Dacă individul, luat în mod izolat, poate fi identificat, din anumite puncte de vedere, cu un atom al organismului social, al societății în general, familia ar putea fi identificată, la rândul ei, cu o autentică celulă, ținând de același organism. Iar dacă acceptăm de la început aceste analogii, pe deplin logice, va trebui în mod implicit să acceptăm și importanța covârșitoare pe care o deține familia în formarea societății din care face parte individul.
Familia reprezintă cea mai veche structură și singura naturală, după cum a spus Jean-Jacques Rousseau în lucrarea sa Contractul social. În cadrul familiei acționează relații complexe, de ordin istorico-tradițional, psihoeducațional, juridico-economic, ca și relații culturale, morale, relații care își vor lăsa amprenta, mai mult sau mai puțin sensibil, asupra tuturor membrilor ei. Din acest motiv, fiecare individ se identifică, din anumite puncte de vedere, cu familia din care face parte.
Părinții reprezintă primele și, pentru unii, unicele modele de viață
Influența pe care o exercită familia asupra individului lasă asupra lui urme pentru toată viața. Părinții reprezintă primele și, pentru unii, unicele modele de viață. Mama se identifică nu numai cu prima afectivitate cu care avem de-a face, ci și cu prima autoritate cu care ne confruntăm.
Nu trebuie să ne surprindă faptul că neînțelegerile și ostilitățile sub semnele cărora evoluează o căsnicie, și care în final vor duce la divorț, se vor constitui în mod automat într-un stres de prim ordin, care va acționa nu numai asupra celor care au divorțat, ci și asupra copiilor acestora.
Tot stres reprezintă și situația în care copiii provin din cupluri întâmplătoare și nu au fost doriți de părinții lor.
Actul căsătoriei trebuie îndelung pregătit
Numeroși cercetători care au studiat influențele exercitate de disocierea nucleului familial asupra sănătății copiilor și adolescenților conchid că aceste influențe sunt nu numai polimorfe, ci și imprevizibile.
F. I. Nye, din SUA, făcând studii asupra unor familii dezbinate sau unite doar sub raport juridic, a constatat că în 13 dintre cele 21 de cazuri apăreau diverse tulburări psihosomatice, instabilitate psihomotorie, ticuri de tot felul și chiar comportament delincvent.
Tulburările psihosomatice, ca și comportamentul delincvent, au fost mai frecvent întâlnite în familiile în care părinții, deși uniți sub raport juridic, au evoluat totuși în cadrul familiei în condiții de perpetuă ostilitate și adversitate, determinând astfel o ambianță necorespunzătoare pentru dezvoltarea psihică și somatică normală a copiilor.
Profesorul Reuben Hill, de la Universitatea din Minnesota, SUA, una dintre cele mai mari autorități științifice internaționale în sociologia familiei, a scris în cartea sa Familii sub stres că actul căsătoriei trebuie îndelung pregătit și că fericirea și echilibrul unei căsnicii sunt asigurate nu numai de iubire, ci și de potrivirea dintre parteneri.
Eșecurile cu care se confruntă adulții la maturitate își au originea în copilărie
Două sunt momentele de răscruce din viața unui individ, momente de reușita cărora depinde întreaga existență: alegerea profesiei și alegerea partenerei sau a partenerului de viață.
Așa cum nu te poți îndrepta cu șanse de succes spre o profesie pentru care nu ai aptitudini, tot așa este total greșit ca, în contextul căsătoriei, să te încredințezi unei partenere sau unui partener de care nu te leagă decât întâmplarea sau interesul.
Răspunderea depășește cadrul strict al celor doi soți, răsfrângându-se asupra copiilor. Toate dezacordurile latente sau directe din mediul familial, pe care copilul le recepționează, îl rănesc dureros și lasă urme profunde, mai ales în cazul celor sensibili.
Multe dintre nevrozele adulților, timiditățile și eșecurile cu care se confruntă ei la maturitate își au originea în anii îndepărtați ai copilăriei, în mediul familial în care și-au petrecut-o.
Fericirea copiilor este un reflex al fericirii părinților
Medicii francezi B. Gaudier și G. Ponte au urmărit îndeaproape și pe un interval lung de timp un număr de cazuri la care s-a dovedit influența unor traume psihice asupra creșterii corporale. Este vorba despre copii proveniți din medii familiale „mistuite” de factori psihogeni de tot felul, copii care nu au fost doriți de părinții lor și care s-au născut din relații întâmplătoare sau din concubinaje nefericite.
Acești copii au rămas hipostaturali, nanici, în ciuda faptului că exteriorizau o inexplicabilă voracitate alimentară, ce contrasta în mod flagrant cu dezvoltarea somatică deficitară. În viața lor psihică au survenit mutații radicale: au devenit răi, nesociabili, introvertiți, inactivi și apatici, cu predispoziții spre viclenie și violență. Performanțele intelectuale de care erau capabili nu depășeau niciodată media.
Extrem de interesant este faptul că, atunci când condițiile socioafective din cadrul familial erau schimbate în bine, tot în bine se schimba și dezvoltarea fizică și psihică a copiilor respectivi.
Un copil care evoluează privat de afectivitate, dragoste, liniște și securitate, necesare dezvoltării sale normale, are un „handicap” chiar din momentul nașterii.
Destinul existenței este determinat și jalonat nu numai de structurile genetice, de zestrea ereditară a cuplului parental, ci și de ambianța din familie. Relațiile interpersonale defavorabile dintre părinți, ca și lipsa afectivității, acționează în această perioadă de maximă sensibilitate, care este copilăria, cu forța unui taifun.
Oricât am vrea să simplificăm lucrurile, copilul nu crește numai cu lapte, ci și cu dragoste, nu numai cu pâine, ci și cu echilibru și tonus familial. Fericirea copiilor, după cum foarte bine a observat un admirabil tată și bunic, scriitorul Victor Hugo, reprezintă un reflex al fericirii părinților.