Probabilitatea ca o persoană să aibă demență crește pe măsura înaintării în vârstă. Cu toate acestea, studiile au dovedit că boala poate apărea și înainte de 60 de ani.
Demențele sunt afecțiuni în care capacitățile intelectuale se deteriorează progresiv și continuu. „Demența” se referă, de fapt, la un grup de simptome care apar, de obicei, în boli ale creierului ce determină lezarea și moartea neuronilor.
Moartea celulelor nervoase este un proces normal, însă, în cazul unei afecțiuni care duce la demență, acest proces se desfășoară mult mai repede și are un caracter patologic. Există foarte multe tipuri de demență, cele mai frecvente fiind boala Alzheimer, care reprezintă mai mult de 60% dintre cazurile de demență, demența vasculară și demența din boala Parkinson.
Uneori se mai poate întâlni diagnosticul de demență senilă sau presenilă; acești termeni nu mai sunt folosiți în prezent în lumea medicală.
Cum se manifestă?
- Persoanele afectate au probleme cu memoria de scurtă durată. Pot să uite ceea ce tocmai au spus sau au făcut, chiar dacă își amintesc lucruri care s-au întâmplat cu mulți ani în urmă.
- Le este dificil să se orienteze în timp și spațiu, nu mai au noțiunea valorii banilor, nu-și mai recunosc rudele, devin din ce în ce mai puțin comunicative etc.
- Au nevoie de o supraveghere din ce în ce mai atentă și de ajutor pentru îndeplinirea celor mai banale activități, cum ar fi îmbrăcatul sau alimentația, pe măsură ce boala evoluează.
Simptomele demențelor pot apărea și în cazul unor depresii majore sau al unor stări confuzionale acute. Aceste cazuri se pot diferenția clar de demențe prin utilizarea de către medic a unor teste clinice specifice, iar simptomele sunt potențial reversibile. În toate celelalte cazuri, boala este ireversibilă.
Perioada de evoluție este, în general, între opt și zece ani.
Stabilirea diagnosticului
Este foarte important ca diagnosticarea să fie cât mai precoce, fiindcă instituirea cât mai timpurie a tratamentului poate ameliora simptomele bolii. Deși boala este incurabilă, tratamentele existente determină creșterea gradului de autonomie a pacientului, îmbunătățind astfel calitatea vieții bolnavului.
Un diagnostic precoce permite pacientului și familiei să-și planifice viața în cunoștință de cauză. Diagnosticul poate fi pus de către medici specialiști psihiatri, neurologi sau geriatri, în urma unor teste specifice, la care se adaugă tomografia computerizată.
Pentru a avea un diagnostic cât mai corect, pacientul ar trebui consultat de o echipă multidisciplinară formată din specialist, psihiatru, neurolog sau psihogeriatru, psiholog și asistent social.
Tratamentul medicamentos
Nicio formă de demență nu poate fi încă vindecată, dar există tratamente care pot fi de ajutor. În stadiul incipient și moderat al demenței Alzheimer, există medicamente, numite inhibitori de colinesterază, pe care medicul specialist le poate recomanda.
Aceste medicamente ajută celulele nervoase afectate să funcționeze mai bine pentru o vreme, iar în felul acesta ameliorează efectele bolii. Ca toate medicamentele, ele nu sunt adecvate pentru oricine și, uneori, pot avea efecte secundare.
Evoluția simptomelor trebuie urmărită cu atenție. Nu este suficient ca medicul să prescrie o rețetă; orice schimbare în evoluția bolii poate necesita o nouă evaluare și eventuale modificări ale tratamentului.