Într-un articol anterior am vorbit despre cum apare conformismul sau de ce oamenii aflați într-un grup au tendința de a se conforma opiniilor exprimate de o majoritate care există în grupul respectiv. Conformismul este doar una dintre modalitățile prin care opiniile sau atitudinile unei persoane pot fi modificate. Opusul conformismului este influența minoritară, situația în care un număr redus de membri ai unui grup reușesc să își impună opiniile, modificând concepțiile majorității. După cum este de așteptat, efectul influenței minoritare este folosit adesea în scopuri de manipulare.
Psihologul social Serge Moscovici a propus, la sfârșitul anilor ’60, ipoteza conform căreia nu numai grupul poate exercita o presiune asupra individului în sensul schimbării opiniilor, ci și indivizii pot exercita astfel de influențe. Influențele exercitate de minoritari se bazează pe inițierea unui „conflict social”, care se rezolvă prin adoptarea, în cele din urmă, a opiniei minoritarilor.
Solomon Asch arătase, în 1951, că un individ izolat care dă răspunsuri absurde în fața unei majorități este luat în derâdere, iar efectul acțiunii sale este egal cu zero.
Moscovici a emis ipoteza că, în cazul în care indivizii devianți își mențin cu încăpățânare punctul de vedere în ciuda tuturor evidențelor, adică manifestă un comportament constant și consistent în timp, atunci conflictul social este întreținut, iar majoritatea îl va rezolva adoptând opiniile minoritarilor.
Un comportament consistent presupune adoptarea unui limbaj verbal și nonverbal care să comunice cu claritate mereu același mesaj, într-o manieră cât mai convingătoare, eventual sugerând că nu există alternative.
Într-unul dintre primele experimente, Moscovici, Lage și Naffrechoux, în 1969, solicită unui număr de patru subiecți naivi să aprecieze culoarea unui diapozitiv albastru. Doi complici ai experimentatorului dau continuu răspunsul „verde”, rămânând neclintiți în aprecierea lor eronată.
În aceste condiții, 8,42% dintre răspunsurile subiecților naivi se modifică. În condiția în care minoritatea deviantă dăduse răspunsuri neconsistente, alternând răspunsuri incorecte cu răspunsuri corecte, doar 1,25% dintre răspunsuri sunt influențate de minoritate. Deci consistența în timp a răspunsurilor minoritarilor are importanță asupra capacității lor de influență socială.
Mugny a arătat, în 1975, că nu numai simpla repetare a răspunsului deviant este importantă, ci și stilul de negociere cu majoritatea: flexibil sau rigid.
Influențe latente
După primele experimente asupra acestui fenomen, s-a constatat că influența minoritară, spre deosebire de conformism, nu se manifestă direct, ci este mai degrabă un proces latent. Mai precis, deși majoritatea nu adoptă imediat opiniile exprimate de minoritari, opiniile ulterioare ale majoritarilor sunt influențate de expunerea la un mesaj deviant minoritar.
Într-un experiment din 1980, asemănător cu cel prezentat mai sus, Moscovici a arătat că influența minoritară se poate manifesta tardiv. După ce au asistat la evaluarea unui diapozitiv albastru ca fiind verde de către complicii experimentatorului, subiecții naivi ai experimentului au fost întrebați care este complementara culorii pe care tocmai o văzuseră, adică albastru. Ei au avut tendința să răspundă „roșu”, care, de fapt, este complementara culorii verde. Există deci o influență tardivă a răspunsurilor minoritarilor.
Cercetătorii au explicat acest fenomen avansând ipoteza că, în cazul sursei minoritare de influență, apare un conflict de identificare între majoritate și influența minoritară deviantă. Persoana refuză la început să își atribuie caracteristicile sursei minoritare, care sunt valorizate negativ.
Deoarece conflictul nu poate fi rezolvat în plan manifest, el va fi interiorizat, iar ținta își va concentra atenția pe opinia minoritarilor. Aceasta va duce la o serie de procese de gândire, adică inferențe, cu privire la opinia minoritară, care ulterior îi vor face pe majoritari să își însușească, până la urmă, punctul de vedere minoritar.
Studii din ultimii ani au arătat că influențele minoritare au mai mult succes atunci când ținta, adică majoritatea, nu se așteaptă la un consens, existând mai multe alternative posibile.
În legătură cu caracteristicile minorității există două poziții teoretice diferite. Punctul de vedere al lui Maas și al colaboratorilor săi arată că minoritățile care diferă față de majoritate numai la nivelul opiniilor exprimate, dar se aseamănă cu majoritatea la nivelul caracteristicilor sociale și culturale, au mai mult succes în schimbarea opiniilor majorității.
Totuși, Martin, în 1988, a pus în evidență influențe latente mai mari ale minorităților care se deosebesc ca statut social de majoritate. Acest lucru se întâmplă deoarece o astfel de minoritate contrastează cu majoritatea, iar acest contrast face ca opiniile sale să fie mai „vizibile” și mai eficiente.
Au fost cercetate și modalitățile de contracarare a influenței minoritare. După cum este de așteptat, una dintre cele mai utilizate metode este negarea sau discreditarea discursului minoritar. Dar, după cum arată Clark, în 1994, această strategie are ca efect blocarea influenței la nivel direct și amplificarea acesteia la nivel latent. O influență minoritară cenzurată sau interzisă tinde să devină, în timp, mai puternică.