Elementele esenţiale ale bulimiei nervoase le constituie mâncatul excesiv şi metodele compensatorii inadecvate de a preveni hiatul în greutate. In afară de aceasta, autoevaluarea indivizilor cu bulimie nervoasă este influenţată excesiv de conformaţia si greutatea corpului. Pentru a fi desemnate pentru diagnostic, mâncatul excesiv şi comportamentele compensatorii inadecvate trebuie să apară, în medie, de cel puţin două ori pe săptămână, timp de cel puţin 3 luni.
Un exces este definit ca mâncatul într-o anumită perioadă de timp, a unei cantităţi de mâncare care este in mod evident mai mare decât cea a celor mai mulţi indivizi care ar mânca în circumstanţe similare.
Clinicianul trebuie să ia în consideraţie contextul în care survine mîncatul, ceea ce ar putea fi considerat drept un consum excesiv la un prânz tipic, poate fi considerat normal în timpul unei festivităţi sau prânz de vacanţă. „O anumită perioadă de timp” se referă la o perioadă limitată de timp, de regulă de mai puţin de 2 ore. Un singur episod de mâncat excesiv nu trebuie să fie restrâns la un singur loc. De exemplu, un individ poate începe un exces la restaurant şi să-l continue apoi când ajunge acasă. Gustatul continuu de mici cantităţi de mâncare de-a lungul zilei nu trebuie să fie considerat exces. Deşi tipul de alimente consumate în timpul exceselor variază, acesta include de regulă dulciuri, alimente cu un înalt conţinut caloric, cum ar fi îngheţata sau prăjiturile.
Mâncatul excesiv
Însă, mâncatul excesiv pare a fi caracterizat mai mult printr-o anomalie în cantitatea de alimente consumate decât prin dorinţa ardentă de un anumit aliment, cum ar fi dulciurile. Deşi indivizii cu bulimie consumă mai multe calorii în cursul unui episod de mâncat excesiv decât consumă persoanele fară bulimie nervoasă în cursul unei mese, fracţiunile de calorii derivate din proteine, grăsimi şi glucide sunt similare.
Indivizii cu bulimie nervoasă sunt de regulă incomodaţi de problemele lor cu mâncatul şi de încercările de a-şi ascunde siraptomele. Mâncatul excesiv survine de regulă în secret sau cât mai inobservabil posibil. Un episod poate fi sau nu planificat dinainte, şi este de regulă (dar nu totdeauna) caracterizat prin consumare rapidă. Mâncatul excesiv continui până ce individul este inconfortabil sau dureros de sătul. Mâncatul excesiv este declanşat de regulă de stări afective disforice, stresori interpersonali, foamea intensă urmând unor restricţii de dietă ori unor sentimente în legătură cu greutatea, conformaţia corpului şi mâncare. Mâncatul excesiv poate reduce tranzitoriu disforia, dar adesea urmează dipariţia autocriticii si apariţia unei dispoziţii depresive.
Un episod de mâncat excesiv se însoţeşte, de asemenea, de sentimentul de lipsă de control. Un individ poate fi într-o stare de frenezie în timpul mâncatului excesiv în special la începutul maladiei. Unii indivizi descriu o stare disociativă în cursul episoadelor de exces sau după aceea. După ce bulimia nervoasă a persistat câtva timp, indivizii respectivi pot relata că episoadele lor de mâncat excesiv nu mai sunt caracterizate prin sentimentul acut de pierdere a controlului, ci mai curând prin indicatori comportamentali de deteriorare a controlului, cum ar fi dificultatea de a rezista mâncatului excesiv sau dificultatea de a stopa un exces, odată ce acesta a început
Deteriorarea controlului asociată cu mâncatul excesiv în bulimia nervoasă nu este absolută; de exemplu, un individ poate continua să mănânce excesiv in timp ce sună telefonul, dar încetează imediat când intră pe neaşteptate în cameră soţia (soţii) sau cel (cea) cu care împarte camera.
Alt element esenţial al bulimiei nervoase îl constituie uzul recurent de comportamente compensatorii inadecvate pentru a preveni luatul în greutate.
Încercări de control a luării în greutate
Mulţi indivizi cu bulimie nervoasă întrebuinţează diverse metode în tentativa lor de a compensa mâncatul excesiv. Cea mai comună tehnică compensatorie o constituie provocarea de vărsături după un episod de mâncat excesiv. Această metodă de purgare este întrebuinţată de 80% papă la 90% dintre indivizii cu bulimie nervoasă care se prezintă pentru tratament în clînicile de tulburări de nutritie. Efectele imediate ale vărsăturilor includ uşurarea disconfortului somatic şi reducerea fricii de a nu lua în greutate. În unele cazuri, voma devine scop în sine, iar persoana va mînca pentru a vomita sau va vomita după ingerarea unei mici cantităţi de alimente.
Indivizii cu bulimie nervoasă pot utiliza o diversitate de metode pentru a-şi provoca vărsături, incluzînd uzul degetelor sau al instrumentelor pentru a stimula reflexul de vomă. Indivizii devin în general adepţii provocării de vărsături şi, în final, sunt capabili să vomite după voinţă. Mai rar, aceşti indivizi fac uz de sirop de ipeca pentru a-şi provoca vărsături. Alte comportamente de purgare includ abuzul de laxative si de diuretice.
Aproximativ o treime dintre cei cu bulimie nervoasă fac uz de laxative după un episod de mâncat excesiv. Mai rar, indivizii cu această tulburare abuzează de clisme după episoadele de mâncat excesiv, dar aceasta este rar metoda compensatorie întrebuinţată uzual.
Indivizii cu bulimie nervoasă pot posti una sau mai multe zile ori exersează excesiv de mult în tentativa de a compensa mâncatul excesiv. Exerciţiile pot fi considerate excesive când interfereză cu activităţi importante, când au loc la ore sau în locuri inadecvate ori când individul continuă să exerseze în dispreţul traumatismelor sau al altor complicaţii medicale. Mai rar, indivizii cu această tulburare pot lua hormon tiroidian în tentativa lor de a evita luatul la greutate. Indivizii cu diabet zaharat şi bulimie nervoasă pot omite sau reduce dozele de insulina în scopul reducerii metabolismului alimentelor consumate fin cursul episoadelor de mâncat excesiv.
Indivizii cu bulimie nervoasă pun un accent exagerat pe conformaţia şi greutatea corpului în autoevaluarea lor, şi aceşti factori sunt de regulă unii dintre cei mai importanţi în determinarea stimei de sine. Indivizii cu această tulburare pot semăna foarte mult cu cei cu anorexie nervoasă sub aspectul fricii de a nu lua în greutate, al dorinţei lor de a pierde fin greutate şi al nivelului de insatisfacţie în legătură cu corpul lor. Diagnosticul de bulimie nervoasă nu va fi pus însă, când perturbarea survine numai în cursul episoadelor de anorexie nervoasă.