Se manifestă adesea sub forma unor afecte, emoții și stări de tristețe pe care le trăiesc, la un moment dat, foarte mulți adolescenți. Starea depresivă este rar exprimată în mod direct, în mare parte pentru că adolescentul se teme să se expună și să vorbească deschis și spontan despre o astfel de suferință.
Adolescentul este invadat de stări de tristețe profundă, de iritabilitate în relație cu o anumită persoană, unul dintre părinți, un/o prieten(ă), frate/soră etc. De asemenea, se instalează cu ușurință lipsa de implicare, dezinteresul sau lipsa plăcerii și a mulțumirii în raport cu activitățile culturale obișnuite.
Adolescentul se poate enerva foarte repede din nimic, devine agitat, își pierde controlul și se lasă pradă furiei și agresivității, sparge obiectele din jur, amenință, lovește, sau, dimpotrivă, începe să plângă, să se izoleze, să se afunde în singurătate.
Câteva dintre ideile și gândurile care ajung să-l frământe pe adolescent sunt prezentate mai jos:
- „La ce bun să fac toate lucrurile acestea, oricum sunt inutil…”
- „Nu sunt bun de nimic…”
- „Nu sunt frumoasă… toată lumea râde de mine…”
- „Sunt vinovat pentru divorțul părinților mei…”
- „Nimeni nu mă iubește…”
Adolescentul revine în mod constant, uneori obsesiv, asupra acestor gânduri, lucru care îl face să se retragă, găsindu-și refugiu fie în muzică, fie în fața televizorului sau a calculatorului ore în șir. Izolarea socială, retragerea din grupurile sociale sau de apartenență, diminuarea contactului cu membrii familiei, starea de oboseală, pierderea energiei și rezultatele scăzute la școală pot fi alte semne ale sindromului depresiv.
Dificultățile de concentrare a atenției și absența interesului și a motivației pentru activitatea școlară sunt confundate, de cele mai multe ori, de către părinți și nu numai, ci și de profesori, pedagogi etc., cu „a fi leneș”: „copilul meu e leneș, nu vrea să facă absolut nimic”. Totuși, astfel de semne, asociate cu ideile privitoare la moarte, aduc în dinamica psihică a adolescentului un dezechilibru profund și, odată cu el, un semnal de alarmă cu privire la instalarea tentativelor de suicid.
În astfel de cazuri, se recomandă părinților să acorde o atenție deosebită comportamentului și semnalelor transmise de adolescent, începând de la tulburările de somn, dificultatea de a adormi, insomnia, coșmarurile, prelungirea somnului de dimineață, și continuând cu perturbări ale alimentației, pierderea sau creșterea în greutate etc.
Un alt aspect particular al sindromului depresiv la adolescenți se referă la plictiseală, caracterizată prin lipsa de interes și prin modul de apreciere a duratei, a timpului. Adolescentul trăiește cu senzația că timpul trece în mod inutil, un timp în care nu se întâmplă nimic, nu se schimbă nimic. Totodată, adolescentul plictisit își pierde răbdarea cu orice sau cu oricine din jur, însă plictiseala poate fi un mod sau un mecanism de apărare împotriva emoțiilor și stărilor puternice și greu de suportat.
Să nu uităm! Adolescentul este în căutarea unui comportament de risc și a unor experiențe, însă, prin aceste experiențe, el se află totodată în căutarea limitelor. Mai mult decât atât, pe măsură ce cunoaște limitele, adolescentul simte nevoia de a provoca, încălca și depăși limitele, pentru ca, în felul acesta, să prelungească senzația care-i conferă multă putere și, implicit, sentimentul de omnipotență. Dorința adolescentului de a intra mai repede în viața adultă îl împinge spre situații și comportamente de risc. În acest fel, adolescentul se află într-o luptă împotriva plictiselii, într-o căutare de nou și de senzații.
Motivele de îngrijorare care trebuie luate în calcul:
- repetarea unui comportament care atrage atenția: tendințe de izolare, acțiuni agresive, comportamente bulimice, scăderea interesului și a motivației față de activitățile școlare;
- durata prelungită a acestor comportamente, mai mult de 3 luni;
- istoricul și apariția unor evenimente cu încărcătură emoțională puternică în viața adolescentului: divorțul părinților, mutări frecvente, boală etc.
Adolescenții care traversează etape dificile tind să nu ceară și să nu solicite nicio formă de prevenție sau de intervenție în scopul sprijinirii lor sau, într-un caz mai grav, refuză orice fel de ajutor din partea adulților.
Astfel, se recomandă ca acești adolescenți să fie integrați în programe terapeutice și de consiliere psihologică individuală și de grup, iar acolo unde există posibilitatea, cooperarea din partea părinților și a familiei este absolut necesară. De asemenea, sunt necesare programe de informare și formare a adulților care intră în contact cu acești adolescenți, profesori din licee, consilieri școlari, antrenori de sport, părinți etc., astfel încât să se faciliteze comunicarea dintre adolescenți și adulți.
Rolul familiei: părinții au un rol deosebit de important în viața adolescenților și, cu cât sunt mai implicați și mai prezenți în etapele dificile prin care trec aceștia, cu atât mai ușor se poate face, spre exemplu, integrarea adolescentului într-un program de consultanță și consiliere sau într-un program psihoterapeutic individual ori de grup.
De asemenea, este important ca între părțile implicate, respectiv între specialist, adolescent și părinte, să se formeze o alianță terapeutică, așa încât fiecare dintre părți să conștientizeze și să recunoască existența unei probleme, natura și gradul ei de dificultate, precum și modalitățile și căile necesare pentru soluționare.
Odată început demersul terapeutic, atât părinții, cât și adolescenții vor avea ocazia să afle, să descopere și să accepte recunoașterea unei suferințe proprii. Important este ca părinții să perceapă drama sau suferința copilului lor și, în acest fel, să se implice într-un travaliu de reflecție atât asupra adolescentului, cât și asupra lor, în calitate de părinți, adulți și persoane care, la rândul lor, se confruntă cu diferite stări și sentimente, dificultăți și probleme, nevoi și dorințe.