Dacă simptomele autismului sunt descoperite din timp, copilul are șanse mult mai mari de a avea o viață apropiată de cea a persoanelor nonautiste, și prin faptul că neuroplasticitatea creierului la această vârstă permite achiziția unor deprinderi funcționale mult mai repede și cu un efort mai mic. Deși o perioadă lungă de timp s-a bâjbâit în înțelegerea acestei tulburări, cercetările din ultima vreme aduc din ce în ce mai multe informații în legătură cu manifestarea atipică timpurie a copilului cu autism.
Dezvoltarea normală a unui copil în primul an de viață este evidențiată de anumite sarcini pe care acesta poate să le facă. Imposibilitatea sau dificultatea de a le realiza poate fi un semnal de alarmă pentru părinte.
Un studiu efectuat de dr. Rebecca Landa, de la Institutul Kennedy Krieger din Baltimore, atrage atenția asupra faptului că, în majoritatea cazurilor, un copil fără probleme de dezvoltare poate să aibă o bună susținere a capului la vârsta de 6 luni. Ea ne propune un test simplu, care poate fi făcut acasă chiar de părinți. Copilul este întins pe o suprafață plană, iar din această poziție este tras de mâini pentru a-i ridica trunchiul până la un unghi de 90 de grade, în timp ce fundulețul rămâne așezat în continuare pe suprafața plană. Când se realizează această mișcare de tragere a copilului spre față, în mod normal capul urmează traiectoria trunchiului, existând o susținere a acestuia cu ajutorul gâtului.
Dar nu același lucru se întâmplă și în cazul unui copil cu tulburări de dezvoltare. Deși trunchiul se va ridica prin faptul că este tras de mânuțe spre față, capul îi va rămâne pe spate, ca și cum ar privi spre tavan.
În urma acestui studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că această sarcină, care nu poate fi îndeplinită de copilul în vârstă de 6 luni, poate fi un semnal de alarmă atât pentru o tulburare de dezvoltare, cât și pentru autism.
Copiii care au făcut parte din studiu au fost selectați în baza criteriului „risc genetic crescut”, adică în familie existau frați care prezentau simptomele caracteristice spectrului autist. Ei au fost testați la 6, 14 și 24 de luni. S-a constatat că 90% dintre copiii care au picat testul de susținere a capului prin musculatura gâtului au fost diagnosticați ulterior cu autism.
Dr. Rebecca Landa afirmă că deficiența motorie pare să fie destul de des întâlnită la copiii cu autism, iar aceasta poate să fie un semn al unei afecțiuni neurologice.
În majoritatea cazurilor, autismul este diagnosticat în jurul vârstei de 3 ani, când există deja pattern-uri comportamentale disfuncționale, așa că este nevoie de un efort susținut pentru a se ajunge la rezultate vizibile. Însă, dacă terapia cu copilul începe mai devreme, cam pe la 1 an, fără a se mai face uz de expresia „e un copil mai leneș”, șansele de a avea progrese majore sunt mult mai mari.
Haideți să ne imaginăm doi copilași de 3 ani, Daniel și Ionuț, într-un parc. Amândoi se îndreaptă spre zona de joacă și fiecare urcă într-un leagăn, sperând să obțină balansul. Daniel înțelege imediat că trebuie să-și facă avânt pentru a pune în mișcare leagănul, poate pentru că i-a văzut pe ceilalți copii cum au făcut și doar imită, la rândul lui. În schimb, Ionuț, deși a reușit să se urce, nu știe ce să facă pentru a balansa leagănul. El așteaptă cuminte ca ceva să se întâmple din senin, nu înțelege cum funcționează și nici nu cere ajutorul. De asemenea, nu urmează exemplul oferit de Daniel.
Lui Ionuț, părintele trebuie să-i explice răbdător fiecare pas și chiar să repete de mai multe ori exercițiul, pentru a-l ajuta să aibă aceeași satisfacție precum Daniel.
Dacă părinții acceptă că au un copil diferit de ceilalți și nu pierd timp negând evidența, pot să colaboreze cu terapeuții pentru a-l ajuta să fie integrat și să beneficieze, ca adult, de autonomie. Va fi un câștig atât pentru părinți, cât și pentru copilul diagnosticat cu autism.