Voi prezenta câteva dintre nevoile stringente ale școlarilor, dar și o perspectivă a învățământului actual, din punctul de vedere al profesorului cu viziuni independente de sistemul în care se află, chiar dacă unele voci vor încerca să-mi anuleze mesajul.
Mai întâi, aș vrea să enumăr nemulțumirile elevilor din clasele gimnaziale, dar și ale celor care au depășit nivelul acesta. Aproape toți se întreabă care este esența învățării și scopul atâtor materii studiate în școală, predate după metode clasice și moderne, întortocheate sau constrânse de un regim mult prea sever. Manualele sunt încărcate cu definiții și detalii mai mult sau mai puțin semnificative, pe care elevii sunt obligați să le memoreze, iar unii dintre ei fie nu reușesc, fie se revoltă, fiindcă li se pare aproape inutil să li se ceară atât de mult, dar, în final, ei să înțeleagă foarte puțin. Orele de curs sunt multe, iar oboseala psihică și, poate, problemele personale ale fiecăruia duc la rezultate slabe ori, uneori, catastrofale.
Deși diriginții se străduiesc să-și înțeleagă elevii, să-i asculte, psihologii să le ofere soluții, directorii să medieze anumite conflicte sau neînțelegeri de moment, totuși încordarea există, iar copiii îi cad victime sigure. Părinții vin la ședințe sau la orele de consultație cu diriginții aproape disperați, deoarece nu-și mai înțeleg copiii, nu mai știu cum să-i ajute, asistând neputincioși la degradarea lor psihică și la decăderea intelectuală, căutând răspunsuri în ochii celor în care au acum încredere. E cumplit pentru părinți să afle că un copil al lor nu mai prezintă interes pentru școală, e aproape corigent sau repetent, chiulește și, mai mult decât atât, este în vizorul poliției comunitare din cauza comportamentului agresiv. Cum s-a ajuns aici? Era un elev bun! De ce a clacat? Iată câteva întrebări la care dascălii și celelalte persoane competente dau răspunsuri evazive, lăsând mult loc interpretărilor. Dar aceasta este deja altă problemă. Probabil că voi intra în detalii cu altă ocazie. Acum mă voi întoarce la subiectul inițial.
De multe ori, elevilor li s-a cerut opinia cu referire la felul de desfășurare a orelor, prin intermediul unor chestionare anonime. Statistic vorbind, ele arată o nevoie acută de comunicare între profesori și elevi, precum și o oarecare toleranță în ceea ce privește examinarea și notarea. De asemenea, doleanțele lor se referă și la un stil de predare lejer, care să nu pună mare accent pe o teorie exagerată, ci pe o analiză cât de cât minuțioasă a faptelor și a problemelor care intervin în lecțiile planificate. Foarte apreciate sunt orele pe calculator, poate și fiindcă elevii se simt mai liberi, dar și pentru că imaginea are un impact puternic asupra intelectului și, astfel, memorarea devine mai facilă. O altă nemulțumire o reprezintă temele pentru acasă, care se dovedesc a fi multe, în comparație cu orele de studiu, în care elevii trebuie să aprofundeze lecțiile predate, dar să și întocmească proiecte ori să scrie, în mod aberant, așa-zise pedepse pentru că nu au fost atenți la ore.
Cât timp le trebuie copiilor să se pregătească pentru următoarea zi de școală? Mult prea mult și poate de aceea vin obosiți, plictisiți, sătui de materiile pe care sunt forțați să le învețe etc. De aici și nivelul scăzut la învățătură, procentul mic de promovabilitate, notele mici la tezele cu subiect unic, discuțiile aprinse în cancelarie, acasă, tensiunile enorme între profesori și elevi, fiindcă și profesorii sunt evaluați în funcție de rezultatele elevilor. Iată de ce acest sistem nou este, din start, lacunar și toată lumea e revoltată. Un alt interes îl prezintă colaborarea cu persoane specializate, invitate la orele de curs pentru a le vorbi elevilor, din vasta lor experiență, despre ceea ce-i interesează, însă ar fi ideal să aibă loc și un dialog viu între elevi și cei care sunt prezenți alături de ei în clasă.
Dar există o reticență în acest sens din partea copiilor, fie pentru că nu au curaj să le adreseze invitaților întrebări, fie pentru că sunt prea slab pregătiți și, din cauza inhibiției, nu doresc să converseze, fie pentru că aceste persoane străine pentru ei ar trebui să-i viziteze mai des, pentru a se clădi o încredere reciprocă. Desigur, sunt multiple variante prin care elevii ar fi determinați să studieze cu interes materiile existente, însă poate că timpul le este potrivnic profesorilor ori faptul că remunerația nu este deloc pe măsura muncii lor. De aceea, dascălii sunt adeseori acuzați că racolează elevi pentru a-i medita în particular, însă eu sunt convinsă că majoritatea procedează astfel din cauza veniturilor ridicole pe care le au, care nu contrabalansează eforturile imense pe care trebuie să le depună pe altarul învățământului.
Recunosc, chiar dacă unii mă vor acuza, că ni se cere prea mult, dar ni se oferă extrem de puțin. Programele naționale și internaționale, orele suplimentare, neplătite, desigur, cursurile de perfecționare pentru acumularea de credite, activitățile extracurriculare și tot felul de proiecte, fișe, planificări nu fac decât să ne sufoce și să ne distragă atenția de la adevăratul nostru țel, și anume acela de a-i determina pe elevi să se pregătească intelectual și psihic pentru confruntarea cu hienele vieții cotidiene. Vi se pare utopic? Atunci îi invit pe cei care ne tot aruncă diverse acuzații să meargă în locul nostru la catedră și să facă exact ce facem și noi, dar să primească lunar același salariu mizer. Poate atunci vor înceta să arunce pete negre de idioțenii asupra noastră și-și vor vedea lungul nasului, căci a fi profesor nu înseamnă să dai cu sapa în ciment, ci să modelezi oameni care te privesc cu seninătate și așteaptă să le încarci sufletele cu izvor de apă vie, pentru ca astfel să devină mai încrezători în forțele proprii, mai creativi și mai înțelepți.
Din punctul meu de vedere, învățământul de azi este asfixiat de schimbări contorsionate, intolerabile, inutile, ca și cum cineva ar dori îndobitocirea tuturor, pentru a putea fi mai ușor manipulați.