Periuța de dinți este instrumentul principal folosit pentru îndepărtarea plăcii bacteriene, ca parte necesară a controlului bolii carioase și parodontale. Au fost proiectate variate periuțe de dinți și, alături de acestea, multiple dispozitive suplimentare pentru a realiza curățarea perfectă a tuturor suprafețelor dentare expuse atacului plăcii bacteriene.
Istoria periuței de dinți
Scobitoarea, folosită pentru a îndepărta alimentele rămase în spațiul interdentar, se pare că a fost și primul dispozitiv executat pentru protejarea dinților. Excavările realizate în Mesopotamia au permis descoperirea de scobitori de aur, folosite de sumerieni acum circa 3.000 de ani î.Hr.
Bățul de periat, numit „chewstick”, apare ca o tradiție religioasă pentru îngrijirea gurii la budiști și mahomedani.
Părintele periuței de dinți moderne este considerat Pierre Fauchard, care, în 1728, în chirurgia stomatologică, a descris prima periuță de dinți, recomandând și detartrajul dentar. În 1938, nailonul pătrunde în industria de fabricare a periuțelor de dinți, folosirea lor intrând însă în utilizarea zilnică abia după cel de-al Doilea Război Mondial.
Periuța de dinți se compune din mâner, cap și peri.
- Mânerul: forma lui trebuie să permită menținerea periuței și să nu alunece în timpul folosirii. O curbură a mânerului ajută la adaptarea periuței în zonele distale, unde se ajunge dificil.
- Capul periuței: trebuie să fie suficient de mic pentru a ușura pătrunderea corectă în toate zonele arcadei dentare, dar destul de lung pentru a acoperi mai mulți dinți deodată.
- Perii periuței: pot fi naturali, din păr de porc, sau sintetici, din nailon.
Există și periuțe de dinți electrice, cunoscute sub numele de periuțe automate sau mecanice. Sunt indicate în special pacienților cu aparate ortodontice, cu restaurări protetice complexe și celor cu handicap.
Frecvența periajului
S-a constatat că cel puțin două periaje sunt suficiente pentru o zi. Cel mai important periaj este seara, înainte de culcare, deoarece bacteriile se multiplică cel mai bine în întuneric, căldură și umezeală.
Fiecare pacient poate avea două periuțe de dinți pentru acasă și una pentru călătorii. Periuța va fi înlocuită după 2-3 luni de folosire, înainte ca perii să devină uzați, destrămați sau cu rezistența pierdută.
Periuța va fi curățată după fiecare folosire cu apă călduță de la robinet, după care va fi bătută pe marginea chiuvetei pentru îndepărtarea excesului de apă.
Periuțele vor fi menținute în atmosferă deschisă, cu capul în poziție verticală, departe de alte periuțe, mai ales de ale altor persoane.
Pastele de dinți
Pastele de dinți sunt folosite împreună cu periuțele de dinți. Ele conțin detergenți, agenți de curățare și lustruire, lianți, agenți de îndulcire, aromatizanți, apă, agenți terapeutici, conservanți, îndulcitori și agenți de colorare.
Detergenții, adică agenții spumanți, reduc tensiunea superficială, pătrund în depozite și emulsionează resturile pentru a ușura îndepărtarea lor prin periaj. Contribuie la realizarea acțiunii de spumare, care este pe gustul multor pacienți.
Agenții de curățare și de lustruire: pasta de dinți poate avea în conținut un sistem abraziv, cu scopul de curățare și lustruire a suprafețelor dentare periate.
Agenții de îndulcire: conferă un gust plăcut, acceptat de pacient.
Agenții aromatizanți: maschează gustul altor ingrediente din pastă, care ar face-o greu de utilizat.
Substanțe folosite: uleiuri esențiale, precum mentă, cuișoare și scorțișoară, precum și îndulcitori artificiali necariogeni.
Multora dintre noi locul de muncă nu le permite spălatul dinților după fiecare masă, de aceea este bine de știut care sunt avantajele gumei de mestecat: stimulează secreția salivară și, prin aceasta, se amplifică acțiunea de spălare a salivei, deci procesul de autocurățare; echilibrează rapid pH-ul salivar și neutralizează pH-ul cavității bucale după consumul de alimente cu hidrocarbonate; prin substanțele pe care le conțin, au gust plăcut și efect deodorizant.