiul. Fața este prelungită, ochii vârâți în orbite enorme, nasul hipertrofiat. Pentru încetinirea fenomenului de creștere prea rapidă s-a încercat opoterapia orhitică, care a dat rezultate bune.
Vulnerabilitatea uriașului
În țara noastră, cel mai înalt om a fost Gogea Mitu, al cărui gigantism a fost cauzat de o funcționare exagerată a lobului anterior al hipofizei în perioada copilăriei. La vârsta de 12 ani a început să crească în mod neobișnuit, având și o forță fizică extraordinară, ridicând fără mare efort o trăsură, deși familia lui era normală din punctul de vedere al înălțimii.
Brațele lui desfăcute măsurau 2,30 m, asemănându-se cu un vultur uriaș cu aripile desfăcute. Nu toate părțile corpului erau la fel de bine dezvoltate: diametrul umerilor era prea mic față de înălțimea corpului, capul era la fel de mic. Ficatul uriașului cântărea 6 kg, în loc de 1.400 g, cât ar fi normal, iar inima pompa de două ori mai mult sânge decât a unei persoane normale.
La moartea acestuia, savanții au cercetat organele uriașului. Profesorul Marinescu, preocupat mai mult de gigantism, a studiat glanda pituitară, de la baza creierului. Profesorul Parhon, specializat în opoterapie, a studiat, de asemenea, unele glande, iar Morga a vrut să rețină întregul schelet pentru muzeu, dar familia lui nu a fost de acord.
Este curios că întotdeauna uriașii au fost socotiți superiori oamenilor din toate punctele de vedere, au fost socotiți supraoameni. Limitele înălțimii unui om normal sunt între 1,50 m și 2 m. Oamenii pe care îi numim astăzi uriași nu sunt cu nimic superiori oamenilor normali, exceptând fizicul.
Observații numeroase ne arată că oamenii uriași din punct de vedere fizic sunt pitici la minte. Toate persoanele mai înalte de 2 m sunt slabe în lupta pentru existență, pentru că nu toate organele lor sunt la fel de bine dezvoltate. Un om de două ori mai înalt decât unul normal nu are, în general, o inimă sau un creier de două ori mai mare, ci aceste organe interne sunt aproape normale. Tocmai acest contrast între interiorul și exteriorul unui uriaș îl face mult mai vulnerabil în comparație cu un om normal.
Nanismul sau micimea taliei
Micimea taliei sau nanismul se deosebește de infantilism, care este o varietate a primei categorii. Piticul este un adult redus, în vreme ce infantilul păstrează, în conformația interioară și cea exterioară, conformația unui copil.
Sunt două feluri de pitici: pitici de rasă, cu toate varietățile de talie mică ale unei specii obișnuit reprezentate prin indivizi mai mari, și pitici individuali, ce se aseamănă oarecum cu primii, dar se și deosebesc.
Pentru unii este discutabil nanismul de rasă. Aceia spun că nu avem de-a face cu nanism și rezervă numele de nanism anomaliei care diferențiază o ființă de toate celelalte cu care ar trebui să se asemene la talie.
Nanismul individual prezintă două categorii:
- Nanism normal: așa cum o plantă sau un animal se dezvoltă insuficient atunci când materialele nutritive sunt insuficiente, se pot observa cazuri de nanism prin lipsă la indivizi izolați. Copiii care nu au avut la dispoziție o rație alimentară necesară unei creșteri normale au rămas mici prin hipotrofie, asemenea arborilor pitici din Japonia. În modul acesta se explică situația laponilor, care trăiesc în condiții grele din punctul de vedere al hranei și care au dat naștere unor descendenți de talie mică. Calitatea alimentelor are efecte asupra formatului, astfel încât, dacă lipsește un element principal, dar în mai mică măsură, sănătatea este normală, dar formatul are de suferit.
- Nanism patologic: acesta are mai multe varietăți: nanismul rahitic, nanismul potic, nanismul endocrinian și nanismul senil. Rahiticii sunt pitici din cauza deformării scheletului lor, oasele fiind curbate, modificările observându-se mai ales asupra articulațiilor, în rest fiind normali din punct de vedere sexual și intelectual. Nanismul potic se referă la piticii imperfecți, la care nu tot corpul este micșorat, ci numai ceea ce este în legătură directă cu coloana vertebrală, astfel încât membrele par uriașe, iar descendenții lor pot fi normali. Nanismul endocrinian este produs de glanda tiroidă, hipofiză și paratiroide, insuficiența suprarenală și cea pancreatică, oprirea dezvoltării producându-se din cauza alterării mai multor glande ce acționează simultan, adică insuficiență poliglandulară. Nanismul senil apare din cauza insuficienței poliglandulare și face ca un copil de 8 ani să arate ca o persoană de 65 de ani.
Nu se cunoaște adevărata cauză a alterării glandelor endocrine, dar se presupune că la originea acestora s-ar afla afecțiuni acute sau cronice, precum sifilisul. Aceste anomalii ale creșterii depind de perturbări ale unor glande cu secreție internă.
Două glande, mai cu seamă, sunt cauza creșterii anormale, reduse sau exagerate: hipofiza și tiroida. O perturbare în funcționarea tiroidei are drept efect o întrerupere bruscă a creșterii, iar distrugerea acestei funcții suprimă cu totul creșterea. Hipofiza produce un hormon care reglează creșterea, iar dacă funcționarea acesteia este tulburată și hormonul nu se mai produce, creșterea se resimte.