Cine nu și-ar dori să fie fericit? Câți dintre noi nu caută, în diferite moduri, fericirea? Dar câți dintre noi reușesc cu adevărat să atingă această stare?
Majoritatea dintre noi căutăm, în timpul vieții, să strângem cât mai mulți bani, să ne ușurăm și să ne înfrumusețăm viața cu tot ce este nou pe piață, dar, cu toate acestea, nu reușim să atingem fericirea decât pentru un scurt timp.
Și totuși, nici oamenii care par să aibă totul și nici îndestularea materială nu par să aducă fericirea.
Este greu de aflat ce anume ne trebuie pentru a putea trăi fericiți, dar cu toții am învățat ceva în timp: că fericirea nu se poate cumpăra.
Mulți dintre noi trăim după un anumit standard de viață: de dimineață și până seara târziu, ne-am obișnuit ca fiecare clipă să fie plină de activități, pentru că, altfel, dacă există un moment al zilei în care ne odihnim, avem impresia că am pierdut timpul.
Așa apare stresul, stresul care nu este cauzat de circumstanțe exterioare, ci este rezultatul percepției noastre asupra lumii. Astfel ajungem la ceea ce spuneam anterior: viața se reduce numai la verbul „a face”.
De aici apar depresiile, stările tensionate pe care le simțim aproape pe tot parcursul zilei, insomniile și, nu în ultimul rând, bolile.
Nu am să scriu acum despre stres, pentru că s-a vorbit destul de mult despre el și despre urmările lui, dar am să vă propun un mod pe care, cu siguranță, îl știți cu toții: acela de a căuta ca în fiecare zi să fim mai buni cu cei de lângă noi, să dăruim necondiționat, să oferim mai multă iubire în jurul nostru. De câte ori nu ați simțit că iubirea și dăruirea pe care le manifestați în jurul dumneavoastră, la un moment dat, v-au făcut inima să tresalte, să cânte și nu ați simțit că s-au întors înmiit asupra dumneavoastră?
De câte ori, făcând o faptă bună, nu v-ați simțit imediat bine? Și de câte ori, făcând o faptă rea sau gândind ceva negativ, nu v-ați simțit rău?
Noi suntem singurii îndreptățiți să ne judecăm acțiunile și faptele și să ne mustrăm pentru orice greșeală făcută. De noi depinde modul în care ne trăim viața, deși, de multe ori, am dat vina pe cel de lângă noi, pe împrejurări sau chiar pe „Cel de Sus” atunci când nu ne iese ceva.
Cine dăruiește își recunoaște propria valoare. Cine simte compasiune pentru alte ființe, fie ele oameni, plante sau animale, este imposibil să nu se simtă înnobilat de fericire. Poate că un început ar fi acela ca, în fiecare dimineață, să-I mulțumim Domnului că existăm, că suntem sănătoși, că îi avem pe cei dragi lângă noi.
Iar dacă vreți să-i ajutați pe cei de lângă voi, dacă vă doriți neapărat să fiți puternici, nu trebuie neapărat să mergeți să cunoașteți sute de tehnici sau să căutați să primiți cunoașterea de la cât mai mulți maeștri, ci doar să credeți în voi, în Domnul și în mesagerii săi de lumină. Dacă inima voastră este zâmbitoare și plină de lumină, ea va dărui în jur pace, iubire, compasiune. Aceasta este o cale mult mai lesne de urmat și mai accesibilă.
Bineînțeles că este foarte important să mergi să cauți lumina unui maestru, însă nu este ușor să găsești un adevărat maestru și asta nu este îndeajuns dacă fiecare dintre noi nu dă drumul luminii din interiorul său. Fiecare dintre noi are scânteia divină, trebuie doar să ne deschidem, să fim în rezonanță cu ceea ce este luminos, frumos, cu ceea ce inspiră bunătate și compasiune. Vindecarea se găsește în noi.