Cei care fac publicitate jocurilor pe calculator folosesc adesea cuvântul „adictiv”, adică „dă dependență”, pentru a sugera gradul de atractivitate al jocului respectiv. Din păcate, sintagma „joc adictiv” a depășit stadiul de simplă metaforă; dependența de calculator a devenit o realitate în continuă extindere.
Nu este vorba aici despre descrierea unui fenomen nociv împrumutând un termen consacrat în legătură cu abuzul de substanțe, precum alcoolul sau drogurile, doar pentru a sublinia caracterul dăunător.
Dependența de calculator îndeplinește toate criteriile unei dependențe:
- Există toleranță, adică este nevoie de cantități din ce în ce mai mari de produs consumat pentru a produce același efect. Pe acest efect se bazează ideea de a crește continuu numărul de niveluri ale unui joc, chiar dacă acestea sunt repetitive.
- Persoana afectată își restrânge activitățile sociale în favoarea consumului adictiv de „realitate virtuală”.
- O bună parte din activitatea mentală a persoanei respective este legată de produsul care dă dependență.
- La un moment dat se pierde controlul asupra consumului: persoana nu se mai poate abține să înceapă, iar după ce a început nu mai are control asupra timpului petrecut în fața calculatorului.
- Persoana afectată continuă să petreacă un timp excesiv în fața calculatorului, în ciuda consecințelor negative: perturbarea serioasă a interacțiunilor familiale și sociale, epuizare psihosenzorială.
Toate caracteristicile de mai sus sunt asemănătoare cu cele care definesc, de exemplu, dependența de alcool.
Urmează perioada vacanței de vară. Sunt sigur că mulți adulți și, probabil, și mai mulți copii vor fi tentați să consume timp cu activități și jocuri pe calculator. Nimic rău în asta, atâta timp cât computerul este un ajutor sau un mod de a te deconecta pentru câteva minute.
Mai problematic este atunci când el înlocuiește, puțin câte puțin, viața reală. În loc să merg să joc fotbal cu prietenii, imaginându-ne că rejucăm o partidă de campionat mondial, rămân și joc „FIFA World Cup”, o reproducere mult mai „realistă”.
Alteori prefer să am o interacțiune previzibilă, neproblematică, repetitivă cu personaje, eventual create după gustul meu, decât să fiu implicat în aceste mereu riscante relații interumane.
Câteva cuvinte despre dependența de internet și nu numai
Conceptul de „realitate virtuală” semnalează o derivă a sensurilor. Gândirea modernă a separat potențialul, adică virtualul, de real, adică actualul: nu există nimic din ceea ce este real care să mai fie, în același timp, și virtual.
Desigur că „realitate virtuală” are un sens tehnic, dar alegerea acestei perechi de cuvinte contrare este foarte semnificativă. Realitatea virtuală este una în care timpul nu există. Iar timpul este averea cea mai perisabilă a ființei umane.
Dacă pentru jocuri există măcar limita timpului liber disponibil, abuzul de internet poate fi mult mai greu de sesizat, pentru că pot exista justificări de folosire pe tot parcursul zilei.
Unul dintre semnele prevestitoare ale tendinței de abuz este impulsul de a întreba în primul rând internetul atunci când avem o nelămurire. Un al doilea semn este navigarea „la adâncimi mari”, adică folosirea oportunității de a urma un link și, de acolo, altul, și așa mai departe.
Care este soluția terapeutică a dependenței de calculator?
În esență, soluția este aceeași ca și pentru alte dependențe. Prima fază este dezintoxicarea. Plecați două săptămâni într-un loc unde sunt mult mai puține calculatoare decât oameni.
În primele zile va fi foarte greu și vă veți plictisi îngrozitor. După aceea, veți începe să auziți, să vedeți, să gustați, să mirosiți și să pipăiți.
Faza a doua este mai lungă și cu un risc foarte mare de recădere: te-ai întors deja în lumea în care calculatorul ține minte ce ai de făcut, îți spune care este situația „reală” prin statistici mondiale și oricând poate produce mai multe culori decât a reușit mama natură să producă vreodată.
Terapia în această fază este să găsești un sens fiecărui fragment din timpul tău, nu să-ți omori timpul pentru a nu simți durerea trecerii.
Să nu fii o muscă devorată de acest „păianjen” înțelept, World Wide Web, ci un admirator și un utilizator chibzuit al acestei înțelepciuni.
Oricum, este mai ușor să previi decât să tratezi. Așa că noi, cei din ce în ce mai mulți supuși abuzului de realitate virtuală, ar trebui să ne folosim vacanța nu ca pe o vacanță de realitate virtuală, ci ca pe o întoarcere la realitatea reală.