Plânsul copilului mic furnizează informații diferite
De cele mai multe ori, copilul plânge sau țipă pentru că are un motiv, un mesaj de transmis. Cel mai adesea, plânge pentru a comunica anumite nevoi: să fie hrănit, să îi fie cald, să doarmă, să simtă apropierea adultului sau a mamei ori să fie luat în brațe. Alteori, plânsul semnalează o suferință sau o durere.
Specialiștii apreciază că bebelușul plânge cel mai mult în intervalul de vârstă cuprins între două săptămâni și două luni. Se consideră că bebelușii plâng aproximativ două ore și jumătate pe zi. Pare mult, dar este perfect normal. Cât de mult plânge bebelușul depinde în mare parte de temperamentul copilului, ceea ce înseamnă că unii bebeluși vor plânge mai mult decât alții.
Spre trei luni, plânsul devine mult mai modulat, mai puțin frecvent și mai previzibil. Părinții îl cunosc deja și știu ce nevoi are, ce îl deranjează, așa că pot preveni disconfortul și îi pot satisface nevoile în modul specific copilului lor.
Plânsul este singurul mod prin care bebelușii știu să exprime foamea, durerea sau oboseala
Reamintim că fiecare bebeluș este o persoană cu trăsături și caracteristici proprii.
Nu vă fie teamă să vă luați în brațe pruncul când plânge. Acest gest îl va liniști și îl va ajuta să înțeleagă că vă pasă de el; nu înseamnă că îl răsfățați. Bebelușul căruia i se răspunde atunci când plânge va plânge mai puțin în timp. Va învăța cum să vă solicite satisfacerea nevoilor lui și în alte moduri decât plângând.
În jurul vârstei de 8 luni, bebelușul își exprimă prin plâns starea de anxietate față de necunoscuți. Până la această vârstă, nu are o reacție clară față de persoanele necunoscute sau față de spațiile neștiute. René Spitz este printre primii care au descris această trăire de anxietate puternică a copiilor. Remediul ar fi să încercați să transferați către persoanele necunoscute de copil încrederea de care vă bucurați dumneavoastră. În acest fel, copilul se va simți în siguranță și atunci când lipsiți din casă.
După ce împlinește vârsta de un an, plânsul copilului exprimă situațiile de impas și nemulțumirile. Pe măsură ce înțelege sensul și semnificația lumii din jur, plânsul devine o exprimare a neîmplinirii și nefericirii copilului, asemănătoare cu trăirile adultului.
Când părinții vor ști să gestioneze „micile nefericiri”, copilul va accepta frustrarea, înțelegând existența limitelor în satisfacerea dorințelor lui.
Plânsul rămâne un mod de reacție pentru descărcarea unei neîmpliniri, după care individul se mobilizează pentru rezolvarea problemei și identificarea unei soluții.