Unele femei se arată deranjate sau jenate de secrețiile pe care le produce corpul lor, dar mai ales de mirosul acestora, motiv pentru care tind să facă excese atunci când vine vorba de igiena intimă. Acest lucru poate fi însă dăunător pentru flora bacteriană. În ce constă igiena intimă și ce produse ar trebui să folosim?
Nu exagera cu igiena intimă!
Medicii recomandă să nu faci mai mult de două dușuri pe zi. De asemenea, evită să îndrepți jetul direct spre zona intimă, întrucât acest lucru poate determina modificări la nivelul florei vaginale și sporește riscul de infecții. Nu face spălături vaginale decât la recomandarea și respectând indicațiile ginecologului tău!
Așadar, igiena intimă vizează zona vulvei, clitorisul și labiile. Igiena practicată în exces distruge stratul protector al pielii, după cum utilizarea produselor antiseptice și antibacteriene favorizează apariția infecțiilor.
Nu uita ca, după baie, să te ștergi foarte bine, pentru a înlătura umiditatea, prielnică răspândirii bacteriilor. De asemenea, evită lenjeria intimă foarte strâmtă, întrucât aceasta, împreună cu hainele din materiale sintetice, favorizează umiditatea. Optează pentru lenjeria din bumbac sau pentru cea din mătase.
Produsele de igienă intimă
Există o varietate de produse destinate igienei intime. Fii atentă ca acestea să aibă pH 5 și să fie destinate acestei zone. Șervețelele intime, foarte practice, nu ar trebui folosite în mod sistematic.
Evită produsele care conțin săpun, coloranți sau parfum. Nu folosi deodorant în această zonă, întrucât produsul poate produce iritații și senzații de arsură.
Situații speciale
În timpul menstruației, schimbă absorbantul la fiecare 4 ore sau chiar mai des, dacă se impune. În celelalte zile, schimbă absorbantele zilnice de îndată ce se umezesc. În caz contrar, este favorizată răspândirea bacteriilor.
Evită relațiile intime în timpul menstruației, întrucât riscul apariției infecțiilor este mai mare decât în celelalte zile.
În timpul contactului intim, fii atentă ca atât tu, cât și partenerul tău, să aveți mâinile curate. După consumul actului, un duș este binevenit.
Nu în ultimul rând, medicii te sfătuiesc să urinezi după ce contactul intim s-a încheiat, pentru a evita ca germenii să ajungă în zona uretrei.