Temperamentul

Temperamentul desemnează un stil constituțional de comportament care manifestă o anumită constanță în funcție de împrejurări și în decursul timpului.

Originile și natura diferențelor individuale de dezvoltare socială și emoțională devin din nou o preocupare importantă pentru psihologi, după o jumătate de secol de dezinteres.

Noua abordare a studiului temperamentului respinge vechile clasificări fixiste, cum ar fi tipologiile lui R. Le Senne, G. Heymans, E. Wiersma etc., care nu luau în considerare nici evoluția legată de vârstă, nici rolul experienței, nici efectul circumstanțelor exterioare. În prezent, referința la modelele interacționiste ale dezvoltării sugerează o altă definiție a constantelor individuale.

În timp ce tipologiile defineau constantele temperamentale în funcție de stabilitatea lor în decursul timpului și în funcție de circumstanțe, studiile recente asupra transmiterii ereditare a comportamentelor sociale și afective admit, dimpotrivă, că manifestările temperamentului pot să varieze în funcție de vârstă, variațiile reflectând schimbările rapide la nivelul competențelor, și în funcție de exigențele formulate la adresa individului, variațiile răspunzând la schimbări ale unor constrângeri din afară.

Constantele trebuie căutate atunci nu în absența variației, ci în orientarea acesteia, în intervalul de timp în care are loc, în accelerări și decalaje în evoluția comportamentală, și în frecvența ei. Variabilitatea manifestărilor temperamentale poate fi efectul unei sensibilități constituționale, mai scăzute sau mai ridicate, față de influențele mediului.

Există două tipuri de mijloace de studiere a temperamentului. Un prim curent de cercetare utilizează scale de evaluare a frecvenței și a intensității unor comportamente relevate de părinți și educatori, pe bază de chestionare, dintre care cel mai des folosit este chestionarul Q-sort al lui Waters și Deane.

Accentul cade în principal pe sociabilitate, nivelul de activitate și pe tipul de reactivitate a copilului: este el considerat ușor sau dificil de crescut? Acest tip de date sunt studiate cu mare atenție și pentru că pot oferi indicii cu privire la tulburări ulterioare de dezvoltare. Studiul care a fost făcut pornind de la acest chestionar arată că evaluările profesorilor converg, în mod foarte satisfăcător, cu cele ale părinților, ceea ce ne oferă informații atât asupra stabilității comportamentelor, cât și asupra validității datelor.

Un al doilea curent de cercetare consideră mai fiabile măsurătorile parametrilor comportamentali, în situații experimentale care provoacă emoții, de exemplu faleza vizuală. Principalii parametri se referă la aspectul temporal al manifestărilor, precum timpul de latență, timpul de evoluție și timpul de recuperare, și la aspectul de intensitate.

Aceste evaluări comportamentale ale temperamentului se adresează mai ales copiilor foarte mici. Metodele frecvent utilizate sunt metoda gemenilor, adică compararea caracteristicilor temperamentale în cazul unui patrimoniu genetic identic sau diferit, și comparațiile interculturale.

Tipologii temperamentale

Tipologia lui Galenus și Hipocrat

Prima clasificare a tipurilor temperamentale a fost realizată încă din Antichitate de medicii greci Galenus și Hipocrat. Această tipologie a fost populară de-a lungul Evului Mediu și încă mai este utilizată și în ziua de azi. Împărțirea temperamentelor are la bază un criteriu fantezist, anume predominanța unui fluid organic asupra celorlalte. Deși această explicație nu corespunde realității, tipurile identificate de medicii greci corespund unor diferențe reale și observabile între indivizi.

• Tipul coleric are reacții emoționale puternice și reactivitate motorie accentuată. Este impulsiv și uneori chiar violent sau agresiv. Face risipă de energie, reușind însă să-și dovedească rapid capacitățile. Este inconstant în relațiile cu ceilalți, are o vorbire inegală și înclinație spre exagerare.
• Tipul sangvinic este vesel, bine dispus, dar trece rapid de la o trăire afectivă la alta. Se adaptează rapid, reușind să se stăpânească relativ ușor, ceea ce îi permite stabilirea rapidă de relații sociale. Are o expresie verbală abundentă, este comunicativ, ia ușor decizii și simte nevoia variației situațiilor.
• Tipul flegmatic este calm, imperturbabil, chiar lent. Are echilibru emoțional, fiind puțin reactiv din acest punct de vedere, dar cu sentimente durabile. Este caracterizat de răbdare și toleranță, se adaptează mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la o activitate la alta. Este meticulos și înclinat spre rutină.
• Tipul melancolic este emotiv și sensibil, având dificultăți de adaptare. Are o capacitate de lucru redusă, dar obține un randament progresiv. Este înclinat spre reverie și interiorizare, este puternic afectat de insuccese și compensează eșecurile prin închiderea în sine. Este capabil de activități migăloase.

Tipologia lui Heymans și Wiersma

Este o teorie mai nuanțată decât precedenta, tipologia temperamentală fiind delimitată în funcție de trei parametri:

• Emotivitatea: se referă la reacțiile de ordin afectiv, unele persoane putând fi caracterizate ca emotive, în timp ce altele sunt non-emotive.
• Activismul: unele persoane sunt mult mai predispuse spre acțiune în raport cu altele, fiind stimulate de eventualele obstacole, în timp ce celelalte renunță cu ușurință sau acuză dificultățile „insurmontabile”.
• Ecoul: se referă la amprenta mai profundă sau, dimpotrivă, mai slabă pe care evenimentele vieții o lasă asupra noastră. Diferența se referă la persoane caracterizate de primaritate, adică preocupare pentru prezent, superficialitate și optimism, ceea ce denotă un ecou slab al evenimentelor, și persoane caracterizate de secundaritate, la care evenimentele au un ecou puternic, influențând accentuat prezentul și viitorul.

În baza acestor parametri se pot diferenția opt tipuri temperamentale:

• Pasionații: emotivitate, activism, secundaritate.
• Colericii: emotivitate, activism, primaritate.
• Sentimentalii: emotivitate, non-activitate, secundaritate.
• Nervoșii: emotivitate, non-activitate, primaritate.
• Flegmaticii: non-emotivitate, activism, secundaritate.
• Sangvinicii: non-emotivitate, activism, primaritate.
• Apaticii: non-emotivitate, non-activitate, secundaritate.
• Amorfii: non-emotivitate, non-activism, primaritate.